LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Interviu cu Moş Crăciun

Share

În exclusivitate

După mai multe ezitări personale dar şi profesionale, şi chiar discuţii în contradictoriu cu familia, l-am intervievat direct, fără ocolişuri şi fără intermediari, pe Moş Crăciun. Eram curios să văd cum vorbeşte şi cum gândeşte acest personaj care, o dată pe an, ne intră în viaţă, în case, în familie… Ne intră şi în buzunar, iar când iese lumea răsuflă uşurată. La propriu. Cu toate astea, îl iubim cu ardoare. Nu putem fără el. Şi, veţi vedea, nici el fără noi.

Cum preferaţi să vi se spună? Dumneavoastră, moşule etc?

Dragă, spune-mi oricum, numai Moş Gerilă, nu! Atunci chiar m-am simţit jignit. Dar ştiam că nu mă pot aştepta la nimic bun din partea acelor oameni… Oricum, a fost partea cea mai emoţionantă a vieţii mele, dar şi partea cea mai – cum să vă spun? – inventivă.

Inventivă?!

Da, inventivă. Pe lângă faptul că eram în clandestinitate – securiştii nu suportau ideea de a face daruri, în numele lui Hristos – a trebuit să mă adaptez la multe lucruri neobişnuite. Cele mai neobişnuite, dar – vă rog să mă credeţi! – şi cele mai emoţionante erau vizitele în temniţă. Ce puteai să le aduci bieţilor deţinuţi politici când nu aveau dreptul la pachete? Şi atunci nu-mi rămânea decât să trimit, dincolo de zidurile groase şi reci, câte un clinchet de zurgălăi de la o sanie, câte un lătrat vesel de câine care-şi primeşte stăpânul în prag şi, când era posibil, un iz subtil de cozonac făcut la distanţă, în vecinătăţile îndepărtate. Mai rar asta, căci nici oamenii de „afară” nu-şi permiteau pe atunci luxul cozonacului frământat în casă…

Cum aţi convieţuit cu Moş Gerilă?

Greu. Moşul ăsta era un impostor, care nici nu-şi înţelegea bine rolul. Credea că trebuie să aducă daruri doar pentru că afară ninge sau că e frig. El avea o lucrare, cum să spun, „sezonieră”… Mai târziu, când a îmbătrânit şi el puţin, şi-a dat seama că mai era cineva prin preajmă: adevăratul Moş, care aduce daruri copiilor în numele credinţei creştine şi care nu l-a tras de urechi pentru tupeul său. Oricum, pe 22 decembrie 1989, când a ascultat pentru prima oară colinde la Radio, cântate de Madrigal, ştiu că s-a emoţionat foarte tare… Tot atunci ştiu că a şi dispărut, alungat de colinde; sărmanul, poate că nu era chiar atât de rău, dar să fugă el de nişte colinde?! Păi, ce rău fac colindele? A, poate doar alea în exces, din magazine, din supremarketuri, date la maximum ca să stimuleze consumul. Alea, poate da, dar acum 20 de ani încă nu venise moda asta cu Jingle Bells combinate cu Hruşcă, peste tot.

Datorită vârstei şi experienţei pe care o aveţi, prefer să vă vorbesc cu dvs. Aşadar, care au fost cele mai interesante momente din viaţa dvs?

Momente interesante au fost multe, dar două mi-au rămas în minte mai abitir. Primul, când m-au suprapus – din considerente de marketing – peste un alt moş: peste sfântul Nicolae. Ce încurcătură! Nu mai înţelegeau bieţii copii nimic. Şi nici părinţii. Şi nici noi, moşii… Unul era pe 6 decembrie şi a fost moş în carne şi oase. Un om blând, darnic şi foarte credincios. Ehei, ce poveste a avut! Celălalt moş – adică eu – intram în scenă pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. Copiii împodobeau bradul, puneau ghetuţele la uşă şi eu le umpleam cu daruri. Ei bine, acum vreo sută cincizeci de ani, în decembrie 1862, am apărut lumii întregi exact aşa cum mă vedeţi azi, desenat de Thomas Nast, caricaturistul de la ziarul new-yorkez Harper’s Illustrated Weekly. Tot el mi-a stabilit, cu de la sine putere, reşedinta: la Polul Nord! Ceva mai târziu, când oamenii au realizat că renii (9 la număr) nu prea au ce să pască în extremitatea nordică a planetei, m-au mutat în Laponia! Un rol important în descrierea mea l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, care a scris un poem pentru copiii săi, despre un moş simpatic, durduliu şi blând, care împarte daruri copiilor dintr-o sanie trasă de reni zburători. Din acel moment, în multe părţi ale lumii, din doi moşi a rămas unul singur, care dă trendul comercial şi muzical pentru toată luna decembrie. Santa Claus, adică moş Nicolae, a “pălit” în faţa mea, a lui Father Christmas – aşa cum mă ştia toată lumea apuseană, din Europa până în America de Nord. La voi, aici, în Răsărit, oamenii încă mai fac diferenţa între mine şi moş Nicolae, dar asta doar pentru că ei merg la biserică. Acolo îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, îi află viaţa, minunile şi ajutorul, iar astfel nu încurcă lucrurile. Deocamdată…

Dar de unde credeţi că vine această suprapunere voită?

De la comerţ, dragul meu. În această perioadă a anului, comercianţii sunt disperaţi să vândă, şi atunci fac orice ca lumea să le cumpere produsele. Aşa am ajuns cel mai bun agent de vânzări – eu şi sărbătoarea prelungită care mi-au creat-o. Dar nu au evlavie, nu. Am ajuns să mi se spună pe scurt Christmas, să fiu prezent în toate evenimentele mondene ale lunii decembrie, care nu sunt puţine. Ba, mai nou, văd că încep să mă cheme încă din noiembrie – nu se mai satură de vânzări oamenii ăştia! Ce mă supără totuşi cel mai tare este faptul că au adus şi Crăciuniţe. De aici, este posibil orice! Fetele astea tinere, cu minijupă şi costumaş roşu, chiar strică toată sărbătoarea. Sunt un fel de “Moş Gerilă”, de alt sex şi altă vârstă, dar efectul se vrea acelaşi.

Înţeleg, nici mie nu-mi plac. Şi care a fost celălalt moment dificil/important al vieţii dvs?

Când au ajuns să-mi spună, pe vremea lui Bill Clinton (ăsta ţin minte că a fost un preşedinte al Americii), X-mas, adică sărbătorile fără nume.

Cum adică fără nume? Şi ce rost ar avea astfel de sărbători?

Îţi explic imediat. Era pe vremea când oamenii încă mai credeau în egalitatea perfectă. Asta n-au inventat-o comuniştii, aşa cum credeţi voi. O-ho-ho!, asta au inventat-o ideologii lumilor din Apus. Şi nu numai egali ca şanse sociale, dar şi egali în faţa sărbătorii. Şi asta indiferent ce erai: creştin, mozaic, musulman, ateu etc. Cu toţii trebuiau să se simtă la fel – nediscriminaţi – în faţa unei sărbători planetare! Or, Christ – numele Mântuitorului – încurca puţin această dorinţă de egalitate cu orice preţ. Şi atunci au scos tocmai partea de cuvânt care definea sărbătoarea ca fiind una creştină, ajungând astfel X-mas. În loc de Christ, e X! În loc de Dumnezeu, e pus un X. Dar la voi, la ortodocşi, X-ul ăsta spune multe. Ia gândeşte-te la Sfântul Andrei! N-a murit răstignit pe o cruce în formă de X? Dar în limba greacă, X nu se citeşte H? De la Hristos? N-au cum să-L înlăture, tocmai de Crăciun, chiar dacă nu le convine, ci vor doar să vândă în contul Lui, al numelui Lui, al naşterii Lui.

Nu aţi obosit?

Ba da, şi încă cum! Din ce în ce mai repede sunt chemat la “datorie” de către comercianţi, care au globalizat evenimentul şi, deci, vânzările. Acum trebuie să mai răspund şi la scrisorile trimise cu milioanele de copiii din întreaga lume, pe adresa mea din Finlanda. Ăştia fac bani şi cu asta! Şi de când m-au dat pe mâna chinezilor, jar mânânc! Mă compun în toate felurile, din toate materialele, mă pun să joc, să dansez, să ţopăi, să spun o sumedenie de lucruri nostime, în care nu cred. Dar eu trebuie să stau cuminte şi convingător în fiecare moş, căci ştiu că sunt privit cu maximă seriozitate de copilaşii încântaţi. Ştiţi cum vorbesc cu mine când părinţii nu sunt atenţi? Ştiţi ce-mi aud urechile? Nici îngerii nu-mi vorbesc aşa! Pot să-i dezamăgesc?

Cât timp veţi mai veni în lumea oamenilor?

Cât timp vor fi copii. Şi cât timp aceştia vor fi curaţi, indiferent că primesc nuci sau Lego.

Moşule, credeţi că nu mai pot fi curaţi cândva, aceşti copii ai noştri?

Nu ştiu cum se face, dar în acel moment sania a fost smucită brutal mai întâi de Rudolf, căpetenia renilor, apoi şi ceilalţi opt s-au opintit şi au demarat rapid, într-un nor de nori. Moşul a vrut să-mi spună ceva important, asta am văzut cu certitudine, dar aşa cum este la dispoziţia comercianţilor, tot astfel mi-am dat seama că se află şi la dispoziţia renilor săi. Ciudată combinaţie – am gândit – între personaj, legendă, metafizică, zoologie, business-plan şi inocenţă. Dacă l-am inventat pe Moş, suntem geniali ca specie gânditoare a Universului. Dar dacă ne-a inventat el pe noi? Ca să vândă…?

Răzvan Bucuroiu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *