Ignoranța este dăunătoare mântuirii

Maxim Gorlițki vorbește despre primejdia nepăsării. Lipsa de griji e bună, dar lipsa preocupării în ceea ce privește mântuirea nu este bună. Omul prosper nu are nici o grjă, fiind în primejdia de a nu-i mai păsa de dragostea veșnică. Mântuirea este o frământare, un zbucium, o luptă, un asalt, nu poate fi dobândită prin nepăsare. Este o veselie aparentă, care maschează o mare teamă. Este o lipsă de interes față de ce se petrece în jur, cu ceilalți, un egoism feroce, un narcisism diabolic. Este apatie, chiar indolență și pasivitate (poți să ajuți, dar nu îți pasă). Neatenția este dăunătoare mântuirii. Ignorantul nu cunoaște noțiunile elementare despre propria salvare. Nu cunoaște situația de la fața locului, nu mai își trăiește propria viață. Își pierde identitatea spirituală și hălăduiește prin văgăuni. Viața lui este haotică, fără sens și fără scop. Este anxios, fără speranță și fără vlagă.

Dacă nepăsarea este stăpâna omului, nu există nici o șansă de liniște interioară. Albert Camus recunoaște că puterea limitată a celui rău se bazează pe ignoranța omului și pe neînțelegerea adevărului. Dacă omul ar vrea să priceapă, s-ar trezi urgent. Ca să scape dintr-un coșmar, omul trebuie să se trezească. Vocea inteligenței este înghețată de teamă, teama este exagerată prin dorințe, dorințele nasc remușcări, remușcările pot aduce mânie, iar mânia este redusă la tăcere de ignoranță. Un cerc vicios din care omul trebuie să evadeze fără întârziere.

Primejdia constă în faptul de a respinge veștile care te-ar putea salva. Statistic, ignoranța este cel mai violent element din societate. Ignoranța nu este inocență, ci păcătoșenie. Societatea ateistă construiește ignoranța cărămidă cu cărămidă. Este ca o bombă, știi că va exploda, nu știi când. În liceu se studiază Benjamin Franklin: Ignorance is like a delicate exotic fruit, touch it & the bloom is gone. Ignoranța este cea mai ciudată sărăcie spirituală.

Unde este caritate, nu este nici urmă de ignoranță, zice sfântul Francisc. Caritatea (dragostea milostivă) este soluția sfinților pentru acest diagnostic. Tratamentul constă în pocăință de lungă durată și îngrijirea de nevoile fraților mai mult decât de ale tale. Fiecare bine săvârșit este o  faptă de caritate. Oamenii neignoranți organizează spectacole caritabile pentru salvarea celor ce nu se mai pot salva. În traducere directă, omul trebuie să fie ospitalier și generos cu toți frații.

Tbilisi, Georgia

Redescoperim pleiada sfinților georgieni: Tbeli Abuseridze (matematician de secol XIII, care arată rolul științelor și al creației în descoperirea Creatorului, un Sorin Mihalache al Georgiei), Archil Kaheti (a refuzat să treacă la islam și a consolidat încreștinarea țării, secolul VIII), Bidzina Cholokashvili (a condus renașterea duhovnicească din secolul XVII), Eutimie Atonitul (ascet, teolog important, traduce în greacă și în georgiană opere patristice și povestiri terapeutice orientale), Gabriel Urgebadze (sfânt contemporan, luptător anticomunist în Tbilisi, foarte iubit de georgieni, un Arsenie Boca al Georgiei), Efrem Mtsire (ascet, traduce în gerorgiană operele Sf. Vasile cel Mare, Efrem Sirul și Ioan Damaschin), Grigol Peradze (teolog de secol XX, un Dumitru Stăniloae al Georgiei), Eftimie Takaisvili (mare filantrop, a oferit burse școlare, ascet, arheolog și istoric, reușește să îl convingă pe Charles de Gaulle să înapoieze tezaurul georgian, dus în Franța în timpul mișcării bolșevice). Toți acești sfinți trezesc poporul din ignoranță și conduc mișcări spirituale de amploare, salvând credința și țara în vremuri tulburi (amenințări arabe, otomane sau sovietice). Iar dacă vorbim despre sfinții ruși sau greci, din fericire, avem multe exemple de viață, multe sfaturi duhovnicești și mulți prieteni.

Creștinul nu ar trebui să aibă nici un motiv să fie ignorant, deoarece ignoranța este munca diavolului, spune sfântul Ioan de Kronstadt. Omul se îmbolnăvește de febra nepăsării, orbește și devine mânios. Păcatul constă în principal în mândrie, în dorința de a fi leader. Iar un despot foarte rar construiește orfelinate. Omul se irită prematur la orice, justificând că și ceilalți au hainele murdare, în loc să-și curețe haina sufletului său. Nu putem cuceri răul cu rău, ci doar cu Bine, așa cum nu putem stinge focul cu foc, ci cu apă. Nu putem scăpa de ură cu ură, ci doar cu dragoste. Nu putem scăpa de indiferență cu indiferență, ci doar cu implicare. Cât de neignoranți sunt creștinii prigoniți în Etiopia: în momentul împărtășirii, preotul merge și împărtășește toți bolnavii din sat, se întoarce, creștinii îl așteaptă pentru finalul Liturghiei, deci, slujba poate dura câteva ore și nimeni nu pleacă! Omul contemporan nu mai cere pâinea cotidiană, nici iertarea debitelor, deoarece nu mai crede în viața veșnică. Nu îi mai pasă decât de el. Nici nu știe în ce primejdie se află. Ca să vă vindecați, rugați-vă unii pentru alții (Iacov 5, 16).

Hristos a pribegit ca prunc în Egipt, dar cheamă pe toți din pribegie, zice sfântul Epifanie. A fost legat, dar dezleagă pe toți cei legați. Soarele Hristos a apus sub pământ (S-a coborât la iad), pentru a elibera prizonierii de război ce nu L-au trădat. Omul a fost scos din Rai prin viclenie, dar este reașezat pe tron ceresc prin dragoste. Toate popoarele ar trebui să își îndrepte atenția spre Hristos! Împăratul Hristos trebuie întâmpinat cum se cuvine, cu alte haine sufletești, curate. Noi Îl așteptăm cu brațele deschise, ca să Îl îmbrățișăm pe Cel necuprins. Hristos pune rânduială în toate: izvoarele Îi slujesc, adâncurile se înfricoșează, vântul I se închină și omul Îl slăvește.