Existenţa lui Dumnezeu nu derivă de la altcineva

Discuţiile despre creaţie nu sunt pietre de poticnire. Nu suntem în tabere diferite. Suntem fii ai Aceluiaşi Tată. Cunoscându-L, dobândim viaţa veşnică. Noi suntem poporul Zilei a Opta: noua creaţie restaurată prin resurecţia mesianică. Scăpăm din ghearele morţii, ne refugiem în adăpostul Corabiei. Liiceanu vorbeşte despre delimitare în creaţie. Are dreptate: finitudinea noastră nu poate fi depăşită. Suntem chipuri ale divinităţii, vom deveni asemănări. Suntem extrem de optimişti: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui”.

„La început a fost Cuvântul”: Acesta dă viaţă. Acestuia I ne închinăm. Vă ziceam ieri despre ultima carte a lui K. Ward. Nu sunt de acord cu multe idei de acolo, dar merită cercetată temeinic. Voi folosi în continuare crâmpeie împrumutate din această sursă. Existenţa lui Dumnezeu nu derivă de la altcineva. Întrebarea ateilor: dacă Dumnezeu a făcut lumea, cine L-a făcut pe Dumnezeu? (îşi întreba Bertrand Russell doica la 5 ani).

Acum e „la modă” Dawkins: „Am fost construiţi ca maşini genetice şi cultivaţi ca maşini memetice, dar avem puterea de a ne împotrivi creatorilor noştri. Noi, singuri pe pământ, ne putem răzvrăti împotriva tiraniei creatorilor noştri.” Iată că până şi el recunoaşte creaţia, chiar dacă total eronat: nu suntem tiranizaţi, iar Creatorul e unul singur. Avem libertate, putem să ne împotrivim, numai că ne privăm de iubire.

Ateii speculează la maxim lipsa faptelor noastre: „Imaginaţi-vă o lume lipsită de religie. Fără atentate sinucigaşe, fără 11 septembrie sau 7 iulie, fără cruciade şi vânători de vrăjitoare, comploturi, războaie şi separatişti, fără războaie israeliano-palestiniene, masacre între sârbi, croaţi şi musulmani, persecuţii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fără acei tele-evanghelişti cu costume strălucitoare şi coafuri bufante, care le spun oamenilor despre banii lor că „Dumnezeu vrea să daţi, până la suferinţă”. Fără talibani care să arunce în aer statui antice, fără execuţii publice ale celor care proferează blasfemii şi fără femei biciuite pentru crima de a-şi fi arătat faţa”. Toate aceste exemple sunt departe de mărturia Domnului Hristos: smintim profund şi ne mândrim cu asta! Dar asta nu atacă esenţa credinţei , ci doar ne arată că suntem în Spitalul de bolnavi, nu în Muzeul de sfinţi.

Nu putem gândi strict material: dar pe El cine L-a făcut? Discutăm despre limita capacităţii intelectului uman (K. Ward). Mintea finită nu poate înţelege deplin natura internă a necesităţii şi a valorii. Suntem creaţi după chipul Său: ne putem face o idee despre explicaţia finală, absolută. Mai presus de orice explicaţii, se impune o stare! Pentru atei, aceste principii creaţioniste sunt doar nişte jocuri de cuvinte. Dar nu e vorba nicidecum despre o metafizică lipsită de conţinut: Suntem lămuriţi de ce este cerul albastru!

Pr. Arsenie Boca descifrează cheia: „Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.” Nu Îl putem cuprinde pe Dumnezeu cu mintea noastră: altfel, nu ar mai fi Dumnezeu. El singur este deasupra tuturor. Mărturisim alături de Sfântul Maxim: „Dumnezeu este Gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi Viaţă necuprinsă”. Părintele de la Prislop continuă: „Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.”
Cam „dure” cuvinte ale lui Petre Ţuţea: “Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.”

Dumnezeu este explicaţia finală, absolută a universului. K. Ward Îl numeşte „un fel de rezervor fără limite pentru toate posibilităţile”. Lucruri individuale iau naştere din acest ocean al posibilităţilor, dar, spre deosebire de geneza babiloniană, iau naştere prin cunoaştere conştientă şi opţiune. Dumnezeu este veşnic: nu poate fi adus la viaţă (nu există un timp în care El să nu fi fost), ci El Însuşi e condiţia necesară pentru ca totul să ia fiinţă.

E ceva similar, consideră K. Ward, cu ceea ce matematicienii numesc „spaţii de faze”, un spaţiu de posibilitate logică ce cuprinde toate stările posibile şi care nu poate fi altceva decât ce este (pentru că setul de lucruri posibile este exhaustiv şi nu poate fi scăzut sau adunat). Explicaţia existenţei universului este, deci, o combinaţie între necesitate şi valoare. Dumnezeu a creat „cea mai bună lume posibilă” (Leibniz), „un univers care conţine lucruri copleşitor de măreţe” (Toma din Aquino). Nu Îl respingem pe Creator: nu vom fi separaţi de Împărăţie.

Marius Matei