Înger!

Prima rugăciune pe care o rosteşte copilul atunci când începe să se roage este Îngeraşul. Inconştient, în rugăciunea lui curată el îşi descoperă neputinţa şi nevoia de a fi ajutat şi ocrotit. ”Eu sunt slab,tu fă-mă tare,,,în tot locul mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte. ” Îngerul este pentru el prima” portiţă” de comunicare cu Cerul. Mai târziu, când odată cu vârsta conştientizează importanţa rugăciunii în viaţa sa începe să înţeleagă şi rostul lui pe pământ precum şi dorinţa de a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Nu mai poate trăi fără rugăciune aşa cum nu-şi poate închipui cerul fără stele sau ziua fără soare.

În Ceaslovul mare printre rugăciunile dimineţii este şi rugăciunea către Sfântul Înger păzitorul vieţii. ”Îngerule cel sfânt al Lui Hristos către tine cad şi mă rog păzitorul meu cel sfânt care eşti dat mie de la Sfântul Botez …” Urmează o înşiruire a năravurilor şi a păcatelor pe care le are omul, ca o spovedanie care face ca el să devină penitent în faţa celui care i-a fost dat spre îndrumare. Înţelegând ,în sfârşit că nu se poate descurca singur în hăţişurile amăgitoare ale existenţei sale lumeşti îl roagă: ”De aceea cad înaintea ta şi te rog, păzitorul meu cel sfânt milostiveşte-te spre mine păcătosul şi-mi fii mie într-ajutor şi sprijinitor asupra pizmaşului meu celui rău cu sfintele tale rugăciuni…”

Îngerii sunt fiinţe netrupeşti create de Dumnezeu spre slava Lui şi pentru slujire. El îi trimite în lume acolo unde oamenii “şchiopătează” în cale şi au nevoie de ajutor în lupta cu patimile lor, dar mai ales împotriva prigonitorului care uraşte binele. Îngerul este prezent în toată viaţa noastră, martor nemincinos la tot ce facem, bine sau rău. El se bucură atunci când faptele noastre sunt roadele iubirii şi se întristează când, în nesocotinţa noastră, săvârşim fapte vrednice de pedeapsă. Pruncul zâmbeşte în somn la vederea îngerului care stă lângă el şi-l veghează. Cum altfel ar mai putea creşte întreg şi sănătos fiind atât de vulnerabil şi neputincios dacă n-ar fi protejat? Copilul îşi poate vedea îngerul dacă mintea lui este neprihănită. Apelativul – Înger, îngeraşul meu – este o adresare duioasă, de alint, specifică vârstei inocente. Adultul are o tonalitate gravă în rugăciune, automustrătoare, plină de regrete, accentuînd difernţa dintre el şi înger: ”Iar eu, cu lenea mea şi cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta şi te-am izgonit…” Dar speră în continuare, plângându-şi căderea şi doreşte din tot sufletul să ajungă la starea de graţie: ”şi Împărăţiei Lui Dumnezeu mă fă părtaş cu toţi sfinţii“.

Ştim că fiecare dintre noi avem capacitatea de a ajunge la starea omului desăvârşit, dar suntem prea slabi în credinţă ca să putem atinge singuri această culme . Ne-am lăsat amăgiţi de ispitele lumii şi nu mai vedem drumul care duce la Dumnezeu, ori ni se pare prea îndepărtată perspectiva mântuirii. Chiar dacă Dumnezeu a poruncit îngerilor ca să ne ”slujească”, percepem abisul care ne desparte iar posibilitatea de a vedea finalizată această congruenţă este cutremurătoare. Ori mergem împreună pe drumul Luminii, ori ne despărţim şi rămânem singuri în calea răutăţii. Îngerul – slugă bună şi credincioasă, neobosit nu doarme nici nu dormitează ci stă lângă om zi şi noapte, luptând pentru el cu puterile întunericului. Omul – leneş de orice lucru bun, dedat mai mult plăcerilor trupeşti, îşi tot subminează ”edificiul“. Unul – îngerul – îşi vede protejatul, plânge pentru el şi se roagă la Dumnezeu pentru iertarea lui. Celălalt – omul – nu-şi mai poate vedea păzitorul datorită păcatelor care au ţesut o perdea groasă de fum în jurul său. De aceea, înclină spre negare sau îndoială, ”se culcă pe-o ureche” ştiind că Dumnezeu îl păzeşte ca pe Fiul Său. Nu vrea să ştie că odată va trebui să răspundă în faţa Lui pentru nepăsarea sa. ”Şi va chema Dumnezeu cerul de sus şi pământul ca să judece pe poporul său“, prooroceşte Psalmistul.

“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte…” par să fie vorbele unui bătrân care-şi învaţă ucenicii, dar sunt vorbele care au curmat căderea. Înţelepciunea Îngerului de a fi ascultător faţă de poruncile Lui Dumnezeu l-a dus pe acesta în faţa Tronului Ceresc. Rugăciunile lui sunt ascultate, tainele îi sunt dezvăluite, este pus în dregătorii înalte. Este fie “aducător al ştirilor frumoase“, fie ”păzitor al Legii”. Îngerul este primul nostru mijlocitor la Dumnezeu şi ultimul ajutor. De aceea, nu trebuie să trecem cu vederea prezenţa lui în viaţa noastră, chiar dacă nu-l simţim fizic şi datorită neputinţei noastre de a înţelege nu observăm de la câte primejdii ne scapă. Este bine să ne rugăm zilnic îngerului păzitor cu o rugăciune aparte şi mai ales să-i mulţumim pentru credincioşia lui. Aşa cum noi, oamenii avem nevoie de înger păzitor la fel au nevoie şi locurile unde ne desfăşurăm activitatea. De aceea, în rugăciune se cere “ca să se trimită înger de pace păzitor al locului acestuia”, ”al bisericii acesteia”, ”al casei acesteia”, ”al celor care călătoresc pe apă pe uscat şi prin aer” etc.

În pofida opiniei celor care se consideră creştini dar nesocotesc “slugile” Lui Dumnezeu, se cuvine să ne cinstim îngerii şi înconjurându-ne cu cetele lor să ne rugăm ca nu după fărădelegile noastre să ne răsplătească Domnul, ci după mulţimea îndurărilor Sale!

Tudora LUCA