LOADING

Type to search

I SE SPUNEA „NEBUNUL”

Ortodoxie si traire

I SE SPUNEA „NEBUNUL”

Share

Câteodată nu poţi tăcea. Să vorbeşti de tine. Chiar dacă toţi vor “sări” pe tine să îţi spună că nu eşti un “smerit”.

 

– Eu ce să zic? Nu prea am fapte bune. Dar am o nădejde. Ştiţi de ce? Cred că vă răspund aşa:
Unii ridică blocuri. Şi ele se învechesc. Se strică o ţeavă, un calorifer, tencuitul… Alţii spun vorbe multe frumoase. Predică, dau lecţii de duhovnicie, cică de bun simţ, de morală. Sunt duri. Dar şi cu aceştia e o poveste efemeră. Ţine o vreme de “cald” şi apoi se uită şi aceştia.

 

Cu toată morala lor. Alţii fac familii, copii, trăiesc “legal”, au afaceri, negoţuri, cumpără maşini scumpe, se roagă, ţin diete sau posturi aspre. Mă rog… Dar şi acestea trec.
De rămas, rămâne doar Sfânta Liturghie. Şi bisericile… Şi altarele pe care se face liturghie. Altarele şi inima celor ce le-au născut. A ctitorilor lor… Eu ce să zic. Lumea trebuie să înţeleagă. Sunt copilul lui Dumnezeu. Simt mult că mă voi mântui. Fie şi numai pentru vreo cinci altare…

 

Frumos articolul „Sion sau Babilon” al Părintelui Marius Matei. Vă rog să-l citiţi cu încredere. Merită. Zbucium mult, duh chemător şi multă pasiune. Totul pentru un ideal: construcţia unei biserici la Cluj.
 
SCHITUL RĂŞINARI
SCHITUL PELIŞOR
Hai să vă povestesc ceva. Îşi mai aduce cineva aminte de „patimile” mele? Cele de pe vremea când am purces la construcţia mânăstirilor şi bisericilor mele. Spun ale „mele”, pentru că le-am purtat în inimă, aşa cum maicile îşi poartă pruncii în pântecele lor. Ce a mai fost pe atunci? Nopţi nedormite, gâlceava „lumii” cu mine, oprobriu colegial, drumuri nesfârşite pe la autorităţi, pe la sponsori, pe la oameni. Şi acel mereu obsesiv: „Haideţi să facem ceva!”…
 
SCHITUL VEŞTEM
BISERICA IOAN IACOB SIBIU
Ce au mai rămas după toate acestea? Am fost judecat şi de buni şi de cei grei. Au început să mi se găsească părţi obscure, laturi ale fiinţei despre care habar nu aveam că există, gânduri nimicitoare. M-am trezit ca un intrus în lume.

Ca un speculant de oameni şi de frumos.
Dar să nu mă victimizez. Nu dă bine, indiferent de ce a fost şi ce mai este. De cât de mult au sau nu dreptate “vrăjmaşii”. Acum e timpul “socotelilor”- Când cel rău caută să-şi aplice loviturile sale drept “recunoştinţă”. Merit şi merită totul. Denigrările, speculaţiile false şi acuzaţiile de tot felul. Şi mai e ceva. Mi-am adus aminte de Avram Iancu, care spre sfârşitul vieţii, părăsit de toţi, repudiat de prieteni şi de duşmani, a plecat prin Munţii Apuseni. În pribegie. Pe la unii „cunoscuţi”. I se spunea „nebunul”. Dormea prin grajduri, mânca doar odătă la câteva zile şi cânta mai toată ziua la fluier. Închis în sine, deprimat, imposibil de a mai comunica cu alţii. Plătind cu „vârf şi îndesat” tupeul de a fi ridicat naţiunea română din mediocritatea sa. Şi apoi, murind într-un anonimat despre care istoria nu ştie să spună mai nimic…
SLUJBĂ LA BISERICA t.b.c.
 
 
Da. Cred că de aceea am început şi eu să cânt. Pe la oameni, prin cenaclu, pe sate. Hulit de unii, glorificat de alţii. Cu stigmatul de a fi socotit „ortodox” sau „mai puţin ortodox”. Bun sau mai puţin inspirat. Echilibrat sau lipsit de inspiraţie. În orice caz, lăsând în urmă cinci biserici şi mii de sfinte liturghii, care se săvârşesc şi se vor face acum şi pururea în inima lor. Cât va fi cerul şi pământul. Amin!

 

 

Catalin DUMITREAN

 

dumitreancatalin@yahoo.com

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *