Hristos – Emanuel, Izvorul vindecarilor

„Binecuvântat fie Copilul Care a bucurat astăzi Betleemul!

Binecuvântat fie Pruncul Care i-a întinerit astăzi pe

oameni! Binecuvântat fie Rodul Care S-a pogorât la noi,

flămânzii! Binecuvântat fie Cel Milostiv Care a îmbogățit

dintr-odată toată sărăcia noastră și a umplut toate nevoile

noastre. Binecuvântat fie Cel pe Care îndurarea Sa L-a

plecat ca să tămăduiască bolile noastre! Mulțumire fie

adusă Izvorului trimis spre izbăvirea noastră!”

 

Împreună cu imnograful aducem și noi astăzi laudă

lui Hristos-Emanuel Care se întrupează de dragul nostru

și spre folosul nostru! Se întrupează Fiul Omului ca noi

să ne recunoaștem în El copii ai lui Dumnezeu! Emanuel

înseamnă Cu noi este Dumnezeu. El este cu noi dar și noi

trebuie să dovedim că suntem cu El! De aceea am venit și

astăzi la Liturghie, aici în Betleemul Bisericii, pentru a-I

aduce, prin Maica Fecioară, ce avem mai de preț, inima

noastră curățită de păcate.

 

Ei bine, toată firida Proscomidiarului din peretele

de miazănoapte al absidei Altarului euharistic, străjuită

de icoana Nașterii lui Hristos, simbolizează în primul

rând peștera din Betleem în care S-a născut Domnul

nostru, unde discul liturgic închipuie ieslea, iar steluța

sa protectoare de deasupra Agnețului reprezintă steaua

care i-a călăuzit pe cei trei crai spre locul nașterii.

 

Acoperămintele

care învăluiesc vasele liturgice cu cinstitele

daruri de pâine și vin, sunt scutecele în care a fost

înfășat dumnezeiescul Prunc după naștere și îmbăiere,

iar tămâierea cu cădelnița fumegândă, exprimă simbolic

și darurile de aur, smirnă și tămâie aduse odinioară

micuțului Împărat de către magi.

În Răsăritul creștin, în Taina Liturghiei, Hristos este

prezent sfințitor și deplin, fiind reactualizată lucrarea Sa

de la Întrupare și până la Jertfa, Învierea, Înălțarea și

Venirea Sa întru slavă, manifestându-ne întru El și El

întru noi. „Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui,

din carnea Lui și din oasele Lui” (Efeseni 5,30). Ne este

îndeajuns că fiece loc și act liturgic din biserică este plin

de adâncă sfințenie și semnificație mistică, trăind astfel

încă din această lume Taina Împărăției.

De aceea, în tradiția noastră ortodoxă, nu simțim

nevoia să reprezentăm ieslea din Betleem prin staul

amenajat cu statuete și lumini multicolore, cum vedem

acum, de Crăciun, în piețele și în bisericile occidentale.

Însă trebuie să trăim misterul euharistic, primindu-L pe

Hristos Cel Nou Născut pentru a-Și face sălaș luminos

în căușul inimii noastre. Fiindcă, așa după cum v-am

mai spus, „de-o mie de ori de S-ar întrupa Hristos în

Betleem, dacă nu se naşte şi în inima noastră, totul este

în zadar” (Angelus Silesius).

 Important este să-I deschidem larg poarta inimii noastre deoarece El nu vine să ne

ceară ceva, ci numai să ne dăruiască pacea și bucuria Sa

cea veșnică.

Nașterea lui Hristos ne revendică pe fiecare dintre

noi, ne angajează spre o lucrare sfântă, să primim din

casa Domnului Vestea cea Bună și să o ducem fiecare,

acolo unde ne trăim zilele. Să fim vestitori prin faptă și

prin jertfelnicie, așa încât, luminați de bucuria Praznicului

Întrupării, să devenim lumină și încurajare. Pentru

noi, cei care trăim în Hristos, nu mai este supărare și întristare

care să ne stăpânească. Astfel, primind în suflet

cântarea duhovnicească, să zicem împreună condacul

din Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Văzând

străină Întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm

din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești

să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a

pogorât, ca să ne ridice la ceruri, pe noi cei ce-I cântăm

Lui: Aliluia!”

 

 

† Episcopul Macarie al Europei de Nord