Fără șocuri

Deși cuvintele Domnului Hristos pot părea șocante, ele sunt pacifiste. Deși pot scandaliza, ele sunt esența împăcării. Șocul – de obicei – este ceva terifiant. Din contră, ascultarea Evangheliei înseamnă ieșirea din stare de șoc (o resuscitare a harului lucrător). Doar că lumina e numită beznă și invers. Doar că singurii normali sunt repede numiți nebuni, când – de fapt – nebunii sunt alții. Discipolii Domnului Hristos răspândesc blândețea, niciodată scandalul. Propovăduiesc iubirea și urăsc doar păcatul. Ura nu îi definește deloc. Sunt toleranți și răbdători. Nu epatează, nu se dau în stambă, ci trec cât mai discret prin viață. Nu vor titluri de glorie, de vreme ce slujesc deja Celui mai bogat Stăpân, Care nu îi va concedia niciodată.

Cuprins Articol Toggle Sursa: Viata mea in Hristos

Ne șochează acest adevăr însă, deoarece ne cutremură. Văzând nevăzutul, te simți minuscul. Auzind neauzitul, scazi, ca El să crească în Tine. Este un mod diferit de a șoca. Este un șoc bun, fără panică, dar cu multă uimire. Este un scandal fără ceartă, adică îți bulversează tot ce știai până atunci. Brusc, nu mai sunt valabile principiile lumești și pornești de la capăt. Este un nou început, fără stres, fără grabă, fără reproșuri. Este o îndrăgostire. Îl iubești pe Dumnezeu din toată ființa ta și asta te împlinește. Îți dă un scop, îți oferă mijloace, îți distinge valorile, îți definește crezul. Fără agitație, fără panică, cu multă încredere în puterea divină.

Este șocant doar pentru păgâni, este scandalos doar pentru necreștini. Este o amenințare doar pentru egoiști, intoleranți și vicioși incurabili. Dar ar fi singura șansă care i-ar putea vindeca, dacă ar vrea. Este halucinant pentru trândavi și indiferenți, care nu înțeleg nimic din luarea cu asalt a raiului și nici nu sunt dornici să primească explicații. Agnostici care habar nu au nimic despre religie calomniază aleatoriu. Irozi Îl iau în râs, doar pentru că nu execută minuni la comandă, jonglerii bizare pentru anturaje ciudate. Este o neînțelegere, o lipsă de cunoaștere a adevărului, în simplitatea lui.

Este haotic doar dacă nu vrei să cunoști Cartea Armoniei. Este înfricoșător doar dacă nu ai curajul curajului de a-ți mărturisi credința, chiar dacă aceasta poate să nu fie la modă. Tocmai omul fără Armonie face scandal în casa lui și la jobul lui. Tocmai omul fără Iubire șochează prieten după prieten. Cine se bazează exclusiv pe puterile lui, nu are cum să nu clacheze. Degeaba pozează șocat că era atât de aproape să reușească. Reperul însă nu este absolut deloc reușita sau eșecul din lumea asta, nu! Criteriile sunt cunoscute doar de Dumnezeu. Logica Lui nu o vom pătrunde rațional. Pacea aceasta se simte, se experimentează, se transmite, se înveșnicește.

Nu trebuie să ne subestimăm adversarul pe plan duhovnicesc (omițând să ne înarmăm cu post și rugăciune), dar nici să îl supraestimăm (creând panică). Realismul duhovnicesc este cumpătarea (calea de mijloc, evlavia, cumpătarea, evitarea extremelor). Nu trebuie să așteptăm un șoc (divorț, cancer) ca să ne apropiem de Dumnezeu. Prin înviere se învinge moarte. Este un șoc, demonii sunt bulversați. Prin înviere, întreaga omenire intră în veșnicie. Este terifiantă această veste? Dimpotrivă, este îmbucurătoare. Șocul e că nu poți continua să trăiești așa, ca și cum nu ar fi înviat nimeni, trebuie să te pregătești de acest eveniment, să faci și curățenie sufletească, să potolești foamea interioară, nu poți păcătui în continuare. Este un șoc pentru un adult care acum aude prima dată sau acum crede prima dată. Dar este un șoc bun, care te trezește din moarte.

În viața aceasta putem să câștigăm veșnicia. Dar suntem șocați, adesea fără motiv, agitați în traficul lumii, nervoși la intersecțiile majore, grăbiți doar să privim mai mult un televizor hipnotizator. Simțim împuținarea harului și nu luăm nici o măsură, ca și cum nu ne-ar păsa. Suntem speriați doar din motive financiare, nu ne prea sperie nici măcar iadul, pentru cine mai crede. Suntem prea mândri, prea triști, prea plini de slavă deșartă, prea mirosind a bălegar. Suntem murdari, prea murdari, extrem de murdari, cei mai murdari și nu vrem să fim curați. Vrem să ne identificăm cu ceilalți plini de noroi din jur și nu vrem să fim respinși de ei. Dar uităm de respingerea cealaltă. Aceasta este șocul: indiferența în fața morții. Moartea e banalizată, doar murim de sute de ori în jocurile care ne fură timpul de rugăciune. Sfințenia e banalizată, tot puroiul este expus la vedere. Dacă ne șochează minciuna și parvenirea, schimbăm ceva, chiar totul.

Veșnicia este slavă, bucurie, pace. Am putea citi paraclisul zi de zi, am putea posti cu adevărat, am putea citi din Evanghelie. Ne putem spovedi, avem atât de mulți duhovnici. Știm că toate cele de aici sunt deșertăciuni, dar tânjim după ele, uitând că nevoia nu se satisface niciodată pe sine, este un chin infernal. Oricâtă apă ai bea, tot ți se face sete iar. Nu ar trebui să căutăm apa, ci pe Dumnezeu, Care dăruiește apa. Este șocant că nu ne rugăm pentru cei aflați în zone de război, că nu empatizăm cu ei. Am putea fixa seri de priveghere pentru astfel de drame. Chiar, de ce nu facem asta?!

MARIUS MATEI

Viata mea in Hristos