LOADING

Type to search

Închinarea cu semnul Sfintei Cruci

Ortodoxie si traire

Închinarea cu semnul Sfintei Cruci

Share

1. Semnificaţia închinării  cu semnul Sfintei Cruci
Crucea, cea mai înjositoare şi mai crudă pedeapsă a vremii, a fost aleasă altar de jertfă a Mielului lui Dumnezeu, Care a acceptat suferinţa, patimile şi răstignirea pentru mântuirea noastră. Sfânta Cruce este aşadar mărturia dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc şi semnul izbăvirii noastre din robia păcatului. Închinarea sau pecetluirea cu Sfânta Cruce este:
– mărturisirea credinţei nostre în Învierea Domnului;
– mărturisirea umilinţei noastre în faţa jert­fei Mântuitorului;
– mărturisirea personală a dreptei credinţe în faţa întregii lumi;
– acceptarea cu bucurie a suferinţei şi tuturor încercărilor date de Dumnezeu, după pilda Mântuitorului Hristos pe calea Golgotei;
– armă nebiruită a credinciosului în lupta împotriva patimilor şi a duhurilor necurate;
– obţinerea binecuvântării lui Dumnezeu la începutul lucrărilor noastre.

2. Cum ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci
Semnul Sfintei Cruci trebuie făcut cu evla­vie şi frică de Dumnezeu. Degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu ale mâinii drepte se ţin împreunate, simbolizând astfel unitatea Sfintei Treimi: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Ce­lelalte 2 degete, inelarul şi degetul mic, sunt strânse în centrul palmei, închipuind pe Adam şi Eva plecaţi cu smerenie în faţa lui Dumnezeu. Astfel ţinând degetele, se duce mâna „mai întâi la frunte, apoi la piept, de aici în umărul drept, iar la urmă în umărul stâng”, după cum ne învaţă dumnezeiescul Hrisostom.
Unii însă îşi fac pe furiş o cruce mică pe piept, alţii îşi flutură mâna mecanic fără a mai ajunge vreodată să o încheie la umărul stâng. Aşa cum tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne în­va­ţă, a nu face semnul Sfintei Cruci corect şi cum se cuvine este „osteneală în deşert, căci numai dracii se bucură de îngâm­fa­rea aceea”.

3. Când trebuie să ne închinăm
Creştinul este dator să se închine:
– dimineaţa când se trezeşte din somn;
– la începutul oricărei lucrări;
– la plecarea în călătorie;
– la începutul şi la sfârşitul mesei;
– la trecerea prin faţa oricărei sfinte bise­rici, troiţe sau cimitir;
– la intrarea în biserică;
– în faţa sfintelor icoane;
– la începutul, pe parcursul şi la sfârşitul oricăror rugăciuni sau slujbe;
– când face închinăciuni sau metanii;
– când aprinde candela;
– la bătaia clopotelor care vestesc începutul slujbelor religioase;
– la orice cerere pe care o adresează lui Dumnezeu;
– înaintea oricăror încercări grele din viaţă;
– la culcare.

4. Când nu trebuie să ne închinăm
După porunca din Vechiul Testament de a nu lua numele Domnului în deşert, creştinul nu are voie să se închine:
– pentru a convinge de adevărul unei afir­maţii neimportante;
– pentru a câştiga „binecuvântarea” lui Dumnezeu pentru un lucru rău (furt, judecăţi nedrepte etc.);
– pentru a întări rugăciunea sa pentru lu­cruri de nimic, care nu aduc nici un folos du­hov­­nicesc, ci numai câştig lumesc (jocuri de no­roc, loterie, pariuri, reuşita echipei favorite etc.).

Ieromonah Valentin MÂŢU,
stareţul Mânăstirii Turnu, jud. Prahova

sursa foto: marturieathonita.ro

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *