Interviu despre isihasm cu Maica Siluana Vlad

1. Ce reprezinta Isihasmul pentru dumneavoastră?

Pentru mine, Isihasmul este singurul mod de viață care merită să fie dorit.

Cum să dorim ceva ce nu cunoaștem, mă întreba cineva?

Ascultându-ne dorul cel mai profund. E, acolo, în adâncul nostru, sub noianul de dureri, spaime și pofte pe care ne străduim să le astupăm cu zădărnicii sau bestialități, glasul unui dor pe care orice om îl aude în această viață. Unii mai des, alții mai rar, alții doar o dată în viață… Eu l-am auzit mereu, în tot ce am trăit și făcut. Multă vreme am crezut că sunt „nebună” (ajutată și de cei din jurul meu) de umblu după această himeră. Dar nu aveam de ales. Până la urmă, am acceptat să-mi trăiesc nebunia și durerea, fără nici o nădejde. Atunci, în culmea deznădejdii, la o slujbă de înmormântare, am auzit Vocea Cuiva care-l iubește pe om și care mă cheamă și pe mine la o odihnă nemaiauzită. Am recunoscut-o. Era substanța dorului meu. Atunci am aflat Calea și Părintele care m-a luat de mână pe Cale, Părintele Constantin Galeriu, mi-a dat canon să mă rog cu Rugăciunea lui Iisus și să citesc Filocalia volumele VII și VIII. Acolo am trăit din plin, fără să înțeleg tot ce mă învățau Părinții, ceea ce numim Isihasm. Trăiam viața lor, dar eu o trăiam. De atunci, Rugăciunea e mereu cu mine, deși nu așa cum o au sau sunt ei înșiși, Părinții isihaști, ci sărac și risipit de multe ori. Dar, viața de rugăciune, sau viața rugăciune a Părinților isihaști, e cu mine și în mine mereu.

Așadar, pentru mine, Isihasmul înseamnă aprinderea și întreținerea flăcării acelui Dor din adânc și împlinirea lui prin cei care au ajuns la liniștea-odihnă făgăduită nouă de Domnul pe această cale. Eu sunt mică și netrebnică, dar Domnul a îngăduit să gust, pentru rugăciunile Părinților, și durerea de a fi departe de El, și mila Lui și bucuria „pe care nu o ia nimeni de la noi”. Știu că nu e Bucuria cea mare, dar îi sunt recunoscătoare și Îi mulțumesc pentru că cei mici nu sunt excluși de la acest Praznic dacă se lipesc, prin cei mari, de mila Lui!

2. Cum recomandați să se practice Rugăciunea neîncetată, în vremurile solicitante de astăzi?

Nu e de competența mea să fac astfel de recomandări de vreme ce nu am rugăciunea neîncetată. Dar vă pot spune ce pot face cei mici ca mine.

Mai întâi, să luăm aminte la momentele în care simțim că viața pe care o trăim (nu cea pe care o povestim) nu e viață adevărată. Toți oamenii trec prin astfel de momente. Măcar la beție! Acele momente sunt chemări ale Duhului Sfânt Care, neputându-Se ruga în noi cu suspine din cauza risipirii noastre în cele de aici, suspină în durerea noastră negată, refulată, ascunsă de conștiință.

Apoi să luăm aminte la noi înșine și să ne dăm voie să simțim acea durere lăuntrică, durerea sufletului chinuit de păcate și patimi. Acceptând, trăind această durere, fără să recurgem la analgezicele și drogurile de care suntem dependenți (materiale, emoționale, spirituale) vom conștientiza că ea este viața noastră bolnavă și că avem nevoie de Cineva Care să ne-o vindece. Atunci suntem gata să punem începutul. Și asta se poate întâmpla în orice zi. În orice clipă. Atunci putem începe să rostim cu bun rost rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Ea ne va conduce Acolo unde ne așteaptă Vindecătorul: la Biserică și în inima noastră. La Biserică pentru a ne vindeca sufletul de egoism, ignoranță și nesimțire. Acolo îl vom întâlni și pe omul lui Dumnezeu care ne va călăuzi pe Cale, Părintele Duhovnic. Să-L rugăm pe Domnul pentru o bună întâlnire, precizând că dorim să ajungem să trăim Pacea făgăduită de El, oricare ar fi condițiile exterioare și nu doar împlinirea unor dorințe efemere.

Apoi putem porni pe calea inimii rostind cu atenție și dor de Dumnezeu Rugăciunea. Să nu ne lăsăm biruiți de gândul că nu avem acest dor. E vocea egoului care, cu adevărat, nu simte acest dor. E nevoie aici de credință și de silirea voinței de a nu ne lăsa iarăși „la mintea noastră” care este bolnavă.

Mai departe, ne va conduce și ne va învăța însăși Rugăciunea.

3. Se poate practica rugăciunea inimii de către mireni?

Da! Inima omului botezat e însetată de Prezența Domnului, iar chemarea Sfântului lui Nume o poate face oricine trăiește în Biserică și e „conectat” la Duhul Sfânt după sfânta ei rânduială. Dar, cu adevărat, e mai greu pentru cel ce trăiește în lume pentru că grijile lui sunt mai multe și, de multe ori, copleșitoare.

Dar mireanul se poate ruga cu Rugăciunea lui Iisus care îl va ajuta să-și biruiască patimile și să afle pacea inimii la măsura lui. Și nu mică e această măsură. Doar să-și trezească omul dorirea acestui dar.

După învățătura părintelui Sofronie, Rugăciunea lui Iisus cunoaște mai multe trepte:

1. Rugăciunea buzelor – cu concentrarea atenției la Nume și cuvinte.
2. Rugăciunea minții – rostirea rugăciunii în minte fără mișcarea buzelor.
3. Rugăciunea minții și a inimii – când atenția se află înlăuntrul inimii și rugăciunea se rostește acolo.
4. Rugăciunea mișcătoare de sine – rugăciunea se rostește înlăuntrul inimii fără efort, de la sine și ține atenția minții acolo.
5. Rugăciunea de binecuvântare – inima se desfată de perceperea iubirii lui Dumnezeu și mintea se încântă de contemplarea Luminii Lui.

Pentru începători, părintele insistă să se înceapă cu rugăciunea buzelor până când aceasta „este însușită de trupul nostru prin limbă, inimă și creier.”

Să punem acest început bun.

4. Cum se poate omul despătimi?

Numai cu ajutorul harului dobândit prin Sfintele Taine și întrupat, metabolizat prin rugăciune. Prin Sfintele Taine primim puterea lui Dumnezeu cu care suntem chemați să conlucrăm pentru a transforma puterile bolnave ale sufletului, patimile, în puteri însănătoșite și sfințite, virtuțile. Avem nevoie să ne cunoaștem și să ne recunoaștem patimile ca să le putem oferi Domnului spre vindecare clipă de clipă, dacă e posibil. Aici, învățătura Sfinților Părinți, mai ales cei Filocalici, ne este indispensabilă.

5. Ce reprezintă iluminarea din punct de vedere creștin? 

Iluminarea înseamnă vederea Luminii necreate și gustarea bunătăților „celor cerești”! Înseamnă vindecarea minții omenești zidită de Creatorul pentru a se uni cu Dumnezeu prin har, prin lumina Necreată. Înseamnă pragul pe care îl trece omul ca să intre în această Unire.

6. Care ar fi câteva elemente cheie, din punctul Maicii Siluana de vedere pentru Îndumnezeirea Omului?

Crucea, moartea, iadul și învierea! Trăirea lor în și cu Hristos Domnul în Sfânta lui Biserică și în noi înșine!

7. Se poate omul odihni în Dumnezeu și în același timp să participe la toate lucrurile lumești? Ce recomandați pentru asta?

Nu! Dacă participă „la toate lucrurile lumești” omul nu se poate odihni în Dumnezeu. Viața în planul lumesc este „paralelă” cu viața în Hristos, în Dumnezeu. Între ele e un hău de netrecut fără Dumnezeu. E hăul dintre creat și Necreat.

Ce recomand? Cine vrea să se odihnească în Dumnezeu să părăsească „această lume”, să se lepede de ea. Dar să luăm aminte ce înseamnă „această lume”. Ea este lumea păcatului, lumea care trăiește și se comportă după sugestiile demonice, lumea care e centrată pe consum, plăcere, dorința de putere și avere. Lepădarea presupune renunțarea la mentalitatea „acestei lumi” și desprinderea din fascinația ei. Aici, pocăința, asceza și rugăciunea ne ajută foarte mult. Altfel nu reușim.

Dar să nu deznădăjduiască cei ce doresc să pună început bun. Să înceapă prin a face din toate cele „lumești” din viața lor, loc de întâlnire cu Dumnezeu, cu mila Lui, cu voia Lui. Tot ce trăiește omul robit de „această lume” poate deveni „materialul” din care face Dumnezeu sfinți, cum spunea Părintele Nicolae de la Rohia: „Dumnezeu face sfinți cu materialul clientului!”. Chemarea lui Dumnezeu în toate ale noastre e începutul pe care îl recomand.

8. In ce mod te pot ajuta Tainele Bisericii (Sf.Botez, Sf.Spovedanie, Sf.Împărtășanie, etc)?

Sfintele Taine ale Bisericii sunt, cum spune Sfântul Nicolae Cabasila, calea pin care „omul se face dumnezeu”. Calea prin care energiile necreate al lui Dumnezeu se coboară și se întrupează în om făcând din acesta un dumnezeu după har. E o îndumnezeire în potență. Ca să ajungem la Liman e nevoie să activăm darul primit prin împreună lucrare cu harul. Această lucrare cuprinde nevoințele ascetice, împlinirea Poruncilor și rugăciunea. Rugăciunea, spune Sfântul Nicolae Cabasila, este calea prin care „Dumnezeu se face om” în noi!

9. Cum lucrează Harul în viața Omului?

Harul este energie, lucrare dumnezeiască necreată, adică putere și informație care, când e primit de om, penetrează energiile create ale omului. Atunci, tot ce lucrează omul: gând, cuvânt, faptă devine lucrare divino-umană, adică activare a acestor două energii unite, în mod spontan și liber. Dar, până să ajungem la acest stadiu, energiile noastre bolnave se luptă cu cele care au primit harul. Se luptă cu harul. E nevoie aici de pocăință permanentă și rugăciune în chiar focul luptei. Calea e strâmtă dar, Ea fiind chiar Domnul, e și odihnitoare și mângâietoare.

10. Cum să ne liniștim mintea și să dobândim Isihia, în agitația vieții de zi cu zi?

Mânând-o la adânc! Scufundându-ne în noi înșine prin strigarea sfântului Nume.

Mereu și mereu să chemăm Numele Domnului și să ne hrănim și cu „tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Aici, repet, să ne devină hrană zilnică și cuvintele Sfinților isihaști, oricât de puțin timp am avea.

Să „răscumpărăm timpul” pentru că vremurile sunt grele. Să-l răscumpărăm mutând mintea la Dumnezeu și fugind de risipirea veacului acestuia. Să ne simplificăm viața cât mai mult. Rugăciunea ne învață cum să facem asta.

11. Ce rugăciuni recomandați și cum să se facă?

Rugăciunile recomandate de Duhovnic și Rugăciunea lui Iisus. Să se facă rostind cuvintele cu atenție și pocăință. Mai departe, vă va învăța rugăciunea sau, Domnul vă va scoate în cale pe cel ce vă va învăța din experiența proprie.

Părintele Sofronie ne spune un cuvânt despre rugăciune care ne poate ajuta să ne hotărâm să pornim sau să rămânem pe calea ei: „În cele mai grele clipe ale descompunerii, organismului nostru fizic, rugăciunea lui Iisus devine veșmânt pentru suflet; când activitatea creierului încetează și toate celelalte rugăciuni devin imposibile pentru memorie și pronunțare, atunci lumina vederii de Dumnezeu izvorâtă din Numele lui Iisus devine organică duhului nostru”.

12. Ce cărți recomandați pentru sporirea duhovniceasca?

Filocalia, Sfântul Siluan Athonitul și orice alt Părinte duhovnicesc prin care vă cercetează harul.

13. Ce este Veșnicia? Cum sa ne raportam la veșnicie?

E ceva ce „la mintea omului nu a ajuns și la inima lui nu s-a suit”! E împlinirea acelui dor nestins din adâncul inimii noastre. E Dumnezeu Care, iată, a coborât și coboară în timp pentru a ne „răscumpăra”!

Să ne raportăm la ea ca la Dumnezeu Care vine la noi.

14. Cum ne poate apară rugăciunea neîncetată?

Roagă-te și vei vedea!

 

Interviu realizat în noiembrie 2018 de ANCA REVNIC