LOADING

Type to search

Floarea de la colţ

Ortodoxie si traire

Floarea de la colţ

Share

A venit primăvara. Martie-mărţişor. Alte griji, alte preocupări, alte speranţe. Natura se primeneste.

Florarii au scos în faţa magazinelor – artileria grea – vase mari pline cu flori de tot soiul: nelipsita Gerbera şi garoafele-balerine par gata să-şi ia zborul. Trandafirul trufaş tronează sigur pe el, în toată splendoarea culorilor. Calele stau drepte pe lujerele lor lungi şi privesc mirate spre lumea aflată în continuă mişcare. Delicatele frezii şi lalele fragile îşi iţesc cupolele printre crizantemele care insistă să ocupe loc tot anul. Piesa de rezistenţă ce a sfidat iarna şi ne-a înveselit casele…

Vin pe rând, în faţa regalului multicolor, bărbaţi, copii, femei ca să cumpere flori şi să le ofere celor dragi. Florile, ambalate frumos, pleacă spre persoanele pentru care au fost cumpărate din inimă sau după pungă, din obligaţie sau din dragoste.

La colţ o femeie a expus o găleată plină cu ghiocei. “Luaţi, sunt proaspeţi!” Din când în când se opreşte cineva şi cumpără un bucheţel sau două. Să fie că a venit primăvara şi ghioceii se trec atât de repede! Cu căpuşoarele plecate stau cuminţi strânşi în legături de plastic, aşa cum i-a aşezat vânzătoarea. Ghiocei de pădure. Degeaba se fălesc celelalte flori crescute la căldură el, ghiocelul este cel mai important. Doar a fost martor la tot ce se întâmplă în pădure. De câte ori n-a simţit paşii celor care au trecut pe acolo! Şi colţii mistreţului… Câte gunoaie nu l-au împiedicat să respire! Şi cine ştie cu câtă lipsă de grijă a fost smuls şi legat în grabă! “Luaţi, îi dau ieftin!”

Pe lângă noianul de flori alese din vasele florăresei cu ce se poate lăuda ghiocelul? Petalele lui palide şi puţine, tulpiniţa lui ca un beţişor legănat în bătaia vântului, frunzele lui sabioare în lupta cu pământul par să nu atragă pe nimeni. Nici măcar miros nu are. Cum să poată concura cu răsfăţatele de dincolo, care-şi înfoiază corolele în văzul tuturor? Ghiocelul îşi pleacă smerit capul, îşi strânge petalele gingaşe de parcă ar spune: ”Sunt aici dacă vreţi să mă vedeţi, primăvara cu mine începe! Ehei, câte am îndurat eu! Mai întâi, gerul m-a strâns şi m-a îngheţat de credeam că n-am să-mi mai pot mişca picioruşele. Apoi pământul… Doamne, cât este de greu! Şi nu-mi dădea voie să ies la lumină. M-a apăsat aşa mult, până într-o zi când am primit poruncă să răsar şi iată: am izbândit! Mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat şi m-ai mângâiat cu razele blânde ale soarelui Tău Cel neapus!”

Tudora Luca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *