LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Frumusețe și veșnicie

Share
În ce fel va conta la final înfrumusețarea noastră fizică? Tot în pământ vom ajunge, până la înviere. Va conta în sens de delapidare, de deturnare de fonduri: cu banii aceia puteam hrăni zeci de flămânzi. Hristos ne cere o altfel de înfrumusețare, cea a sufletului.
Ceea ce este cu adevărat frumos este este în egală măsură și bun.
Frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu de descoperă în adevărul Său veșnic și neschimbat.
Acest adevăr revelat de Dumnezeu, din iubire pentru toți oamenii, se numește Ortodoxie.
Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învățăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curățăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem peisaje noi, ci să dobândim ochi noi.
Azi am simțit bucurie şi frumusețe. Bucurie că mă revăd cu prieteni dragi. Frumusețe a adevărului din sufletele prietenilor. Azi am simțit şi un mare dor. Un dor nestăvilit de veşnicie.
***
Cele patru puncte cardinale ale vieții creștine sunt: iubirea, simplitatea, smerenia și pocăința (Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Ed. Bizantină, București, 2006, p. 121). Acestea dau frumusețea vieții cu Dumnezeu, nu ura, nu bogăția, nu mândria, nu păcatul.

Trăim într-o lume fantastică!

Plină de ordine si de sens, de frumusețe și de neprevăzut, scrie Estera Ghiur. Iar dintre toate, omul este creația supremă a lui Dumnezeu, căreia i s-a dat capacitatea de a descoperi toate aceste minunății, de a le analiza, de a le imortaliza, de ale documenta.

Dacă rămânem muți în fața unei asemenea splendori, vă puteți imagina eterna și infinita frumusețe a Celui ce a creat-o?

Războiul trece, cărțile rămân.

Bucuria unui concediu sau bucuria sănătății la pensie. Despre aceste două auzim des. Dar există și bucuria de a trăi frumusețea preoției, fără egal. Fiecare cu bucuriile lui 😇.
Judecători 17, 1: Anarhia, lipsa de ordine și de armonie, este exclusiv lucrarea celui rău. Urâțenia nu suportă frumosul, binele și adevărul. Iată de ce trebuie să îi declarăm război.
I Regi 1, 2: Dumnezeu își alege servitorii (în cazul de față, profetul Samuel) precis din acele familii care nu mai speră să aibă copii, deși își doresc foarte mult. Dumnezeu dă viață morților și speranță celor care nu o au. El dăruiește frumusețea și bucuria, ca împliniri sufletești, ca dovezi ale angajamentului Lui față de noi.
I Regi 2, 4: Cântecul de mulțumire al Anei, mama profetului Samuel, este o portavoce pentru toți cei disprețuiți din acest univers. Frumusețea credinței lor nu poate fi șterpelită din inimile lor. Dumnezeu îi salvează pe cei abandonați. Aceasta este viziunea profetică din acest psalm euharistic. Criteriul frumuseții nu constă nici în putere, nici în avere. Acesta este firul roșu al Bibliei, de la un capăt la celălalt al ei. Ușor de înțeles, greu (dar nu imposibil) de acceptat.
I Regi 3, 1: Chemarea lui Dumnezeu îl pregătește pe micuțul Samuel pentru lucruri mărețe. Maturitatea (frumusețea) spirituală nu are întotdeauna legătură cu vârsta fizică. Această chemare ne amintește că fiecare dintre noi are o vocație sublimă și că Dumnezeu ne ajută să realizăm sarcinile primite și să ne vindecăm de frustrări.
***
Dumnezeu cere de la noi o altfel de frumusețe decât cere lumea. Să fim vigilenți: diavolul vrea să fure cuvântul lui Dumnezeu din sufletul nostru. Vom fi cercetați dacă avem vreo asemănare cu frumusețea lui Hristos. Să nu uităm: doar Hristos oferă un răspuns falimentului lumii și garanția veșniciei.
Dan Marcovici
Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *