Familia din biserică

O vorbă din bătrâni spune că omul sfinţeşte locul. Într-adevăr dacă-şi pune mintea şi inima în slujba Domnului  omul poate face multe lucruri folositoare. Prin el înfloreşte  zidirea, el poate să aducă binecuvântare şi bunăstare tuturor şi să-şi vadă “lucrul mâinilor sale”rodind printre ceilalţi. În caz contrar,atunci când omul nu sfinţeşte locul unde trăieşte  parcă nici harul Lui Dumnezeu nu este cu el. Dacă face totul din obligaţie sau rutină fără să aibă acea bucurie a lucrului bine făcut şi acel fior ce ar trebui să-i anime orice acţiune, toate pălesc şi prea puţine seminţe răsar din cele pe care le-a semănat cu zgârcenie.

La fel este şi în Biserică. Preoţii pot face să rodească în sufletul credincioşilor Cuvântul Lui Dumnezeu dar în egală măsură îi pot îndepărta de El prin atitudine ori nepăsare. Pentru că locul întâlnirii cu Dumnezeu trebuie să fie înainte de toate un tărâm al buneivoinţe şi al dragostei faţă de aproapele care să întruchipeze în tot ce se întîmplă aici grija pentru sufletul lui. Venim la biserică pentru a fi martori la jertfa Lui Hristos cea neajunsă cu mintea şi să  înţelegem cât de mare este Pogorământul Lui pentru noi dar în acelaşi timp să ne vedem aşa cum suntem – plini de răni şi vrednici de milă. Celelalte aspecte care dau frumuseţe actului liturgic (cântarea,pictura bisericii,smerenia şi harul rugăciunii preotului,participarea creştinilor la slujbă) nu sunt definitorii dar au importanţa şi locul lor în inima credincioşilor.

Am descoperit de curând într-un oraş de pe malul mării o biserică unde mă simt minunat. Amplasată la intersecţia a trei străzi biserica având hramul Sf.Dimitrie Izvorâtorul de Mir abia se vede printre clădirile ce răsar cu o repeziciune ce face să se schimbe de la un an la altul “faţa”cartierului. Cred că este printre puţinele lăcaşuri unde vechea tradiţie se mai păstrează precum şi obiceiurile bune ale enoriaşilor. Încă din zori biserica îşi deschide larg porţile tuturor celor ce vin şi doresc să participe la rugăciune sau pentru a solicita pe vreunul din cei patru preoţi în vederea săvârşirii anumitor ierurgii. Când am intrat pentru prima oară aici m-a surprins în mod plăcut atmosfera destinsă , de familie care se reflectă atât în relaţia dintre credincioşi cât şi în cea dintre preoţi şi enoriaşi. O bucurie sfântă îi adună şi-i cheamă în biserica frumoasă şi curată pentru a înălţa împreună cântec de laudă  Celui ce S-a dăruit din dragoste faţă de făptura Sa. Creştinul care intră aici este “asimilat” într-o rânduială simplă şi firească fără reţineri sau tipicuri formale,unit cu ceilalţi printr-un fir ce străbate văzduhul de la om la Om . Credincioşi de toate vârstele şi din toate straturile sociale stau alături animaţi de aceeaşi dorinţă de mântuire. În duminica aceea şi în cele ce au urmat, biserica era plină de lume încât n-aveai loc să te mişti dar  acest aspect nu incomoda pe nimeni, fiecare era atent doar la slujbă şi părea să nu ia în seamă cele ce se petreceau în jur. Este bine ca odată începută slujba să nu ne mai plimbăm  prin biserică pentru a nu distrage atenţia celorlalţi de la rugăciune însă având în vedere diferitele obligaţii sociale sau familiale fiecare vine când poate. Oamenii intră, se închină în linişte, rămân sau pleacă dar nimeni nu-i trage de mânecă să-i mustre pentru întârzierea sau graba lor după exemplul Lui Hristos care îi primeşte cu aceeaşi dragoste pe cei de pe urmă ca şi pe cei dintâi. Preoţii îşi văd liniştiţi de slujire făcând abstracţie de inerentele aspecte umane ce apar atunci când se adună laolaltă oameni cu personalităţi  diferite. Puţine biserici mai sunt în oraş în care să mai cânte credincioşii. Ba în unele nici nu i-am auzit să spună Crezul.Totul este lăsat în seama corului iar cei prezenţi crează impresia unor spectatori educaţi să stea în şiruri drepte , unul în faţa celuilalt ,atenţi doar ca nu cumva să strice cu ceva formaţia prestabilită. Dar în biserica Sf.Dimitrie – o spun cu mâna pe inimă – este o adevărată binecuvântare să participi la Sfânta Liturghie. Doamne,cu câtă dăruire slujesc preoţii! Cât de frumos cântă împreună cu poporul şi corul cântările Maicii Domnului şi Tatăl nostru în faţa Sfântului Altar ! Toţi se cunosc,îsi cunosc problemele,realizările iar preotul slujitor are grijă să adreseze fiecăruia o vorbă de întărire şi dacă este cazul chiar o mustrare. Iar ei cu inima deschisă primesc şi certările fără supărare căci părintele este al lor şi se vede  că-l iubesc şi nu vor să iasă din cuvântul sfinţiei sale. Să nu le fie spre laudă nici unuia dintre cei pomeniţi.Să le ţină Hristos harul şi să-i ajute ca pe mai departe să aibă slujire jerfelnică pentru aproapele spre folosul tuturor şi spre slava Lui Dumnezeu. Amin !

Tudora Luca