LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Glasul celui care strigă în pustie

Share

Într-o biserică din Iudeea se află una din gropile în care a fost îngropat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Locul este protejat printr-un grilaj pe care este prinsă icoana sfântului şi este cinstit de toţi cei care intră în biserică pentru a-i cere ajutor şi mijlocire înaintea Lui Dumnezeu. Irodiada, din vina căreia a fost omorât Ioan, a îngropat separat capul pentru ca acesta să nu poată veni la obşteasca Înviere şi s-o mustre din nou. Aşa a socotit ea că îl va despărţi pe Ioan predicatorul pocăinţei de Hristos, Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Vitregiile istoriei au făcut ca Cinstitul cap să fie mutat din loc în loc şi descoperit prin vedenie minunată şi astăzi părţi din el se află în diferite lăcaşuri sfinte din lumea creştină. Trupul a fost luat noaptea de către ucenicii săi şi îngropat cu cinste fiind dătător de har divin tuturor creştinilor. Venirea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan s-a făcut într-o vreme când poporul lui Israel nu mai avea nici un reper de vieţuire morală, căci însuşi regele Irod Antipa trăia în adulter cu soţia fratelui său Filip, iar învăţătorii de Lege – cum erau numiţi reprezentanţii Templului – nu împlineau ceea ce predicau. Ioan nu s-a sfiit de purpura împărătească, nici nu s-a temut pentru viaţa sa. El a certat în văzul lumii pe Irod şi pe Irodiada pentru ca poporul să nu urmeze regelui întru necurăţie şi necinste, ca odinioară supuşii regelui Ahab. Ioan, după moartea mamei sale Elisabeta, a rămas singur în munţi şi se hrănea cu ceea ce-i oferea natura: plante, miere de la albinele sălbatice, lăcuste… Haina lui era sărăcăcioasă dar sufletul său ardea de focul nestins al credinţei. De la mama sa primise puţină învăţătură în cunoaşterea Legii însă Duhul Sfânt îl îmbrăcase cu puterea de a propovădui Adevărul. Preotul Zaharia, tatăl său, a fost omorât în templu de către ostaşii lui Irod cel Mare, ucigaşul pruncilor, pentru că a tăinuit locul unde s-a ascuns Elisabeta cu fiul său Ioan. Cine eşti tu?, îl întrebau fariseii ori cărturarii trimişi de Arhiereii templului care vedeau cum poporul se îndepărtează de ei şi îl ascultă pe Ioan. Erau îngrijoraţi de faima care se crease în jurul lui şi căutau să-l ispitească pentru a afla cine l-a trimis, pentru că vedeau în el un sfânt şi un Prooroc. ”Eu sunt Glasul celui care strigă în pustie”, le răspundea Ioan. “Nu sunt cel ce ziceţi că sunt, dar vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor.” Iar ei, deşi citeau Scripturile, nu înţelegeau că sub ochii lor acestea se împlineau. ”Cutăţiţi calea Domnului”, îi îndemna Ioan, învăţându-i pe oameni să se regăsească şi să se întoarcă la izvorul credinţei pentru a căpăta mântuirea. “Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” striga Ioan şi mulţime de popor îl înconjura şi-l întreba cum să facă aceasta. El îi învăţa cum să trăiască după Legile Lui Dumnezeu, pregătind astfel venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Tradiţia spune că Ioan şi Iisus nu se cunoscuseră până la Sfântul Botez, deşi erau rude. Destinul lui Ioan ca Înaintemergător avea să asigure trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament, prin jertfa sa. El, ca şi Ilie, a fost pildă pentru popor atât în smerenie cât şi în credintă. De aceea, Mântuitorul le spune ucenicilor că ”Ilie a şi venit dar oamenii făceau toate după inima lor”. Ioan a pregătit venirea Lui Mesia cu bucurie aprigă. El voia ca toţi oamenii să-şi primenească sufletele pentru a-Lputea primi pe Dumnezeu în mijlocul lor. I-a botezat în apele Iordanului, cufundându-i după mărturisirea păcatelor, căci botezul lui Ioan însemna primenirea sufletului prin pocăinţă. El a fost Glasul care a cerut ca toţi să se pocăiască de păcatele lor, fără deosebire. A lăsat pustia şi a intrat în “cetate” pentru a smulge din rădăcini pricina răului. Pentru îndrăzneala cu care înfiera pe păcătoşi a fost urât mai ales de cei mari ai lumii de atunci, dar poporul care se trezise din letargia în care trăia îl urma şi-l iubea. Unii dintre ucenicii lui au fost printre primii ucenici ai Lui Hristos. Tradiţia spune că aflând Iisus de moartea lui Ioan a plans, dar El ştia că toate acestea trebuiau să se întâmple pentru ca oamenii să vină la cunoştinţa Adevărului.

“Pocăiţi-vă!” strigă şi acum Ioan din pustia inimilor noastre. ”Fiule, dă-Mi inima ta şi Eu o voi curăţi pe ea!” ne cere Tatăl. ”Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” ne cheamă Fiul. Dar noi alergăm pe urmele Irodiadei şi căutăm să ascundem “capul” care glăsuieşte în conştiinţa noastră. Nu înţelegem râvna lui Ioan, nici jertfa Mântuitorului, deşi citim Scripturile. Împărăţia Lui Dumnezeu poate fi în inima noastră dacă vom asculta Glasul şi o vom primeni, căci “nu întru necurăţie ne cheamă Domnul, ci întru sfinţenie” spune Apostolul.

Tudora Luca

1 Comment

  1. Ioan 9 septembrie 2018

    Într-un pelerinaj în Țara Sfântă în aprilie 2018, am avut în grup 5 preoți foarte cunoscători în cele duhovnicești și cu multe pelerinaje în acele locuri. Printre altele, din hrana în pustie a Botezătorului erau și „locustele”, niște fructe din care am cules și eu, chiar dacă atunci erau crude, semănând cu zarzărele noastre tot crude. Probabil din traduceri greșite, s-a înțeles că el consuma insecta „lăcustă”. Multe viețuitoare sunt insectivore, dar nu și omul, suprema creatură a lui Dumnezeu. Deasemeni, ni s-a spus că pe locul Mării Moarte au existat 7 cetăți(blestemate), nu numai Sodoma și Gomora.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up