LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Euro – mama

Share

Este uimitoare graba cu care adoptăm tot ce vine din exterior indiferent dacă acel ceva este pe calapodul nostru sau nu. De parcă noi, românii nu mai avem capacitatea de a discerne binele de rău sau de a vedea în perspectivă efectul propriilor acţiuni. Să fie de vină vocaţia noastră de a ne tăia singuri craca de sub picioare sau doar nepăsarea ce ne tot ţine în “somnul cel de moarte”? Ne lăsăm “duşi cu pluta” oriunde bate un vânt, grija noastră pare să fie doar aceea de a vedea dacă vântul bate dinspre Occident. Suntem ca nişte copii care fac tot ce pot pentru a-i mulţumi pe cei mari, chiar dacă asta înseamnă să facă şi ceea ce nu le place sau ceea ce ştiu ei că nu este bine. Nici nu-i nevoie să insiste cineva căci noi, cuminţi şi ascultători cum suntem, prindem “indicatia preţioasă” din zbor şi devenim astfel “cei mai liberali” dintre europeni. Pârdalnica de libertate s-a luat de mână cu libertinul fără inhibiţii şi au hotărât să facă împreună un surogat de lege cu care să-i fericească pe contribuabili, pe compilatori, pe concubine ş.a.m.d. Numai bună de completat rubricile absente din statisticile care ne arată cât de mult a scăpătat potenţialul creativ la români.

Dacă cei care ne conduc nu sunt capabili să asigure condiţii decente de viaţă cetăţenilor pe care îi reprezintă măcar să adopte legi (scornite de alţii mai cu moţ) care să ajute la creşterea şeptelului. Pardon de expresie, dar tehnica seamănă leit cu cea aplicată animalelor de reproducţie. Şi asta pentru că româncele noastre “au rămas de căruţă” şi manifestă o lipsă totală de patriotism, de aceea suntem din ce în ce mai puţini. Dacă nu vor să se pună pe treabă le aducem câte o mamă surogat şi le arătăm noi cum se face un copil! Oricum familia nu mai este ce-a fost şi de ce să nu experimentăm o metodă nouă de concepţie aşa încât una să-l nască pe copil, şi alta să-l crescă. Cine nu-şi imaginează cum ar fi o asemenea euro-gamie, să încerce. Experimentul este iniţiat pentru a duce umanitatea “pe noi culmi de civilizaţie şi progres”. Trebuie numai ca toţi cei implicaţi să aibă răbdare până se naşte micuţul. Apoi mama-surogat dă copilul, spune: adio! şi pleacă în căutarea altei familii care vrea un copil. Bineînţeles că legea trebuie să stipuleze nişte condiţii. Nu cumva să-i vină dorul şi să-l întrebe pe tătic ce mai face copilul lor. Dar nici mama adoptivă să nu stea cu gândul că dublura ei vrea să-i strice fericirea. Despre tătic, ce să mai vorbim? El trebuie să fie un exemplu de fidelitate şi transparenţă fiind cel motivat şi să-şi primească odorul aşa cum s-a născut, chiar dacă are vreun handicap sau, Doamne fereşte, nu seamănă cu el. Dar cum să facă bietul om ca să fie sigur că purtătoarea moştenitorului său nu are obiceiuri rele sau nu-i place să zburde pe câmpii? Dacă nu are gene bune ori strămoşii ei mergeau pe două cărări? Dacă trăieşte în condiţii improprii sau moşteneşte cine ştie ce talente? N-ar fi mai bine s-o aducem acasă pentru a o putea supraveghea îndeaproape? Grea sarcină pentru legiuitor să ţină cont numai de aceste mici impedimente, oricât de liberal ar fi el!

Dar care ar fi criteriile după care ar vrea cineva să aleagă o mamă –surogat? Şi care sunt compensaţiile morale sau afective pe care societatea i le poate oferi? Care este statutul ei după ce-şi dă “produsul” în braţele alteia? Cât de aptă mai poate fi pentru a-şi întemeia  propria familie la un moment dat? Nu cumva participăm (direct sau indirect) la o nouă metodă de exploatare a femeii? Când auzi despre asemenea iniţiative ale parlamentarilor noştri îţi vine să râzi de ridicolul lor dar, pe altă parte, îţi vine să plângi când vezi că legile nu mai sunt ale pământului şi oricine are tupeu, puţină carte şi semnează pe condica unui partid se joacă de-a legiferarea, sfidând bunul simţ al românilor. Şi nici nu se mai pune problema dacă aceste legi sunt gândite sau construite din perspectivă creştină. Înainte vreme poporul nostru se orienta după anumite legi nescrise pe care le dădea sfatul bătrânilor. Acestea erau respectate de toţi, iar tinerii se căsătoreau şi aveau casele pline de copii. Acum foarte puţini sunt cei care-şi pot permite o familie, un loc de muncă sau un copil. Mai grav este că tinerii luptă să-şi apere dreptul la o viaţă normală după buna tradiţie a poporului căruia îi aparţin. După o ciudată logică a absurdului, tocmai cei care sunt chemaţi să-i protejeze fac tot posibilul să-i împiedice. Avem parlament bicameral şi nu puţine din legile promulgate acolo sunt contrare interesului familiei şi al societăţii, în general. Oricât de occidentali am vrea să fim, tot conştientizăm că cea mai trainică relaţie care se stabileşte între femeie şi bărbat este cea din familie. Copiii au nevoie de dragoste şi atenţie din partea părinţilor care, la rândul lor, aşteaptă acelaşi lucru de la copii. A sacrifica o tânără mamă refuzându-i dreptul şi bucuria de a-şi creşte copilul, tratând-o ca pe un animal de prăsilă este o cruzime de neînchipuit şi o dovadă clară că societatea noastră alunecă vertiginos către propria pierzanie. Dacă un cuplu de tineri nu poate aduce pe lume un copil înseamnă că nu s-au rugat îndeajuns ori ca acesta este planul Lui Dumnezeu cu ei. Sunt atâţia copii rămaşi fără părinţi care aşteaptă să fie mângâiaţi de cineva! Aceştia ar putea fi adoptaţi şi crescuţi cu dragoste creştinească tocmai de părinţii care, din motive numai de Dumnezeu ştiute, nu pot face copii. Aceşti “copii de suflet” cum îi numeau părinţii noştri s-au dovedit a fi de cele mai multe ori mai buni cu părinţii adoptivi decât cei naturali. Aşa vrea Dumnezeu să-i răsplătească pe cei care înţeleg să facă voia Lui.

 

Tudora Luca

 


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up