Icoane ortodoxe sau fotografii ieftine?

Domnule Bucuroiu,

vreau să vă semnalez o situaţie întâlnită la acest sfârşit de an la unele mănăstiri din zona Târgoviştei, aspect care a fost prezentat şi în Lumea credinţei, dar sub altă formă.

E vorba de icoanele din biserici.

Problema, de altfel, e în toată ţara.

Am fost la mănăstirile Dealu, Viforâta şi Stelea. Icoana situată pe postament în faţa icoanei împărăteşti a mântuitorului era, în toate cazurile, o poză înrămată a Lui Isus Hristos sau a unui sfânt.

O poză înrămată, o copie ! fără vreo valoare spirituală sau artistică.

Conţine o astfel de poză îndemnul spre frumos care ar trebui să-l transmită biserica ? evident, nu. vă aduceţi aminte de vorbele episcopului de Bienvenu din Mizerabilii de Victor Hugo, şi anume (citez din memorie) : „Frumosul este la fel de important ca şi utilul .

Iar după un moment de gândire : Chiar mai important „.

Biserica duce mai departe tradiţia, promovând astfel de poze în locul icoanelor pictate ? evident, nu. La fel e situaţia în satul de pe valea Dâmboviţei unde am eu o casă.

În urmă cu 9 ani, când m-am însurat, am luat hotărârea, împreună cu soţia mea, să dăruim în fiece an o icoană pictată bisericii din sat, „în semn de recunoştinţă pentru mila Domnului, şi de iertare pentru păcatele noastre”.

Am adus în satul de pe valea Dâmboviţei icoane cu foiţe de aur, pictate la mănăstirea Putna sau de alţi pictori dragi inimii noastre întâlniţi în călătoriile noastre iniţiatice prin ţară.Am auzit că lui „popa nost” îi plac icoanele pe sticlă, am adus şi icoană pe sticlă.

Ce făcea popa nost ? Expunea icoanele numai la sărbătorile aferente (Adormirea Maicii Domnului, Arhanghelii, Înălţarea, etc), iar în zilele de peste an era expusă o icoană (poză) cu Înălţarea care era acolo şi când am intrat eu prima dată în biserica din sat.

Probabil, popa nost ţine icoana din raţiuni sentimentale, altfel nu-mi explic, o fi adus el icoana acolo, chestiuni din astea … nu i-am zis niciodată nimic preotului, cu care sunt prieten, de altfel, pentru că e atenţionat deseori de tot felul de femei din sat care fac diverse donaţii la biserică (lucru de mână, câte un sfeşnic vechi, etc) cu „condiţia să fie expuse”.

Dar …nu prea pot să-i înţeleg atitudinea. Mi-a mulţumit public pentru fiecare icoană, le-a spus enoriaşilor de unde sunt aduse, etc, dar …tot icoana poză o ţine.

Dar, în cazul mănăstirilor situaţia e foarte stranie, întrucât multe din mănăstiri au la magazinul bisericesc de vânzare icoane foarte frumoase, pictate, cu sau fără foiţă de aur . Dar, acasă la ele, ca să zic aşa, au nişte biete copii ale frumoaselor icoane.

………………………………………………………………………………………………………

Îmi amintesc de ţărăncile din satele bihorene, colindate cu părinţii mei în copilărie, care stăteau cu muşama pe masă iar în dulapuri erau feţe de masă lucrate de mână de o frumuseţe nemaivăzută, în fiece casă era o operă de artă unicat ţinută la întuneric …

Dacă sunteţi de acord cu cele de mai sus, poate aduceţi un îndemn în revista dumneavoastră în sprijinul frumosului, al binelui, al artei…, cum faceţi, de altfel, întotdeauna în editorialele dumneavoastră.

Cu bine,

Tudor Giugariu