Eu, flutur infinit
Share

Mi-e dor de Apuseni. Îmi reproşez clipele pe care le-am pierdut în viaţă departe de Ţebea, de Arieşeni, de Vadul Moţilor, de eroul unic Avram Inacu. Am devenit unori prea apropiat de cei de acasă şi de drumurile dăruirii. Desigur, ştiu ce vreţi să spuneţi, mi-a plăcut să fac ceea ce am făcut. Să le vorbesc oamenilor, să le cânt, să îi adun laolaltă precum cloşca îşi adună puii. Dar, oamenii sunt oameni. Şi eu sunt om. Oamenii au bucurii doar atâta vreme cât le eşti lor bucurie. Oamenii iubesc bucuria lor şi abia atunci acceptă bucuria mea.
De nu ar fi vanităţile personale, de nu ar fi ciuda din inima celor goi de iubire, Hristos ar fi însăşi lumina de pe obrazul nostru.
X
Fraţilor, e bine să mai terminăm cu vanităţile. Umilinţă se cere tutror, nu să vă asociaţi “cei loviţi” în “vezi, ce ţi-am spus, şi eu am păţit tot la fel!”. Creştinul adevărat nu se plânge şi nu păţeşte niciodată nimic. El este însuşi steaua din palma pruncului Iisus. Mulţi însă nu cunosc creştinismul. Îl mimează, fac ceva filantropie, dau ceva pe la biserici şi apoi uită să zică:Iartă-mă!
Treaba lor, se vor smeri!
X
X
X
X
Dor de Apuseni. Regret încă o dată că nu sunt acum lângă brazi, să mă preumblu simplu lângă susurul unui izvor de munte, să vorbesc liber cu Dumnezeu şi să mă reîntorc în lume cu gânduri line. Dacă vreţi să fiu mai bun, mai aproape de voi, mai înţelegător cu voi, rugaţi-vă să pot ajunge în Apusenii inimii mele. Sloboziţi-mă să simt în singurătăţi nemărginirea şi apoi să revin ca o rază de soare care dezmiardă clopotul florilor de speranţă.
Şi infinitul a ajuns un mugur,
Pe care liliacul scrie dor,
Povestea mea e un oftat de flutur,
Şi din acest oftat se naşte-un zbor.
Cum fluturele cântă în tăcere,
Condiţie smerită de copil,
Din flori îmi voi culege mii stele,
Frumosul rost de-a fi cât mai subtil.
Şi dacă prin aripi se zbate viaţa,
Aş vrea să am eu însumi cerul meu,
Să pot zbura când vine dimineaţa,
Pe umărul frumos de Dumnezeu.
Să nu îmi mai frâneze nimeni plinul,
Destoinic să cunosc tot ce e sfânt,
Că şi aşa mi-am terminat suspinul,
Cu atâtea lacrimi scurse în pământ.
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com