LOADING

Type to search

Eu, flutur infinit

Ortodoxie si traire

Eu, flutur infinit

Share

Mi-e dor de Apuseni. Îmi reproşez clipele pe care le-am pierdut în viaţă departe de Ţebea, de Arieşeni, de Vadul Moţilor, de eroul unic Avram Inacu. Am devenit unori prea apropiat de cei de acasă şi de drumurile dăruirii. Desigur, ştiu ce vreţi să spuneţi, mi-a plăcut să fac ceea ce am făcut. Să le vorbesc oamenilor, să le cânt, să îi adun laolaltă precum cloşca îşi adună puii. Dar, oamenii sunt oameni. Şi eu sunt om. Oamenii au bucurii doar atâta vreme cât le eşti lor bucurie. Oamenii iubesc bucuria lor şi abia atunci acceptă bucuria mea.

X
De nu ar fi vanităţile personale, de nu ar fi ciuda din inima celor goi de iubire, Hristos ar fi însăşi lumina de pe obrazul nostru.
X
Fraţilor, e bine să mai terminăm cu vanităţile. Umilinţă se cere tutror, nu să vă asociaţi “cei loviţi” în “vezi, ce ţi-am spus, şi eu am păţit tot la fel!”. Creştinul adevărat nu se plânge şi nu păţeşte niciodată nimic. El este însuşi steaua din palma pruncului Iisus. Mulţi însă nu cunosc creştinismul. Îl mimează, fac ceva filantropie, dau ceva pe la biserici şi apoi uită să zică:Iartă-mă!
Treaba lor, se vor smeri!
X
De o vreme vorbesc “obsedant” despre iertare şi împăcare. Iată-i aşadar şi pe cârtitorii mei reacţionând. Trei, patru, poate şapte: “Părintele. Nu mai ştie altceva să vorbească!” Au dreptate aceşti puţini… Nu ştiu alt discurs, şi o să vorbesc până când am să exorcizez vanitatea şi laşitatea celor căzuţi lângă mine la examenul iubirii. Ştiu, vrăjmaşul vrea să tac, să plec, să opresc “proiectele mele” etc. Dar, aşa cum nici până acum nu a reuşit să mă doboare, căci nu a îngăduit Dumnezeu, nici de acum înainte nu o să-I ofer satisfacţie. Aşadar, pregătiţi-vă. De mâine îmi reiau discursul despre ascultare, iubire, împăcare. Aşa, şi tot aşa până când se va alege grâul de neghină!
 
X
Cred că de aceea trăim. Ca cei din jurul nostru să ne dea curaj, să ne susţină. Să ne întindă mâna. Ţineţi mereu mâna întinsă. nu se ştie…
 
X
 
Dacă nu aş fi cine sunt aş avea o singură dorinţă. Să mă aşez în genunchi într-o biserică de mir, să nu mă gândesc la „cine e popa” şi ce oameni sunt în jurul meu. Smerit să ascult slujba, frumoasă, sau oricum e ea exprimată. Să tac, să nu cer nici o „preocupare” în acea biserică. Să nu mă făloşesc. Să nu fiu frustrat de „importanţa” altora. Să stau cuminte şi să privesc doar spre chipurile pline de evlavie ale sfinţilor. Să tac şi să cred simplu în Dumnezeu. Să am ochii îngerilor şi nu ai demonilor, ochi care mă obligă să văd doar pe alţii şi felul lor de a fi. Să-l scot pe demon chiar din propria mea persoană. De la mine să încep exorcismul, de la strana mea, de la judecata mea, de la clevetirea mea, de la frustrarea mea, de la egoismul meu, de la păcatul meu. Altfel ce rost ar avea să mai stau în Biserică. Mă voi muta dintr-una în alta ca un jidov rătăcitor şi mai mereu voi vedea păcate, ispite şi demoni.
X

Dor de Apuseni. Regret încă o dată că nu sunt acum lângă brazi, să mă preumblu simplu lângă susurul unui izvor de munte, să vorbesc liber cu Dumnezeu şi să mă reîntorc în lume cu gânduri line. Dacă vreţi să fiu mai bun, mai aproape de voi, mai înţelegător cu voi, rugaţi-vă să pot ajunge în Apusenii inimii mele. Sloboziţi-mă să simt în singurătăţi nemărginirea şi apoi să revin ca o rază de soare care dezmiardă clopotul florilor de speranţă.
 
Şi infinitul a ajuns un mugur,
Pe care liliacul scrie dor,
Povestea mea e un oftat de flutur,
Şi din acest oftat se naşte-un zbor.
Cum fluturele cântă în tăcere,
Condiţie smerită de copil,
Din flori îmi voi culege mii stele,
Frumosul rost de-a fi cât mai subtil.
Şi dacă prin aripi se zbate viaţa,
Aş vrea să am eu însumi cerul meu,
Să pot zbura când vine dimineaţa,
Pe umărul frumos de Dumnezeu.
Să nu îmi mai frâneze nimeni plinul,
Destoinic să cunosc tot ce e sfânt,
Că şi aşa mi-am terminat suspinul,

Cu atâtea lacrimi scurse în pământ.

 

Catalin Dumitrean

 

dumitreancatalin@yahoo.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *