Între iadul deznădejdii şi raiul smereniei

Cade în deznădejde cine se crede propriul Dumnezeu. Acesta e maximul trufiei. Aşa au căzut îngerii, deznădejdea creează golul.

Cădem în deznădejde când vedem multele păcate şi greşeli pe care le facem, chiar împotriva voii noastre şi credem că nu avem nici o şansă să ieşim din ele. Asta e mândrie.

Tot ce îi este cu neputinţă omului, îi este cu putinţă Lui Dumnezeu.

 Acceptarea iadului, te scoate din iad. Pentru că în acceptare e supunere şi smerenie şi din iadul deznădejdii se transformă în raiul smereniei.

Te simţi într-o mare deznădejde?

Dumnezeu vrea să facă un Rai mare, al smereniei, din tine şi iadul tău!

Toţi Sfinţii care au dobândit asemănarea cu Dumnezeu, sunt copii ale Sfinţeniei Sale. Nu sunt sfinţi prin ei înşişi. Sunt doar oglindiri ale Sfinţeniei nemăsurate ale Lui Dumnezeu. Sfânt e doar Dumnezeu cu adevărat. „Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot.”

Deznădejdea duce la răcirea candelei Sufletului, până la stingerea ei, în cele mai extreme forme, la moarte şi căderea din Rai.

Când ne vin gânduri de deznădejde, de a nu mai găsi soluţii la nimic, de a nu mai putea ieşi dintr-o situaţie, să ne smerim şi să cerem ajutorul. Bine ar fi nici să nu ajungem în astfel de situaţii. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, să ne dea o soluţie/idee de a ieşi din acea situaţie.

Să avem pe cineva de încredere la care putem cere un sfat, o povaţă, care să poată vedea obiectiv situaţia noastră.

Să avem un duhovnic, de care să ascultăm, la care să mergem la spovedit, să ne Împărtăşim cu Preacuratul Sânge şi Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, care ne spală păcatele, ne tămăduieşte trupul şi sufletul şi ne dă Viaţă…şi încă Viaţă Veşnică.

Atunci realizezi din ce moarte ne-a izbăvit Hristos. Din deznădejdea păcatului strămoşesc şi cădere, la Viaţa cea de veci, în fericirea şi dragostea nemăsurată a Tatălui.

Omul după cădere s-a supărat cumplit pe Dumnezeu, considerându-L vinovat pentru că nu L-a împiedicat să cadă. Hristos S-a întrupat pentru a şterge păcatul adamic şi a-L împăca pe Om cu Dumnezeu. Hristos S-a jertfit de bună voie, a preluat păcatele întregii omeniri, şi-a dat viaţa din dragoste pentru om, pentru a-l împăca din nou cu Dumnezeu şi pentru a Îndumnezeii firea omenească, prin dobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Hristos e calea pentru că ne-a arătat drumul, prin însăşi viaţa Sa. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.”

Hristos e Adevărul pur, fiindcă e Dumnezeu Adevărat, din Dumnezeu adevărat.

Hristos e Cel care a biruit moartea pentru totdeauna, redându-ne viaţa veşnică.

 Suntem împinşi spre deznădejde de duşmanii omului, duhurile necurate.

Când acceptăm gândurile şi ispitele deznădejdii, duhurile necurate se pot infiltra în mintea şi sufletul nostru, cu scopul de a ne trage şi pe noi în iad. Diavolul vrea să ne tragă acolo unde este el, în iadul fără fund şi fără Dumnezeu.

NĂDEJDEA noastră este TATĂL.

SCĂPAREA noastră este FIUL.

ACOPERĂMÂNTUL nostru este DUHUL SFÂNT.

Duhurile necurate încearcă să ne facă să credem că Dumnezeu nu ne iartă şi nu ne mai iubeşte. Încearcă să ne învenineze minţile şi Sufletele, vrând să credem că de fapt acelea sunt gândurile noastre. Dar nu este aşa, sunt doar o înşelare, pe care ar fi bine să o retezăm din stadiile incipiente ale ispitei. Să ne îndreptăm gândurile, Nădejdea către Maica Domnului.

Crezând în gândurile şi senzaţiile deznădejdii, ne lăsăm stăpâniţi de duhurile necurate şi pierdem Duhul cel Sfânt şi curat. Să ne smerim, să mergem urgent la duhovnic şi să cerem ajutorul! „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui.”

Anca Revnic