Figurant sau transfigurat?
Share

Sunt nevoit să cheltuiesc o mare cantitate de energie pentru reparaţia liniştii din interiorul meu. Dar nu reuşesc singur. Pe Domnul Îl voi chema şi mă va auzi în ziua necazului. Nu exclud să îmi schimb planurile, să renunţ la tot ceea ce este nenecesar. Cel mai important este să îmi păstrez calmul şi încrederea în Dumnezeu. Am apelat, din nou, la ajutorul Părintelui Gheorghe Şanta. Şi a funcţionat. Nu a dat greş niciodată smerenia dânsului. Prezenţa sa harismatică mă retranspune în adevărata Lume, cea pe care o caut. Azi a fost mai ferm: „Treci de la starea de figurant la cea de transfigurat! Nu căuta răspunsuri sofisticate, ci primeşte Evanghelia ca atare. Numai aşa poţi ajunge la o trăire reală a lui Hristos!” Uită-te la sfântul Grigorie de Nazianz, care s-a retras în rugăciune, pentru a trăi alături de Hristos! Ai grijă, ca preot, ori zideşti, ori dărâmi Biserica! Nu te lăsa momit de dezbinări, ci luptă pentru unitate! Şi nu uita: tulburarea este lucrarea celui rău, care jubilează în campania electorală”.
Aceeaşi zi, a doua binecuvântare, cronologic socotind, vine din abundenţa harului din partea părintelui mitropolit Andrei: „Din punct de vedere duhovnicesc, competiţia este binevenită, dacă este făcută în Duhul lui Hristos. Chiar Pavel apostolul ne dă un imbold pentru a fi performanţi. Pentru lucrurile spirituale, competitorii se stimulează reciproc, nu se încurcă. E bună competiţia cinstită, pentru că egalitarismul comunist nu duce nicăieri, ci paralizează lucrarea sufletească”.
Mirele Hristos ne poartă mereu în braţele Sale! Ce să facem să ne mântuim? Ne preocupă răspunsul practic la această interogaţie a temnicerului din Filipi, nu chestiunea amăgitoare „Ce să facem să ne înavuţim?„Harul – gânduri: Harul ne umple de gînduri dumnezeieşti. Rău – obrăznicie: conştientă, cu asumarea consecinţelor. Facem o pauză în rutina cotidiană: Dumnezeu nu poate fi cunoscut în grabă. Nu încurajăm un agapis pe repede înainte.Soluţia: imitarea lui Hristos. Şi răbdare: „Pe toate să le faceţi fără murmur” (Filipeni 2, 14). Atenţie: Pe cine înghite leul?