LOADING

Type to search

Fricile citadine şi consolarea unui sfânt păstor

Ortodoxie si traire

Fricile citadine şi consolarea unui sfânt păstor

Share

Am fost ieri la sf. Dimitrie cel Nou şi m-a mângâiat radiaţia moaştelor lui. Bucureştenii vin de obicei să i se închine sfântului făcător de minuni şi ocrotitorul oraşului lor cu o săptămână înaintea praznicului, din dragoste pentru fraţii ce vin de departe, ca să nu aştepte în urma lor. Miercuri la 11.30, după sfânta Liturghie, moaştele sfântului vor pleca să le întâlnească pe cele ale sfântului Nectarie de Egina, apoi se vor întoarce în faţa Catedralei Patriarhale, spre închinarea pelerinilor.

Cu ani în urmă eram şi eu printre ei, chemată în mod miraculos de parfumul de crizanteme pe care a început să-l răspândească, în odaia mea, icoana lui. Era chiar în 27 octombrie, ziua cea mai aglomerată, dar nimic nu m-a putut opri să alerg la racla lui. Într-adevăr, ajutorul lui mi-a schimbat viaţa. M-a scăpat de prigonirile nedrepte şi de frici, m-a învăţat cum să-mi odihnesc sufletul în Domnul. Apoi, chiar aproapele a început să mi-l odihnească, luând câte o jumătate de zi, din dragoste, slujirile mele. Nu cred că există dar mai mare. O linişte pastorală se pogora atunci peste casa noastră, aflată în cel mai aglomerat oraş.

 

În modul de viaţă obişnuit, oamenii îşi alungă frica unii altora prin relaţii care le permit să-şi împlinească voia, să-şi construiască despre sine imagini (iluzii) ale succesului. Li se pare inconfortabil să desluşească Voia Domnului în probele lor de viaţă. Şi le ascund şi le trăiesc stâlcit, înghesuit. (Este un mod de a se ruşina de Domnul.) Le expediază, adică le aruncă incomplet rezolvate în subconştient. Mai devreme sau mai târziu, ele vor răbufni sub forma unei boli, psihice sau somatice. Este penibil să vezi un om în toată firea trăgând sfori, ca un copil ce vrea să înalţe zmee. În viaţa lui, totul se cere lucrat pe la spate, corupând, ticăloşind, defăimând, trădându-şi fratele, ca să obţină, ce? opusul Voii lui Dumnezeu!

Doamne, ajută-mi să pot intra în pivniţele sufletului meu şi, fără frică, să ţi le arăt. Acest gest ar dizolva toate celelalte frici ale mele: de neprevăzut, de lume, de propriile neputinţe.

Aş adăuga la tânjirile umane (libertate, iubire, talentul de a crea şi comunica), dorinţa de a putea micşora frica zilnică de ceea ce ni s-ar putea întâmpla. Uneori, ea ne este aruncată chiar din comunicarea cu ceilalţi, de vocea lor, de spaimele lor.

 

Iată de ce un sfânt păstor a devenit protectorul oraşului nostru. Doar el poate să ne înveţe adevărata pace, aceea pe care atât de uşor ne-o pierdem, în vâltoarea marelui oraş. Pacea, fără de care nu se poate respira, nu se poate trăi, nu se poate ajunge la păşunea bucuriei.

Sfinte Dimitrie cel Nou, făcătorule de minuni, roagă-te pentru noi!

 

 

Elena Frandeş

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *