LOADING

Type to search

Icoana Intrării Domnului în Ierusalim

Ortodoxie si traire

Icoana Intrării Domnului în Ierusalim

Share

Jean Baptiste Garrigou conduce atelierul de iconografie Sf. Ioan Damaschin. În acelaşi timp deserveşte ca preot parohia Sf. Irineu din Marsilia.

Icoana Intrării Domnului în Ierusalim este legată de praznicul anterior Intrării Domnului în Ierusalim. În icoana Intrării în Ierusalim oamenii sărbătoresc un Hristos biruitor, iar biruinţa asupra morţii o obţinuse prin Învierea lui Lazăr. În icoana învierii lui Lazăr vedem efectiv un Hristos biruitor, este vorba de biruinţa vieţii asupra morţii. Icoana Învierii lui Lazăr este o anticipare a învierii de obşte, dar şi a învierii lui Hristos, care s-a ridicat din mormânt a treia zi după ce murise şi fusese îngropat.

În icoana Intrării în Ierusalim, Hristos intră învingător în Ierusalim călare pe un măgar. Ştim că în antichitate împărăţii intrau biruitori pe cal în oraş după victoriile militare urmaţi de un întreg cortegiu, din care făceau parte şi prizonierii şi erau întâmpinaţi cu urale de mulţime. La fel, se petrece şi în icoana lui Hristos, Hristos biruitor este întâmpinat de oameni.

În icoana Învierii lui Lazăr observăm aceeaşi mişcare ca şi în icoana Intrării în Ierusalim, Hristos este orientat către Lazăr care se află în dreapta Sa. Aceeaşi mişcare o constatăm şi în icoana Intrării în Ierusalim în care El este orientat către Ierusalimul celest. Nu este vorba doar de Ierusalim ca un simplu oraş, ci ca oraş al morţii şi învierii.

Imaginea lui Hristos rasignit înseamnă eşecul vieţii Sale pe pământ, dar în acelaşi timp, datorită acestei morţi viaţa a învins moartea. Icoana Învierii lui Lazăr anticipează acestea. Aşadar, în icoana Intrării în Ierusalim regăsim imaginea celui care a cunoscut gustul înfrângerii şi de aceea alege să intre astfel în Ierusalim în mod smerit, călare pe măgar, nu ca un biruitor şi prin prezenţa Sa smerită ajunge să înfrângă moartea în mod real în timpul Său.

Dimensiunea dinamică este interesantă în cele două icoane şi în ea constă cheia descifrării icoanei. Avem o imagine a luptei noastre din timpul vieţii pe pământ, dar lupta noastră este de fapt un drum către biruinţă.

Apoi, avem de a face cu aceleaşi elemente ca la creaţie Lazăr se află în iad, în mormântul săpat în stancă, un loc întunecos, lipsit de lumină, un loc lipsit de oxigen, în care trupul său se descompunea. Hristos prin fapta Sa vine în ajutorul lui Lazăr şi vedem că mişcarea sa, desfăşurarea giulgiului este ca un deznodământ, Hristos este Cuvântul, adevăratul suflu al vieţii care hrăneşte cu oxigen trupul lui Lazăr , iar duhul dă viaţă trupului lui Lazăr . De multe ori, Hristos suflă asupra unui bolnav pentru a-l vindeca şi preotul suflă asupra copilului la botez pentru a-l readuce la viaţă, adevărata viaţă. În limba slavonă cuvintele respiraţie şi suflet au aceeaşi rădăcină. Hristos aduce la viaţă atât sufletul cat şi trupul lui Lazăr . Nu este vorba de o înviere trecătoare, desigur că Lazăr va muri trupeşte, dar sufletul lui Lazăr este inviat de suflul lui Hristos Cuvântul care dă viaţă. Adevărata realitate a omului este viaţa sa. Sufletul joacă rolul principal în această relaţie cu Cuvântul. Când intră în Ierusalim întreaga populaţie, societate este în mişcare şi nu este vorba de o mişcare statică ci de una dinamică. Prezenţa lui Hristos determină o efuziune, o mişcare a Vieţii, există o activitate care se desfăşoară în jurul Său. Frunzele de palmier sunt purtate de toţi copiii şi ele se mişcă, deci o modalitate de a anima, iată o mişcare de reînnoire ca şi în icoana Pogorârii Duhului sfânt. Icoana Pogorârii Duhului Sfânt reprezintă relaţia cu întreaga creaţie. Frunzele de palmier nu sunt doar un simbol al victoriei. Atunci când împăratul obţinea o victorie era întâmpinat cu frunze de palmier. Simbolurile fundamentale sunt cele care animeaza subiectul unei icoane şi nu reproducerea unei scene. Nu e vorba doar de lectura analitică, dar forma are puterea să transmită o prezenţă care depăşeşte înţelegerea intelectului.

Trebuie să ţinem cont de conţinutul profund duhovnicesc al imaginii. Formele, atitudinea, direcţia, sensul fiecărui detaliu în crearea icoanei ne introduce în taina acesteia. Acestea conferă Prezenţă în icoană, o adevărată taină care este cuprinsă în forme. Atitudinea trupului, dinamică, în cazul lui Lazăr gesturile sale au un impact vizual asupra modului în care noi primim mesjul icoanei. La fel şi în cazul lui Hristos aşezat pe măgar care se îndreaptă către o luptă, care este lupta fiecăruia dintre noi cu patimile noastre şi care se încheie prin biruinţa asupra morţii. Acestea sunt mijloacele prin care putem să redăm prezenţa a Însuşi Răstignitului.

Compoziţia icoanei respectă textul biblic. Surorile lui Lazăr, Marta şi Maria deplâng moartea acestuia. De multe ori femeile se află mai aproape de evenimente, ele au o sensibilitate mai mare, exacerbată care le permite să pătrundă taina, în timp ce bărbatul nu are acelaşi simţ ascuţit de observaţie. Aceste femei sunt încovoiate de durere, căci ele se află printre cele care au recunoscut nu doar realitatea fizică a lui Hristos, de care toţi îşi dădeau seama, ci şi ceea ce era nevăzut în taina Lui şi deci au putut trăi patimile şi învierea Sa. Ele sunt reprezentate în genunchi, la fel ca în cazul Mariei Magdalena la mormânt în care se află îngenuncheată în faţa îngerului care era de fapt Hristos, care îi apare în faţa mormântului, la fel că şi Adam şi Eva în icoana Învierii. Hristos este prietenul lui Lazăr , Lazăr este mort de trei zile.

Ele sunt printre cei care L-au recunoscut pe Hristos. Cele două surori prefigurează Învierea. Deja au parcurs drumul infernului. Este o stare de nelinişte, de consternare au crezut că dacă au trecut trei zile este prea târziu ca Lazăr să mai poată fi ajutat de prietenul lui, Hristos. Această stare va precede patimile lui Hristos, lepădarea de Hristos, de altfel la scenă sunt prezenţi şi apostolii care se vor lepăda. Din punct de vedere omenesc acest eveniment nu poate fi acceptat. Atitudinea corpului lor încovoiată exprimă metanoia, pocăinţa, necesară pentur a trece dintr-o stare logică într-una contemplativă; căci gândirea nu poate pricepe ceea ce se va întâmpla cu Lazăr şi totuşi se întâmplă. şi totuşi acesta este Adevărul. În icoană trebuie să redăm acest mod de a intra cu mintea în inimă; de a ne curba sirea spinării în fata lui Dumnezeu pentru a pătrunde în realitatea Sa.

Marta este simbolul celei active, iar Maria a celei contemplative. Cel mai mare eveniment în viaţa omului este acela de a contempla taina, de a-L conştientiza pe Hristos. În icoana Intrării în Ierusalim aceeaşi atitudine o întâlnim la copiii, care se pleacă în faţa Lui, îşi scot hainele şi le întind dinaintea Lui, aşa cum ar trebui să lepădăm hainele omului celui vechi, aşa cum şi Hristos îşi va părăsi trupul, se va dezumaniza, va depăşi condiţia materială, şi va intra într-o stare care ţine de o altă realitate, căci chiar dacă se va arăta apoi cu trupul inviat acest trup nu mai ţine de condiţia materială. Aceasta depăşeşte condiţia vieţii noastre materiale, copiii se dezbracă, pentru a putea face această schimbare, altfel omul nu poate intra în împărăţie. Toţi care Îl aclamă sunt chemaţi la această transformare. Această transformare o anunţă drumul, pe Hristos biruitorul care şezând pe măgar ne arată cum să depăşim starea funcţională a omului, cum să intrăm pe calea smereniei, care este calea pe care ne-o arată Hristos de a intra în împărăţie. Acest drum ne duce către o luptă, luptă care ne este redată în iconografie, luptă duce către moartea lui Hristos. Nu putem pătrunde în Ierusalimul celest decât după o luptă dură. Trebuie să depăşim condiţia vieţii noastre reale, biosu-lui nostru, să fim încercaţi şi printre încercări se numără si să ajungem la moartea noastră pământească pentru a intră biruitori în împărăţia cerească, la existenţa în Dumnezeu. Este vorba de o stare la care ajungem printr-o permanentă schimbare, care are o dinamică constantă; este vorba de a nu ne opri pe drum. Acest drum ne duce la o stare dincolo de condiţia omenească, la însăşi starea Creatorului. Apostolii sunt prezenţi în ambele scene, dar nu au un rol activ. Ei prefigurează viaţa bisericii care va lua naştere prin ei. Ei observă. Ei vor urma acelaşi drum despre care ne vorbesc Evangheliile, Faptele Apostolilor, care trebuie să fie lectura de căpătâi a vieţii noastre. Uneori există în icoană câte un personaj care priveşte spre credincioşi şi ne invită astfel să participăm la această scenă. Deci, scena nu implică doar pe cei care au trăit atunci, când Hristos se află pe pământ, ci ne priveşte pe noi personal.

 

Raluca Prelipceanu

1 Comment

  1. Stelian Gombos 15 aprilie 2020

    Floriile…
    Duminica vom sărbători Întrarea Triumfala a Mântuitorului nostru în Ierusalim, altfel spus – Praznicul Florilor!…
    Vom praznui, totul, diferit și inedit!…
    Mântuitorul, în schimb, vine, și de aceasta data, “în chip umil și smerit, calare pe mânzul asinei”
    Iar noi, îl vom întâmpină și primi cu ramurile roditoare de faptele cele bune, ale credintei, nădejdii și dragostei, ale milei trupești și sufletesti, ale rugaciunii și postirii!…
    El va (re)veni, în cetatea cea vrednica a fiintei, inimii, sufletului și persoanei noastre, acolo unde, El vrea și, deci, își va face sălaș și lăcaș!…
    Si, apoi, vom patimi și, compătimi, laolaltă, trecând prin patimiri, jertfa, răstignire apoi, moarte și, ajungând, mai ales, la Inviere, al Lui și a noastră!…
    Căci, ne va scoate și pe noi din iadul fragilității, vulnerabilității, slăbiciunii, bolii și neputinței noastre, comunitare și personale!…
    Sa ne ajute Dumnezeu sa prăznuim și, în acest an, astfel, în chip special cum se cere sau impune, asa cum trebuie, cum se cuvine!…
    Asistând la Sfintele Slujbe și bucurându-ne de fastul și solemnitatea evenimentului mântuitor, în sine!…
    Sa înțelegem, sa realizam, și de aceasta data, ca, și acest gest soteriologic și hristic sau mesianic, a fost și, este împlinit “pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire!”…
    O altfel de prăznuire…
    Da, va sa zică, (și) Praznicul Întrării Domnului în Ierusalim sau al Floriilor, din sau, în acest an, îl vom sărbători altfel, cu totul altfel!
    Desigur, la fel și Saptamana Mare precum și Sfintele Paști dar, în sfârșit, acum, vorbim, de acest praznic!…
    Nu la Biserica, la Sfintele Slujbe, nu la hamuri și agape ci, acasă, cel mult, ascultând Sfintele Slujbe și, îndeosebi, Sfânta Liturghie, la televizor, radio sau, online!…
    Da, cumva, trist și, cu mintea încărcată și inima strânsă!…
    Dar, asta este situația, nu avem de ales, nu avem ce face!…
    Important este sa înțelegem, și în acest an, și de aceasta data ca, în planul providențial și, istoric, al mântuirii neamului omenesc, momentul/evenimentul Întrării triumfale și festive ori solemne a Mântuitorului, sub purtarea de grija, proniatoare a lui Dumnezeu precum și asistenta Duhului Sfant, în Cetatea Ierusalimului, s-a întâmplat și consumat, în fiecare an, în istoria neamului nostru omenesc.
    Diferența, deosebirea însă, este, ca, dupa cum am mai spus și cu alte prilejuri sau ocazii, poate, acum, în acest context și, în aceste condiții, vom înțelege, cat mai multi dintre noi și, cât mai adevărat, ce înseamnă lipsirea de Biserica și de Sfintele Ei Slujbe, ce înseamnă neparticiparea la programul sacru, liturgic, spiritual și duhovnicesc al Eclesiei!…
    Si, poate, la agapa, puțin, amara, cu dezlegare la peste și la vin, din ziua Sfintei Sărbători, vom înțelege amareala sau amărăciunea celor lipsiți, permanent, al celor care nu au avut un peste și un pahar cu vin, pe masa, nici anul trecut sau, în urma cu doi ani!…
    Si, deci, poate, acum, măcar acum, ne vom trezi, ne vom deștepta și vom realiza ce înseamnă să ai și, sa poți, în condițiile în care, iată sunt situații speciale când nici nu ai nici nu poți!…
    Da, altfel spus, poate ca, acum, în toată izolarea și îngrădirea noastra sociala, solitara, vom înțelege, corect, complet, eficient și sincer, ce înseamnă să fii solidar, filantrop, unit, milostiv și altruist!…
    Asadar, poate ca, acum, de data aceasta, când totul este altfel, este nou, inedit și, total diferit, vom conștientiza ce înseamnă să apreciezi și sa prețuiești ceva, și, pe cineva, atunci când îl ai nu când îl pierzi și, deci, când nu îl (mai) ai!…
    Cu alte cuvinte, aici și acum, este vremea trezirii, revenirii, restartarii și resetarii sau recalibrarii nostre, când, lucizi fiind, cerebrali și fără panica, sa realizam, cu adevărat, ce este ori ce înseamnă dorul de sau după Dumnezeu – El – Singurul Apărător și Ocrotitor al nostru, dorul după Maica Domnului, după Sfinti, după Sfintele Slujbe, după Sfânta Liturghie și (după) Dumnezeiasca Euharistie!…
    De aceea, da, se poate spune, și în aceasta situație ori ipostaza ca, “în tot raul este și un bine!”
    Poate acesta: al reevaluării și reconsiderarii tuturor valorilor noastre spirituale și principiilor, veridice, duhovnicești, între sau printre altele, ele, nefiind nimic altceva decât veritabile virtuti ori calități, dătătoare și făcătoare de viata, de, autentica Viata!…
    In rest și, în concluzie, în toată aceasta perioada a poticnirii și vreme a încercării noastre, comunitare și, comunionale, haideți, oameni buni, cu toții, sa ne unim, sa ne punem, cu toții, în genunchi, pe, post și (pe) rugăciune!…
    Căci, numai, acestea sunt armele gestionarii, depășirii și ieșirii noastre din aceasta cumplita criza și incontestabila cumpana!…
    Si, totodată, veniti fraților, sa ne rugam, pentru toți semenii noștri, aflați acum, în linia întâi, în lupta și misiune, în frunte cu medicii, cadrele medicale, sanitare, militare, politie, jandarmerie, pompieri, ambulanță, salvare, smurd, autorități, civile și militare, centrale și locale, slujitori ai sfintelor altare, de la cel mai mare pana la cel mai mic, primari, notabilitati și funcționari, centrali sau locali, pentru toți, așadar, sa punem o rugăciune, sa aprindem o lumânare, sa dam un pomelnic sau un acatist, ca și, pentru cei, pururea singuri, izolați, insingurati și marginalizați, tineri dar, mai ales, bătrâni, de la orașe dar, în special, de la sate și, din cătune, unde nu ajunge nimeni sau, aproape, nimeni!…
    Pentru ei, pentru toți, sa ne rugam Domnului nostru Dumnezeu – Tatal, Fiul și Duhul Sfant, sa ii ajute, sa ii apere, sa ii ocrotească și sa le poarte, neîncetat, de grija iar, pe noi, pe toți, laolaltă, sa ne binecuvinteze, neintrerupt, cu al Maicii Domnului – Născătoarea de Dumnezeu, Sfant Omofor, Brâu, Acoperământ și, sfinte rugăciuni, și cu al tuturor Sfinților Sai cei bineplacuti, totdeauna, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
    Stelian Gombos
    steliangombos.wordpress.com

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *