Dragostea e cel mai frumos lucru și cel mai important care se poate întâmpla între noi, și mă întreb cum putem noi oare să murdărim acest sentiment prin pierderea fecioriei? Recunosc că fecioria mi se pare un lucru deosebit de greu, dar nu imposibil. Sunt convisă că dacă există dragoste și nadejde către Dumnezeu se poate trece acestă încercare de a cădea în păcat.

Fecioria mi se pare unul dintre cele mai de preț daruri pe care le are o fată de la Dumnezeu, și tocmai de aceea am încercat să îmi păstrez acest dar primit până acum, și îmi doresc nespus de mult să îl păstrez până la căsătorie.

În momentul de față simt o oarecare dezamăgire privind ce se întâmplă in jurul meu, deoarece majoritatea tinerilor pe care i-am cunoscut nu și-au păstrat fecioria, dar încerc să am NĂDEJDE că poate acest lucru se va schimba în bine.

Ce explicații să mai dăm noi că ”de ce e bine” sau ”de ce nu e bine” să ne păstrăm fecioria, când foarte frumos ni se spune ”Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătoreasca decât să ardă.” (Corinteni I, 7:8-9). Concluzia este să încercam să ne înfrânăm, iar dacă nu mai putem, atunci să ne căsătorim.

Recunosc că uneori îmi este foarte greu să îmi păstrez acest minunat dar, în sensul că am avut încercări destule: nu am avut foarte mulți prieteni, dar pot să vă pot spune că prima relație de prietenie pa care am avut-o s-a terminat tocmai din acest motiv. Am încercat, cu credință, să nu renunț la această minunată idee de a-mi păstra fecioria, așa am și făcut, dar s-a sfârșit acea relație.

După un timp am avut un prieten cu care am locuit împreună ceva timp, dar nu s-a întâmplat nimic între noi și asta pentru că nu am vrut să renunț la această idee a mea de a rămâne în continuare în feciorie.

Poate că multe persoane nu mă cred când spun că nu s-a întâmplat nimic, dar sincer chiar așa este și tocmai de aceea vă spun că am avut încercări, însă eu mă rugam în gândul meu cum știam, spuneam “Doamne ajuta-mă” sau orice altă rugaciune, iar după asta mă linișteam și aveam în continuare nădejde în Dumnezeu.

Chiar dacă nu am rămas cu acel băiat, acum mă simt împăcată și linistită pentru că nu am renunțat la aceast dar minunat și acum am un prieten care mă înțelege și este de aceeași părere ca și mine, suntem fericiți și ne susținem unul pe celălalt.

Cred că în acest mare drum numit “viață”, pe care noi toți îl parcurgem, vom avea parte de multe încercări și ispite, dar sunt sigură că Dumnezeu care este Dragoste, există, însă totul depinde foarte mult de noi și trebuie doar să CREDEM și să avem NĂDEJDE, iar mai presus de toate DRAGOSTE față de Dumnezeu și față de aproapele nostru!

Corina