LOADING

Type to search

Îmbrăţişarea

Ortodoxie si traire

Îmbrăţişarea

Share


Nu am voie să murdăresc cuvântul cu o voce din care a dispărut iubirea.

Doamne, alerg după acele haruri nemeritate, pe care îmbrăţişarea Ta şi Iubirea Ta le promit. Căci neputinţa de a mă nevoi mai mult mă fac să nu merit nici unul.

Serafim de Sarov, primindu-şi penitentele, care aşteptau zile întregi în faţa chiliei sale, obişnuia să le aşeze capul pe pieptul său, să le înconjure cu braţele. Această iubire care radia mai presus de cuvinte, din însăşi inima sa de sfânt, izbutea să le schimbe viaţa şi să le inspire cele mai bune decizii, chiar dacă raţiunea şi influenţa familiei ar fi susţinut o atitudine contrarie.

Caut această îmbrăţişare în care să mă cuibăresc. Spune-mi, Doamne, cum aş putea să nu Te pierd în această lume tumultoasă, plină de toxine şi de tentaţii, continuând să-ţi mulţumesc mereu în inima mea? Şi te pierd, nu fiindcă mi te-ar răpi cineva sau fiindcă Tu te-ai retrage din aerul pe care îl respir, ci fiindcă nu pot scăpa de îngrijorare, de neîncredere, de nedesăvârşirea îmbrăţişării în care îmi cuprind aproapele.

Să lucrez puritatea inimii mele, să renunţ la orice viclenie. Poate că astfel, prin rezonanţă, voi micşora şi viclenia lumii, prin care mă împiedic la tot pasul de calculele celuilalt, de dispreţul că nu i le confirm. Când aflu despre victoriile satanei, tot mai aproape de mine, apare o tristeţe, care mi-o murdăreşte, Doamne, şi nu ştiu cum să scap de ea. Ajută-mă!

Fetiţa se trezeşte şi surâsul ei recunoscător, că nu o duc la grădiniţă şi eleganţa cu care mănâncă iaurt, muindu-şi pâinea în pahar (este un tabiet pe care nu i-l cunoşteam) mă umplu de iubire pentru ea. Pentru întreaga lume, de fapt.

Doamne, ce minunat este răspunsul Tău grabnic! Îmi plac lucrurile pământeşti care îmi sunt de ajutor ca să mă îndrăgostesc de Tine. Şi cu cât sunt mai mici, cu atât mai bine reuşesc să-mi adie viaţa eternă, ca viitor al meu cu Tine. Ce contează că aici port stigmatul de fraieră, dacă pot transmite celui care mă păcăleşte puţin din iubirea Ta, din iertarea Ta?! Am ales chiar şi această cale, ca să Te propovăduiesc.

Merg în compartiment cu trei persoane prospere, care îşi arată micile aparate electronice şi conversează cu un optimism greu de înţeles. Nu pot fi simpli, căci sunt avocaţi şi au o cochetărie bine întreţinută a minţii, emiţând mereu câte un „spirit”, din care nu lipseşte aluzia senzuală. Este zi de post, dar ei nu se pot opri din mâncat, tartine mari de fast-food, puse în pungi cerate de hârtie. Încet, mă obişnuiesc cu ei, chiar mă împrietenesc.

Nu acesta este iadul, ci interiorul meu de îngrijorare şi neîncredere, nici măcar în ceilalţi, ci în mine însămi. Trăiesc teama că nu voi desluşi enunţul ispitei, în ceea ce mi se întâmplă, fie şi la nivel de gând: teama că va trebui să devin vicleană pentru a supravieţui, pentru a-l apăra pe cel mai slab.

Da, asta este ispita, să devin avocatul celui slab, viclenind.

 

Elena Frandeş

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *