LOADING

Type to search

Inocență și inocenți

Ortodoxie si traire

Inocență și inocenți

Share

În 1606, la Oxford se năștea William Davenant, fiul primarului. A fost botezat William, după numele nașului său de botez, William Shakespeare, care adesea poposea la hanul primarului (se spune că Shakespeare ar fi putea chiar tatăl biologic al lui Davenant). Un lucru e sigur, a moștenit talentul celebrului său (god)father: De fiecare dată când facem rău cuiva, ne umplem de ură, făcându-ne nouă cel mai mare rău. Iar când facem bine, ne umplem de dragoste, făcându-ne cel mai mare bine. Cât de fumoasă este părerea de rău, atunci când e ghidată de inocența totală! Iertarea devine sigură în astfel de condiții. A ne părea rău de greșeli înseamnă a recunoaște că suntem într-o fundătură și a dori să fim salvați. A ne hotărî să evităm răul este început al binelui. Orice necurăție poate fi spălată. Pentru a fi iertați, avem nevoie de inocență totală.

Nu această inocență a avea scriitorul austriac Alfred Kubin, când – la 19 ani – a încercat să se sinucidă la înmormântarea mamei sale. Arta l-a salvat, Kubin căutând mereu frumosul în pictură și fotografie. Opera lui poate șoca, ilustrând macabrul adesea în forma lui cea mai respingătoare, tocmai pentru a respinge din timp oferta urâtului. Kubin este un semnal de alarmă împotriva morții. Este o trezire din indiferența în fața pericolului. Urâtul nu poate fi admirat de un ucenic al frumosului. Răul este înfiorător, este groaznic, terifiant, mai bine să nu îl cunoaștem deloc. Gura morții îi înghite pe toți cei ce nu își recapătă inocența. Este ciudat cum de oamenii continuă să respingă Viața, într-o proporție atât de mare. Urâtul deformează și provoacă suferință. Fără inocență, chinul este veșnic.

Macabrul lipsește din opera scriitorului german Stefan Heym, dar abundă semnalele de alarmă împotriva indiferenței. Fiind evreu de origine, Heym a fost nevoit adesea persecutat. Arma lui a fost adevărul. Născut în Chemnitz, Heym este indignat de faptul că oricine poate scrie orice, oricum pe majoritatea nu îi interesează. Este bizar ca oamenii să nu mai fie dezamăgiți de cruzime, de parcă s-ar fi obisnuit cu ea. Este tragic ca oamenii să nu reacționeze împotriva falsului, ignorând orice nu le aduce un câștig imediat. Sunt multe lucruri macabre în cultura contemporană, dar cine să le mai observe?! În această avalanșă cantitativă, se încearcă STRIVIREA binelui, banalizarea lui prin proiectarea lui minoritară. Ambasadorii Binelui propagă mereu firescul și bunul gust, nepromovând maleficul. Senzația că nimănui nu îi pasă este o ispită periculoasă. Dacă Îi pasă lui Dumnezeu, este suficient. Omenirii nu îi pasă de frumos, de dragoste și de adevăr, dar Îi pasă lui Dumnezeu și asta ne încurajează. Inocența poate fi redobândită, chiar dacă uneori pare teribil de greu. Pentru Dumnezeu, nimic nu e imposibil, El poate oricând, într-o clipită, să ne scape de necurăție.

Capcana este o existență comfortabilă. Heym dă exemplul celor din RDG, care fugeau în RFG în plin Război Rece și care primeau imediat tot ce aveau nevoie, nu atât din generozitate, ci din dorința Vestului de a ZDROBI Estul. Componenta psihologică a avut un rol important în demonizarea Estului și în sfârșitul Războiului Rece printr-o ÎNCĂLZIRE globală. Vestul se expandase atât de mult, încât natura nu mai conta. În capitalism este important doar capitalul. Noțiunea de suflet a fost extirpată din conștiința europeană. Omul muncește pentru trup, uită de orice inocență, iar pentru sentimentele de vinovăție există o armată de specialiști seculari, așa cum visa Auguste Comte. Filmul încearcă să umple golul de senzații, datorat pierderii sentimentului liturgic. Globalizarea este o păgânizare, o pierdere a identității duhovnicești, o acceptare tacită a tuturor idolilor și totemurilor noului imperiu roman. Nu există demonism cu față umană. Orice demonism are o față demonică. Restul e înșelare. Demonismul trebuie respins din start. Botezul face o exorcizare completă, scoate toți demonii. E paradoxal să avem demonizați care au fost botezați în copilărie. Creștinismul nu atacă vreun sistem politic anume, ci apără valorile puse de Dumnezeu de la început. Creștinismul ne amintește lucrurile care contează.

Principiile care contează ne sunt împrospătate și de cea mai mare poetă rusă a secolului XX, Bella Ahmadulina. O rusoaică talentată, cu tată tătar și mamă italiancă (Bella = Isabella). Ahmadulina vorbește despre o tihnă obositoare, cea în care sufletul e greoi, împovărat, deoarece omul și-a uitat valorile. Singura putere care îl determină pe om să nu CEDEZE este dragostea inocentă. Problema este că dragostea presupune un EFORT, iar leneșii o pierd prea ușor. Salvarea vine din chemarea profetică a clopotului. Fluviul Nera este greoi, duce multe tristeți, doar catedrala veghează cerul. Inocența este un cânt nelumesc, o armonie îngerească după care tânjesc oamenii în fiecare secundă. Recâștigarea nevinovăției înseamnă oprirea oricărui conflict pornit din ură. Concluzia poetei este completă: Tot ce e profund, e în rai.

Marius MATEI
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *