Farsele și glumele făcute prietenilor

Râsul și buna dispoziție între prieteni sunt mai mereu prezente. Uneori când lucrurile nu se mișcă natural și atmosfera e încordată, se forțează puțin nota încercându-se să se ajunge iarăși la acea destindere și fluență în conversații.

Glumele sunt uneori modalități de a spune adevăruri dureroase într-un mod mai plăcut. Adevărul trebuie uneori rostit în glumă ca să fie primit mai ușor.

Totuși sunt cazuri când glumele noastre crează suferință celorlalți și ar fi fost mai bine să fi tăcut.

Aș vrea să discutăm în acest articol despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă un creștin în relația cu prietenii și cu familia sa. Este oare cuviincios să glumim? Este oare moral să facem farse prietenilor? Cum sunt oare acestea în ochii lui Dumnezeu?

O să încep prin a vă povesti despre farsele pe care eu și un prieten i le făceam unei colege de-a noastre de facultate. Colega noastră era la vremea aceea o fată mai sperioasă, mai fricoasă, și din acest motiv profitam de felul ei de a fi pentru a obține un efect cât mai puternic al farselor noastre.

În primul rând farsele le făceam în ochii celorlalți colegi și niciodată fără a percepe efectul lor în tot grupul. De fapt asta era toată distracția. Mi-aduc aminte că la un moment dat i-am luat ștergătoarele colegei noastre de la mașină și i-am desfăcut și o roată, lăsându-i mașina, care era parcată în fața facultății, suspendată pe cric. Bineînțeles că după sfârșitul orelor abia așteptam să vedem ce figură va avea când va vedea mașina. S-a speriat puțin… colegii au râs… dar tot noi i-am pus roata la loc și ștergătoarele.

Alta dată mi-aduc aminte cum ne păcăleam un coleg, după ce aflam rezultatele unui examen. Eu și Bogdan mergeam la facultate vedeam rezultatele și apoi mergeam acasă la Cosmin și-i spuneam că am văzut rezultatele. Era un examen greu la care ne-am fi bucurat toți măcar să trecem, era la Contabilitate prin anul II. Cosmin, mirat, ne întreabă ce a făcut și noi i-am spus că a picat. El supărat… deși se aștepta să pice… se resemnase. După vreo 10 minute de râs împreună, pentru că doar unul din noi trei luaseră, eu cu Bogdan schimbăm foia și-i spune lui Cosmin: „Hai mă Cosmin că am glumit, doar nu credeai că ai picat! Ai luat examenul!” Cosmin, dragul de el, nu știa ce să mai creadă și până la urmă l-am convins. Am mai stat puțin și apoi iar ne-am schimbat și i-am spus că totul a fost o farsă bine gândită și defapt el chiar a picat.

Vă dați seama că deși pentru noi era distractiv, Cosmin nu se simțea bine deloc, ba dimpotrivă era un examen la care se temea mult și abia aștepta să scape de el. Pe deasupra ne-a și spus că de acum n-o sa mai aibă încredere în noi atunci când îi comunicăm rezultatele de la examen și se va duce singur să se convingă.

Am făcut mai multe farse prietenilor și era distractiv… dar mi-aduc aminte că și eu am fost victima lor și nu-mi plăcea deloc. Mă simțeam folosit, batjocorit, luat peste picior… atins chiar în cele mai adânci simțiri ale mele.

De fapt acesta este și motivul pentru care am încetat a mai face farse celorlalți, pentru că am văzut cât de neplăcut este să fiu eu subiectul lor.

Mass-media încurajează acest gen de distracție prin emisiuni gen „Farsele lui Buzdugan” de la radio – în care mulți oameni au fost batjocoriți sau „Plasa de stele” de la televizor în care farsele erau adevărate scenarii de film cu multe persoane implicate. Uneori vedetele cărora li se făceau aceste glume ajungeau la limita disperării și se enervau puternic.

O altă emisiune este Cronica Cârcotașilor cu Huidu și Găinușă în care se făcea bășcălie de toată lumea. Era distractiv pentru noi cei de acasă, dar pentru cei direct implicați nu cred că era plăcut să râdă o țară întreagă de ei. De fapt cele două accidente ale lui Huidu (cel la ski în Austria, și cel cu mașina) au fost pentru mine personal un avertisment a Lui Dumnezeu pentru toți cei cărora le place să-și bată joc de oameni. N-a fost o pedeapsă pentru Huidu ci un avertisment spre pocăință (schimbare) pentru noi toți ceilalți care priveam cu jind și satisfacție răutăcioasă greșelile celorlalți.

Buzdugan spunea la radio că mama lui îi tot spunea: „Măi mamă, o să te prindă cineva pe stradă și o să te bată de nu știi ce-i cu tine!”

Farsele, în orice formă a lor, aduc suferință și doar oamenii stăpâni pe sine și iertători le pot accepta… dar și ei vor face acest lucru din iubire față de prieteni și nicidecum că le-ar aduce satisfacție. Farsele provoacă suferință celorlalți și scad încrederea reciprocă între prieteni.

Unii prieteni fac farse în joacă, fără a vrea să rănească, cu scopul de a se distra împreună cu victima (prietenul) lor. Această modalitate de te distra vine tocmai din neputința de a te apropia de prietenul tău pe alte căi… pe căi normale: prin cuvinte, prin blândețe, prin interes față de problemele sale, prin zâmbet, printr-un ajutor concret, printr-o vorbă bună, etc. Prietenii care-și fac farse unii altora nu sunt cu adevărat prieteni pentru că nu-i doare suferința celuilalt.

Glumele sunt glume și mai pot fi spuse, dar și acestea fără a jigni, fără a aduce aminte răul din urmă, fără a face înțepături ironice, ci doar așa în limita bunului simț.

Un creștin adevărat nu face farse ci este mereu sincer și zâmbitor. Râsul în exces este demonic și nu este proprii firii umane.

Iată ce frumos vorbește Sfântul Nicolae Velimirovici despre râsul necontrolat și zâmbet:

„Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă. Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi înalt. Ce altceva înseamnă acest zâmbet decât părtăşie la bucuria celor veseli şi la mâhnirea celor întristaţi?

Ce altceva spune acel zâmbet decât că bucuria peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin întristare, şi că întristarea peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin bucurie? Este cumplit cum neghiobia omului este cel mai bine înfăţişată de două animale ca maimuţa şi hiena. Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hlizeala nebunească a hienei.

Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia.

Veşnicie, căci râsul şi plânsul sânt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor.” (Gânduri despre bine și rău. Gândul 65.)

Claudiu Balan

www.ortodoxiatinerilor.ro