LOADING

Type to search

Încă o dată despre Tatăl nostru

Ortodoxie si traire

Încă o dată despre Tatăl nostru

Share

 

 

Ciprian Vidican

 

În cartea Despre seducţie a lui Gabriel Liiceanu (Humanitas, 2007) am găsit un lucru pentru care titlul nu mă pregătise deloc, şi anume deschiderea spre o interpretare inovatoare şi totodată foarte adâncă a rugăciuni Tatăl nostru. Nu mai rezum contextul în care apare ideea, ci redau in extenso pasajul: „Interesant este pandantul pe care îl face scena ispitirilor din pustiu cu „rugăciunea domnească”, cu Tatăl nostru.

 

Când Iisus îi învaţă pe ucenici cum să se roage (Mt. 6, 9-14, Lc. 11, 2-4), el mută în pozitiv şi exhortativ ceea ce în dialogul din pustiu fusese exprimat, ca respingere a ispitelor, în registrul negativ. În primul rând decorul, scenografia se schimbă: locul pământului, al pustiului, îl ia cerul  ouranos.

 

Sintagma „Tatăl nostru Care eşti în ceruri” trasează din capul locului diferenţa „spaţială” necesară pentru marcarea unei separaţii ontologice: cerul, Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde se află „fiinţa cea adevărată”, este complet diferit de „aici”, de pământ, de pustiu, de reşedinţa Satanei. Cea mai spectaculoasă este însă punerea în oglindă a secvenţei pâinii din scena ispitirii cu cea din rugăciunea Tatăl nostru. Scena ispitirii: „Ci apropiindu-se ispititorul a zis către El: De eşti tu Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4).

 

Aici sunt aduse în lumină şi puse în opoziţie două feluri de pâine: pâinea materială ca element central al economiei terestre şi combustibil al vieţii de aici; şi pâinea spirituală, ca element al vieţii celeste şi combustibil al nemuririi. Despre acest al doilea fel de pâine este vorba în mod explicit în Tatăl nostru: „Pâinea noastră hyperousion (de fapt epiousion –  n. m.) dă-ne-o nouă astăzi” (p. 65-66).  Într-o notă de subsol Gabriel Liiceanu mai spune: „Am primit sugestia acestei paralele de la Andrei Pleşu, într-o discuţie particulară. Ea a fost apoi explicit reluată într-un dialog televizat de la Realitatea TV, pe tema darului, făcut în ajunul Crăciunului 2006” (nota 1, p. 65).

          

  Ideea mi s-a părut prea interesantă ca să nu fie dusă mai departe. Paralelismul Carantania-Tatăl nostru merge până în detaliu şi el ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine cuprinsul acestei rugăciuni atât de sintetice. Să înţelegem cu alte cuvinte de ce Hristos, abreviind mulţimea de rugăciuni posibile adresate Tatălui, s-a oprit la acestea şi nu la altele. În Carantania Hristos a fost supus la trei ispite: să se hrănească prefăcând pietrele în pâini, să-şi arate puterea, săvârşind o minune facilă şi lipsită de rost (aruncându-Se de pe aripa Templului) şi să ajungă împărat, aici pe pământ, în schimbul prosternării în faţa diavolului. Răspunsurile Lui, tot trei, au fost acestea: nu numai cu pâine va trăi omul, să nu ispiteşti pe Dumnezeu şi nimănui să nu te închini decât numai Lui. La scurtă vreme după aceea urmează alegerea apostolilor şi rostirea, în faţa lor, a predicii de pe munte, în care este inclus Tatăl nostru.

 

Acolo Hristos îşi învaţă ucenicii să spună (nu neaparat respectând ordinea din Carantania, care nu este oricum aceeaşi la Matei şi la Luca), „pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi” – în locul celei materiale – „vie împărăţia Ta” – nu cea pământească, propusă de Satan – şi „facă-se voia ta” – nu voia omului, ca în cazul acelui gest hazardat care ar fi fost aruncare în gol de pe aripa Templului. Tatăl nostru ne învaţă deci să cerem nişte bunuri-replică la cele ale ispititiorului, nişte bunuri care nu neaparat se opun, dar cu siguranţă se suprapun acelora, aşa cum se suprapune cerul, de care ţin, pământului, de care ţin celelalte.

 

Ca martor al conexiunii celor două episoade stă versetul şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău (Mt. 6,13), care „apare ca memento nemijlocit la întreaga scenă a ipitirilor, ca o conştientizare a primejdiei permanente care îl pândeşte pe om aflat sub posibilul seducţiei pământeşti a diavolului” (p. 69). Se face astfel şi legătura cu titlul cărţii… Dacă mai e nevoie, aş mai adăuga şi eu o dovada: Tatăl nostru  apare doar la Matei şi Luca, adică exact la cei doi evanghelişti care expun şi întreita ispitire. Este, cred, pentru că ei înşişi au simţit că cele două episoade nu sunt independente.

 

            Dar se poate merge şi mai departe, înspre un al treilea termen al ecuaţiei, pe care ni-l oferă Săptămâna Patimilor. Nu un singur eveniment, ca până acum, ci mai multe, aflate într-o subtilă coerenţă. Ele sunt, în chip firesc, tot trei: Cina cea de Taină, „grădina Ghetsimani” şi binomul Răstignire-Înviere. În final totul capătă forma unui plan cu trei momente: în cel dintâi (Carantania) Hristos refuză bunurile pământeşti, în al doilea (Tatăl nostru), îi învaţă pe ucenici să ceară dublul lor ceresc, iar în al treilea (Marea Săptămână), inaugurează el însuşi aceste bunuri. Respinge pâinea din Carantania, propune în schimb pâinea cea spre fiinţă, pe care o oferă apoi sub chipul Euharistiei. Îşi reprimă voia proprie, ne sfătuieşte să cerem împlinirea voii Tatălui, iar în Ghetsimani spune: Dar nu voia mea, ci voia Ta! În fine refuză coroana cu care-L îmbie Satana, vorbeşte în Tatăl nostru despre împărăţia Tatălui, pe care o fondează El Însuşi prin Cruce şi Înviere. Oferta Satanei se găseşte astfel răsturnată, dar nu pur şi simplu anulată, ci, mult mai mult decât atât, sublimată.

           

Dacă cele spuse până aici sunt adevărate, atunci, parafrazându-l pe autorul Pildelor, putem spune că trei sunt momentele acestei desfăşurări, ba chiar patru, ultimul derulându-se sub ochii noştri şi nefiind fatalmente altceva decât un da cvasi-generalizat spus ispitelor Satanei şi seducţiei lor. Pâinea, voia proprie şi împărăţia lumească, politică, s-au transformat astăzi în obsesii şi în idoli. Opera de transfigurare a lor, săvârşită de Hristos, îşi pierde încet consecinţele. Dar aceasta nu face până la urmă decât să pledeze, în Carantania mondializată a clipei de acum, pentru actualitatea şi pentru profunzimea rugăciunii Tatăl nostru. Ca şi pentru probabil apropiata ei izbândă.

 

 

 


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *