LOADING

Type to search

Evanghelia dupa Cuore

Ortodoxie si traire

Evanghelia dupa Cuore

Share

 

Pe 11 martie 1908  a murit prozatorul italian Edmondo de Amicis (“Cuore”, “Romanul unui invatator”). Nu a fost doar un talentat scriitor, ci mai ales un delicat pedagog si un fin jurnalist. Semneaza “La vita militare” (1868), “Spagna” (1872), “Ricordi di Londra” (1874), “Gli amici” (1883) si “La carozza di tutti” (1899).

 

Am avut o copilarie (foarte) fericita. Si credeam ca toti copiii, din toate vremurile, au avut parte de acest privilegiu divin. La varsta de 12 ani, am citit Cuore, inima de copil. Si am plans la fiecare pagina. A fost cartea care m-a trezit la realitate. Am inceput sa ii vad pe sarmanii care scotoceau in gunoaie, la doi metri de poarta in care eu respingeam mingile. Acum, de vina sa fi fost si propaganda… Partidul asigura cele mai bune conditii, bla-bla… Eram commandant de detasament, un pioner devotat tarii. Si credeam in fabulele Cutezatorilor si in reality-showul Cantarea Romaniei, un Big Brother medieval. La TV vedeam doar copii fericiti, prietenii si vecinii mei erau cu totii sanatosi, din familii bune (Mizeria nu exista nici in potentialitate).

 

Dupa Cuore, a urmat (peste doi ani), Evanghelia (destul de tarziu). Dar fara Cuore nu as fi putut pricepe nimic din mesajul divin, sunt sigur. Cuore a fost uvertura perfecta pentru Dogmatica strazii (Matei, cap. 25).

 

Chiar Edmondo de Amicis recunoaste ca soarta multor oameni depinde de existenta sau de lipsa unei biblioteci in casa lor. Fripturiștii – manelistii nu vor citi nici Biblia, nici Cuore… O  biblioteca trezeste constiinte (mai ales daca e plina de tezaurul Arsenie Boca). Educatia unui popor (sau lipsa acesteia) se poate judeca si dupa vestimentatia de pe strada, conchide de Amicis. Asa e, priviti pe geam! Un amalgam de nimicuri (dintre care cel dintai sunt eu).

 

Corina Georgescu ne lamureste: Eroul principal al cartii este un baiat, mai precis elev al clasei a treia primare pe nume Enrico.

Povestea se desfasoara intr-o scoala oraseneasca din Italia si ne face cunostinta cu invatamantul primar, relatandu-ne istoria unui an de scoala vazuta prin ochii unui copil, de la prima zi cand, insotit de mama, baiatul a fost inscris in clasa a treia si se termina intr-o nota de usoara melancolie deoarece eroul nostru este nevoit sa isi ia ramas bun de la colegi, profesori si scoala urmand sa plece din oras cu familia.

Paginile acestui roman le putem considera un jurnal cu insemnarile zilnice din viata lui Enrico petrecuta in scoala, cat si in afara ei, cu gandurile, sentimentele si cugetarile unui observator al mediului in care traieste aflat la o varsta destul de frageda. Notitele sint preluate la sfarsitul anului scolar de tatal copilului care pastreaza pe cat posibil cuvintele fiului sau atunci cand scrie cartea de fata.

Este o lectura placuta si educativa in egala masura pentru adulti (deoarece ne poarta nostalgic gandurile in trecut, la primii ani de scoala si ne reinvie figura calda a invatatoarei sau ne aminteste de un institutorul evocat in opera sadoveniana– domnul Trandafir), dar si pentru copii, fiind o experienta din viata unui scolar de la care se poate invata ceva sau cu care se pot compara micutii invatacei.

 

Cuore, amintiri dintr-o copilarie paradisiaca.

 

 

 

 

 

 

Marius MATEI

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *