Îmblânzitorul lupilor

Altfel arăta peştera lui Andrei în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Iar noi eram dornici atunci să descoperim locuri sfinte care fuseseră ţinute sub obroc sau transformate de comunişti în diverse locaţii profane cu scopul de a şterge din amintirea oamenilor adevărata lor valoare şi însemnătate. Şi peştera Sfântului Andrei a fost într-o vreme staul de oi iar ciobanii se bucurau probabil văzând prichiciul acela săpat în stâncă unde puteau să stea şi pe care tradiţia spune că se odihnea Apostolul.

Pe acest “pat”ne-am rânduit şi noi pelerinii găzduiţi în biserica-peşteră unde călugării de atunci, neavând alt loc, ne-au lăsat să dormim. Nu ne trecea prin minte că poate nici n-ar fi trebuit să-l atingem darmite să ne culcăm pe el dar noi eram aşa de bucuroase că avem prilejul să mergem pe urmele sfinţilor încât nu mai stăteam să analizăm dacă-i bine ce facem sau nu.

După ce Arhiepiscopia Tomisului a revendicat de la autorităţile locale ceea ce-i aparţinea de drept au început lucrările de amenajare a peşterii ca biserică a mânăstirii ce avea să poarte hramul Sfântului Apostol Andrei cel Întîi Chemat.

Călugării,veniţi de la alte mânăstiri din ţară, făcuseră într-o nişă din stânga un mic altar, despărţit de restul încăperii printr-o draperie,unde slujeau Sfânta Liturghie precum şi alte slujbe după tipicul monahicesc.

Bolta peşterii era înnegrită de fum iar credincioşii care veneau aici puneau în crăpăturile de piatră câte o iconiţă incercând să-şi reprezinte astfel  conceptul de biserică cu care erau familiarizaţi deoarece cavitatea aceea de piatră cu muntele deasupra avea ceva oarecum  diferit de înţelegerea lor .

Dar începutul era  promiţător , ne dădea  speranţă şi accentua  bucuria unei izbânzi pe care o primeam în dar odată cu libertatea răscumpărată prin sângele nevinovat al tinerilor jertfiţi la Revoluţie.

În fundul peşterii unde acum se află turla se căsca un horn în  piatra muntelui prin care se vedea cerul Tot tradiţia spune că aici avea Sfântul Andrei altarul său de rugăciune.

De aici privea cerul spuzit de stele , pînă aici se căţărau lupii care simţeau în nări miros de om.Urletele lor se amestecau cu vorbele Sfântului aflat în rugăciune şi poate că fiarele vor fi tăcut recunoscându-şi stăpânul, îmblânzite de harul dumnezeiesc care se revărsa prin el peste toată făptura.Acolo ,cu “ochiul” acela deschis spre eternitate am petrecut o noapte lungă  rezemată de cristelniţă.Încă nu era instalată reţeaua  electrică iar transformatorul care servea pentru iluminat se oprise pe la orele douăzeci şi două.Un întuneric adânc învăluia totul de nu vedeai la doi paşi aşa cum este în mijlocul câmpului într-o noapte fără lună. Spre dimineaţă, cu mult înainte de răsăritul soarelui  în pădure a început concertul păsărelelor.

Era o voioşie şi o trezire la viaţă ,o mulţumire colectivă adusă Creatorului prin mii de glasuri neprihănite pe care toţi cei ce cred că viaţa nu merită să fie trăită ar trebui s-o audă şi s-o păstreze în memorie.

În după-amiaza aceea am vizitat şi locul unde Sfântul Apostol Andrei îi încreştina pe cei care veneau la el atraşi de faima vindecărilor şi a predicilor “de foc “pe care le ţinea.  Erau trei izvoare aşezate în formă de cruce şi apele lor se uneau într-o adâncitură de pământ ca o copaie. Se spune că aceste izvoare au fost în număr de nouă dar cu timpul au secat.  După câţiva ani am revenit în acel loc dar,să spun drept, nu mi-a plăcut “metamorfoza” pe care a suferit-o.

Cum o fi trăit Sfântul printre sciţii aceia sălbatici numai Dumnezeu ştie ! Îl muşcau să vadă ce este acesta,om sau vrăjitor de nu se apără când este chinuit şi cântă în loc să strige de durere? Dar blândul Andrei nu-i blestema pentru mucenicia pe care a răbdat-o în numele Lui Hristos ci cu  dragoste îi binecuvânta şi-i vindeca de boli,alunga demonii din trupurile şi din sălaşurile lor,îi învăţa să trăiască omeneşte,să se ajute între ei, să aibă milă de cei slabi şi neputincioşi spunându-le că toţi sunt fii ai Dumnezeului Celui Viu care şi-a dat viaţa pentru fraţii Săi. Cu câtă uimire îl priveau cei ce aveau năravul lupilor cum îi cufunda în copaia dintre cele nouă izvoare , botezându-i în numele Tatălui al Fiului şi al Sfântului Duh !Şi cu câtă smerenie

a răbdat el frigul nevoit să trăiască într-un ţinut aspru cu ierni grele, stând în peştera îngheţată pe care o râvneau fiarele pădurii pentru a le fi adăpost ! Dar el nesocotea aceste trebuinţe omeneşti care înrobesc sufletul şi se încălzea la flacăra iubirii pe care a cunoscut-o la Mântuitorul şi Dumnezeul său. Vino după Mine ! – i-a spus iar Andrei cel Întâi Chemat L-a urmat făcându-se pescar de oameni .

Trimis ca un miel în mijlocul lupilor să-i cheme la credinţa adevărată pe cei rătăciţi în idolatrie ;să înmoaie colţii zavistiei dintre fraţi ; să alunge fiara ce pândeşte să curme viaţa omului ;să împrăştie lupii nesătui din cugetele noastre . Şi să-i ruşineze pe lupii îmbrăcaţi în piei de oaie care vor să risipească turma Lui Hristos.

Sfinte Andreie, îmblânzitorul lupilor văzuţi sau nevăzuţi roagă-te şi pentru noi cei sălbăticiţi de neiubire!

Tudora LUCA