Insuficient și ineficient

Superficialitatea este incompatibilă cu Evanghelia. Nu ne putem ruga pe fugă, nu putem ajuta în grabă, nu putem veni la biserică doar vara. Poate este bine ceea ce facem, doar că prea puțin. Facem milistenie, dar am putea face mai multă. Ne rugăm, dar ne-am putea ruga mai mult. Avem credință, dar insuficientă pentru a fi și eficienți în viața duhovnicească. Doar o credință mare ne salvează. Să ne întărim în credință zi de zi. Părintele Porfirie ne învață că nu mâncarea, nu traiul bun asigură sănătatea, ci viața sfântă, viața lui Hristos.

Să ne facem un loc sfânt în inima noastră, să ne facem un loc sfânt în casa noastră, să ne facem un loc sfânt în comunitatea în care trăim. Să ne sfințim viața și tot ce ne înconjoară. Să nu uităm că Dumnezeu își împlinește promisiunile. Chiar și atunci când înțelegerea noastră este depășită, să avem încredere în Dumnezeu. Să nu ocolim Biserica, pentru a ne elibera de mediocritate și înșelare. Să avem dorința de a ne înfrunta ignoranța. Să ne amintim că răul nu are nici o șansă în fața lui Dumnezeu. Să facem fapte bune din iubire, nu din frică de pedeapsă (Joshua Foer, Ghidul exploratorului minunilor ascunse ale lumii, Ed. Workman Publishing, New York, 2016, p. 181. Vezi și Windy Dryden, Cum poate fi depășit sentimentul de vinovăție, Ed. Polimark, București, 1999, p. 101, precum și Irvin D. Yalom, Minciuni pe canapea, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 321).

Fericirea începe când realizăm că o viață fără uimire nu merită trăită. Suntem uimiți de marea bunătate divină. Suntem uimiți de liniștea din biserică, mai mult decât de agitația vizitării Sanctuarului Leneșilor din Costa Rica sau a Muzeului Artei Proaste din Boston. Nu ne lăsăm impresionați de Catedrala Gunoiului din Austin, nici de Satul Păpușilor din Nagoro. Facem diferența între turism și pelerinaj. Fuga după concedii exotice este o uitare eșuată a gândului morții.

Smerenia, iar nu altceva, este criteriul fundamental după care recunoaștem esența duhovnicească a omului. Este temeiul dobândirii harului (Larisa Șehovțova, Iuri Zenko, Elemente de psihologie ortodoxă, Ed. Sophia, București, 2016, p. 340. Vezi și Gary Chapman, Iubirea ca un mod de viață, Ed. Curtea veche, București, 2010, p. 168, precum și Boris Cyrulnik, Mourir de dire, Ed. Odile Jacob, Paris, 2019, p. 243). Cele mai importante semne ale stărilor duhovnicești sunt liniștea și nepătimirea lăuntrică. Nu ne blocăm în stările păcătoase neharice. Ne ridicăm după fiecare cădere și vrem să gustăm stările harice nepăcătoase. Cei ce se sfințesc se vor sfinți mai mult, iar cei ce se ticăloșesc se vor ticăloși mai mult. Cei ce se roagă mult se vor ruga și mai mult, iar cei ce se roagă puțin se vor ruga și mai puțin. Cei ce iasă din tiparul divin și vor să făurească un nou tipar au toate șansele să dobândească obsesia carierei.

Principalul element modelator al psihicului uman este dragostea, care ne scapă de frică. Ceea ce vine de la Dumnezeu ne liniștește, ceea ce vine de la cel rău ne tulbură. Putem spune, oare, că nu știm ce trebuia să facem și ce nu trebuia? Cei care rodesc prea târziu sunt cei care au dobândit o experiență spirituală, dar, din cauza mândriei și a slavei deșarte, nu se fac slujitori altora.

Unii trăiesc o viață de deznădejde tăcută și merg spre mormânt încă având acest cântec în ei. Nu reușesc să depășească această criză. Singuri, nici nu au cum, oricât ar încerca. Fără scop și fără limpezime, se confruntă cu probleme de identitate și nu găsesc nici o soluție. În schimb, cei ce merg acolo unde este Dumnezeu evită agravarea simptomelor defetiste și merg spre înviere cu bucurie. Evită nu doar banii falși, ci și falsele modele de viață.

Suntem fericiți atunci când reușim să intrăm cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu și cu oamenii. Când scăpăm de ură și de răutate. Când realizăm ce este remarcabil și ce nu este remarcabil. Când nu căutăm doar divertisment și soluții ieftine. Când mai avem timp să ne mirăm și să fim uimiți de lucrurile sensibile. Când rămânem umani, generoși, gata de sacrificiu. Când nu uităm adevărul, când nu ignorăm frumosul, când nu neglijăm binele. Când părăsim amăgirea că suntem autosuficienți. Când acceptăm că autoritatea nu provine din forță, ci din slujire. Când ne apropiem de Sfânta Euharistie cu multă dragoste.

Ni s-a oferit maxim cât puteam primi. Doar să nu refuzăm darul, să nu dezertăm, să nu fim lași. Slăbiciunile noastre îi pot face pe unii să ne respingă, dar nu și pe Dumnezeu. El nu ne va respinge niciodată. Și ne va vindeca toate slăbiciunile. Mai mult de atât nu se poate. Nu există o dragoste mai mare decât aceasta. Multe lucruri se schimbă în jurul nostru, dar rămâne ceva constant: dragostea pentru Dumnezeu.

Ceea ce zdruncină temelia lumii corupte este mărturisirea cu tărie a faptului că Hristos este Dumnezeu, fără nici o îndoială. Aici se face diferența dintre rai și iad. Aici este lepădarea de satana și unirea cu Hristos. Nu trebuie să ne sperie ispitirile celui viclean, Hristos ne va proteja. Vom pierde lumea, dar vom câștiga raiul. Să ne bucurăm că suntem ispitiți: doar cei ce străduiesc să creadă sunt ispitiți de cel rău (nu își pierde vremea cu cei ce singuri merg în iad). Hristos nu ne va abandona în vremea necazului. În momentul salvării, Îl vom întâlni: ceea ce de la început ne doream.

Nu este monentul să ne pregătim de somn, ci să ne trezim, să ne revenim, să abandonăm iluziile. Hristos distruge ceva: iluziile. Iar adevărul acesta ne eliberează și putem alege tabăra câștigătoare în cunoștință de cauză. Ateismul este ca o patimă: este insuficient sieși, deoarece patima nu se poate epuiza pe sine, ci doar vindeca. E greu să înoți contra curentului ateist, dar este singura cale de a scăpa de la înec.

Dumnezeu face imposibilul posibil pentru noi. Majoritatea problemelor noastre încep prin justificarea păcatelor și prin amăgirea că suntem bine chiar și atunci când este evident că nu suntem. Păcatele se părăsesc, nu se justifică. O fi imposibil pentru noi, dar nu și pentru Dumnezeu. Cei credincioși au, așadar, un mare avantaj din start: știu sigur că nu vor pierde. Dumnezeu nu ne oferă scurtături, nu ne învață șmecherii, ci ne dăruiește în Biserică instrumente pentru mântuirea noastră. Fariseii nu au știut cum să reacționeze la mesajul divin, noi să nu repetăm greșeala lor (Barnabas Powel, Credința de zi cu zi. Îndrumar pentru un creștin implicat, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 138).

Să nu renunțăm doar pentru că am dat de greu. Să nu renunțăm doar pentru că alții au renunțat. Să nu renunțăm la credință, indiferent de circumstanțe. Să ne schimbăm planurile de viață, să aplicăm Evanghelia, să nu trăim păgânește. Să călătorim peste tot cu Hristos, nu doar la Tabga sau pe Tabor, ci și pe Golgota. Să nu cerem garanții puerile în materie de credință, că doar nu cumpărăm un frigider. Rugăciunea constantă ne întări imunitatea în fața păcălelilor și a vânzolelilor înșelătoare.