LOADING

Type to search

FÂNTÂNILE SPERANŢEI

Ortodoxie si traire

FÂNTÂNILE SPERANŢEI

Share
 desertul-sahara
Accidentul aviatic în care au murit medicul student Aura Ion şi pilotul Adrian Iovan ne-a demonstrat o dată în plus că societatea noastră este grav bolnavă, că politizarea excesivă  e o adevărată tară a societăţii româneşti.
Parafrazând pot spune că politizarea excesivă naşte monştri.
Sunt cuprinsă de revoltă că s-a pierdut complet principiul :„omului potrivit la locul potrivit”. Oamenii sunt „potriviţi” în diverse funcţii pe criterii complet străine de criteriul competenţei, onestităţii şi profesionalismului. Primează apartenenţa politică, clientelismul şi nepotismul.
Există tot mai mulţi oameni care fug de responsabilitate şi deţin funcţii de conducere, oameni care nu posedă elementare noţiuni de logică şi conduc instituţii, oameni care-şi ascund incompetenţa prin terorizarea subalternilor, oameni care ocupă o funcţie pentru a se îmbogăţi fraudulos. Toţi ştim, vedem, trăim aceste realităţi şi nu reacţionăm.
Trăim intr-o lume în care alergăm in continuu într-un iureş de sarcini, probleme de tot soiul încât nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Si din când în când un eveniment tragic ne zguduie din temelii. Atunci ne trezim din amorţeală, vociferăm, ne revoltăm, ne punem întrebări care de cele mai multe ori sfârşesc fără a primi un răspuns cert, definitiv şi apoi adoptăm o atitudine fatalistă, defetistă: „asta e”, „suntem prea mici ca să schimbăm ceva” „ ei sunt prea puternici”
Familia Aurei Ion cerea, aproape că implora, ca oamenii să ia atitudine. Poate că identificarea operativă a locului accidentului nu ar fi salvat-o pe tânără dar ar fi scurtat negreşit starea de agonie, de angoasă, de disperare a acelor oameni. Fraţii Aurei clamau atitudine, cu sentimentul că moartea Aurei ar căpăta un sens sublim, o scânteie salvatoare în noaptea amorţelii noastre.
Marele nostru defect este că nu ne solidarizăm, strigăm nesincronizat, sau ne delimităm de cei care strigă atunci când calea dreptăţii este prea grea.
 Tare mi-e teamă că efuziunea declanşată de acest eveniment tragic va fi şi aceasta o simplă undă în oceanul de inerţie şi fatalism  în care toţi ne complacem.
Datoria noastră, însă, este să luptăm, să sperăm, să nădăjduim, să reuşim. Avem un ghid al luptei noastre pentru dreptate  şi  adevăr pe care ni l-a lăsat chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Predica de pe munte:
Fericiți cei săraci cu duhul, că a a lor este Împărăția Cerurilor.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiți cei curați cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, ca a lor este Împărăția Cerurilor.
Fericiți veți fi voi când va vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.
Octavian Paler în convorbirea sa imaginară cu un personaj mitic spunea:
„Datoria noastră, senor, a zis Quetzalcoatl, e să săpăm fântâni şi să plantăm arbori orice s-ar întâmpla.
–          Chiar în pustiu? Cuvântul rostit în pustiu e la fel de sterp ca nisipul.
–          Crezi, senor?
–          Nu-l aude nimeni, Tatle.
–          Şi totuşi, senor.
–          Totuşi ce, Tatle?
–          Va exista un om care va auzi acest cuvânt. Omul care l-a rostit.
–          Sub mutra ta de copil se ascunde un înţelept, Tatle.
–          Nu, senor. Am avut vreme să învăţ de la pietre şi de la păsări ce ne deosebeşte de ele.”
 
 Ruxandra Nuţă

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *