LOADING

Type to search

“Întâlnire” în Sfânta Carte

Ortodoxie si traire

“Întâlnire” în Sfânta Carte

Share

Întâlnirea cea mai frumoasă şi plăcută, dar şi cea mai rodnică, duhovniceşte vorbind, este aceea care are loc în “foişorul de taină” al Sfintei Scripturi, unde creştinii se pot  împărtăşi toţi, împreună, din pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. Când doi sau mai mulţi creştini ne dăm întâlnire în bucuria cuvântului găsit în Carte, e semn că vrem  să-L cercetăm pe Domnul şi Dumnezeul nostru, şi că, la rându-ne, dorim  să fim cercetaţi de El. Dar o asemenea întâlnire poate fi şi întristătoare sau puţin roditoare, mai ales atunci când discuţiile “scripturistice” n-au la bază  înţelegerea în Duhul a învăţăturilor Domnului nostru Iisus Hristos şi când noi, “vorbitorii” din Scriptură, n-avem răbdarea de a ne asculta unul pe celălalt. Ba mai mult, în replica noastră se vede dorinţa fiecăruia de a-şi impune propria “învăţătură” şi convingere, chiar şi atunci când există o vădită stângăcie în explicarea unor  versete biblice.

Dacă “întâlnirea” în Sfânta Carte are loc între un ortodox şi un neoprotestant, parcă nici n-ar fi de mirare nepotrivirea “de limbaj”, pentru că tocmai înţelegerea diferită a Sfintei Scripturi a dus la despărţirea  “fraţilor”, chiar dacă în Rugăciunea domnească toţi mărturisim că avem  acelaşi Tată în ceruri. Dar venind vorba de rugăciunea “Tatăl nostru”, am constatat că fraţii plecaţi din ortodoxie nu prea îşi “amintesc” de această rugăciune. Rareori veţi auzi în adunările lor rostindu-se rugăciunea “Tatăl nostru”. Ei spun doar primele şase cuvinte – “Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”,  iar după aceea grăiesc altele, din proprie inspiraţie sau auzite şi învăţate de la alţii. Noi, ortodocşii, suntem convinşi că e bine să rostim,

în întregime, rugăciunea “Tatăl nostru”. În acest fel ne  străduim, din ce în ce mai mult, să-i bucurăm (şi să ne bucurăm) cu iertarea noastră  pe cei ce ne-au greşit nouă.

La întâlnirea “ecumenică” a ortodoxului cu neoprotestantul, fiecare a venit cu Cartea sa, deşi este impropriu spus “cartea sa”. Eu am venit cu “Biblia bogată”, aşa cum este cunoscută în popor Sfânta Scriptură, din care citesc şi învaţă ortodocşii. El, interlocutorul meu neoprotestant, a adus Biblia în varianta traducerii făcute de tânărul teolog Dumitru Cornilescu, în anul 1923, la solicitarea prinţesei Calimachi, pe cheltuiala  suportată de Societatea Biblică Britanică. Deci, ştiind cine a acceptat cheltuiala traducerii, vom înţelege uşor scopul şi motivul pentru care confesiunile protestante de la noi se folosesc numai de această Biblie.

 

Întâlnirea a fost dorită de ambii ”combatanţi” (cu gândul la o posibilă “catehizare”), dar parcă n-a fost atât de folositare, pe cât ne-am dorit, chiar dacă fiecare dintre noi a plecat “la ale sale” cu ceva “învăţăminte”, care, ce-i drept, pe mine m-au pus pe gânduri, mi-au creat o stare de disconfort spiritual.

Comparând cele două “versiuni biblice” (cea ortodoxă şi cea protestantă), am constatat “mici” diferenţe de traducere, care duc la multe interpretări diferite, mai ales atunci când ele sunt căutate “cu lumânarea”. Interpretările lui, diferite de ale mele, sunt folosite de cei care au părăsit Biserica Ortodoxă drept argumente biblice pentru justificarea “evadării” lor dintr-o Sfântă Tradiţie “periculoasă” şi dintr-o ortodoxie “discutabilă”. Pe măsură ce dialogul  nostru “consuma” puţin câte puţin din cuprinsul Sfintei Scripturi, observam o oarecare “depărtare” dintre noi, devenind tot mai străini, mai puţin “fraţi”. Dar să mă şi explic. Fiul lui Dumnezeu, în predica Sa de pe muntele “Fericilor”, ne înfiază, în Rugăciunea domnească, Tatălui Său Cel din ceruri. Apoi, tot El, Fiul, în “predica” Sa de pe Crucea Golgotei, ne  înfiază pe toţi, chiar acolo pe Cruce, Mamei Sale, care (şi) atunci stătea lângă Fiul ei şi suferea la picioarele Crucii Sale, iar acum stă, în bucuria-i necuprinsă, de-a dreapta Sa, în împărăţia cerurilor. Noi, ortodocşii, înţelegem ca pe o înfiere cuvintele Domnului Iisus Hristos, grăite Maicii Sale:  “Femeie, iată fiul tău!” (In.19,26). Iar pentru a desăvârşi această înfiere divină, Fiul a mai grăit ceva ucenicului Său drag: “Iată mama ta!” (In.19,27) Ucenicul Ioan n-a refuzat înfierea, şi “din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In.19,27). Pe cei care nu acceptă această înfiere, eu i-aş numi “orfani de bunăvoie”.

 

Desigur, “conflictul ecumenic”, provocat de diferita înţelegere a unor versete, a deschis o prăpastie şi mai mare între mine şi el. Dar să vă mai relatez un verset pricinuitor de un alt “conflict”.

În timpul predicilor Sale, Domnul Iisus uimea mulţimea cu înţelepciunea cuvintelor grăite. Cu prilejul unei astfel de cuvântări, “o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: “Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!” (Lc.11,27). Această femeie, prin ceea ce ea a spus, a  adeverit proorocia Maicii Domnului: “Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc.1,48). Şi cu adevărat, avem pe cine ferici, ea fiind Fecioara ce nu are egal în lume: este Maica – pururea Fecioară. Această simultaneitate, mai presus de fire, îi contrariază pe neoprotestanţi. Ei refuză să creadă în pururea feciorie a Maicii Domnului, şi, aceasta, pentru că nu pot pricepe hotărârea divină, privind fecioria ei.

În finalul discuţiilor pe marginea sintagmei “Pururea Fecioara Maria” şi “Maica tuturor creştinilor”, fratele meu “de Tată” nu a acceptat să-mi fie frate şi “de mamă”, el neprimind-o sieşi, ca mamă pe Maica Domnului. Aşa se explică frăţia neîmplinită, între mine şi interlocutorul meu.

Ele, cuvintele femeii, din versetul mai sus amintit, parcă L-au îndemnat pe Domnul şi Mântuitorul nostru să dea o lecţie duhovnicească mulţimii prezente, căci zice: “Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Lc.11,28). Partenerul de dialog, nemulţumit de ceea ce a auzit din citirea mea, şi-a deschis Cartea să-mi citească (şi) el sau să citesc eu răspunsul Domnului Iisus, în versiunea neoprotestantă: “Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzaesc”.Din această scriere a versetului 28 se observă că vorbele femeii din mulţime sunt neglijate sau puse deoparte, ca şi cum pe Domnul Iisus nu L-ar fi interesat deloc spusele ei despre Maica Sa. După versiunea neoprotestantă, cuvintele Domnului Iisus fericesc “mai degrabă” pe cei care ascultă şi păzesc cuvântul lui Dumnezeu, decât pe Maica Domnului. Dar, oare, Fecioara Maria nu a dat ascultare dorinţei Tatălui ceresc, grăită ei prin îngerul Său Gavriil, (Lc.1,31), atunci când a rostit cuvintele: “Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!”? (Lc.1,38). Oare nu este aceasta o ascultare şi o împlinire a voinţei lui Dumnezeu? Dar neoprotestanţii trec prea uşor peste unele versete biblice, mai ales peste cele în care se vorbeşte de ascultarea şi bucuria, de smerenia şi fericirea Fecioarei Maria.

Iubiţi cititori, socot că nu se cuvine să “întristez” articolul cu alte concluzii la care am ajuns în urma “dialogului ecumenic”. Şi, apoi, la ce ne foloseşte nouă, ortodocşilor, părerile neoprptestanţilor cu privire la Sfânta Taină a Botezului, la cinstirea icoanelor şi a Crucii, la cinstirea moaştelor şi a morţilor, la cinstirea Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor? Decât, poate, la a fi mai atenţi în alegerea partenerilor de dialog. E un câştig şi acesta, şi încă unul destul de bun.

“Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Iosif  Badiu  ~  Huedin

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *