Invierea din opacitate

Privita din afară, ca spectatori, Învierea (cu tot ce ţine de ea, cu suferinţa din iubire, cu sacrificiul din iubire şi pentru iubire) e doar Învierea lui Iisus, dar în momentul în care ne asumăm această Înviere, în momentul in care o aducem în noi, în momentul în care sângerăm odată cu Iisus si ne bucuram odată cu Iisus , devine si INVIEREA NOASTRA.

Învierea lui Iisus nu este un fapt istoric, nu este un eveniment exterior, învierea noastră nu se succede morţii fizice, noi nu înviem după ce murim, noi Înviem atunci când îl primim pe Iisus în noi, cu toată deschiderea, fără nici o rezerva, când înţelegem că Învierea e actul Supremei Iubiri pentru oameni, când reuşim sa înţelegem că nu are nimic spectaculos ci e atât de simplu mesajul si atât de la îndemâna noastră. De fapt, moartea este imposibilitatea de a comunica cu Dumnezeu, imposibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu, moartea este de fapt opacitatea noastră pentru transcendent, iar Iisus prin Înviere (cu sacrificiul pe cruce) ne-a coborât vălul de pe ochi, ne-a scos din bezna in care orbecăiam pribegi si ne-a dezvăluit « Lumina lumii » şi astfel moartea a fost zdrobita   „prin moarte pe moarte ai călcat” , moartea Sa e moarte pentru viaţă, moartea nu ne mai omoară.

            Şi fiindcă noi nu suntem numai suflet ci şi trup, moartea se produce si la nivel material, fiziologic. Ea este oribila, cu toata degradarea pe care o produce  trupului uman, cu putreziciunea ei , pentru ca ţine de rău, pentru că este adusă de rău in lume.

Carpe diem !

O maximă care poate primi doua înţelesuri.

Unul superficial : trăieşte clipa suspendat faţă de trecut si viitor, la modul «după mine Potopul », dacă se poate cât mai boem

Şi altul, mai profund : trăieşte clipa prezentă, trăieşte-o cu intensitate, nu te lăsa învins de tentaţia privirii spre trecut sau spre viitor , nu permite ca  gândurile si trăirile tale sa fie confiscate de trecut sau de viitor.

            Eu cred ca prezentul e timpul real, pentru ca doar în prezent trăieşti efectiv si nu la modul ideatic, imaginativ sau rememorativ , pentru că doar prezentul are o substanţă adevărată, dar prezentul încărcat de trecut si viitor, prezentul care încorporează trecutul si viitorul si devine PREZENT ETRERN.

            Cred ca prezentul etern este timpul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu vrea ca eu să sufăr ci doar sa înţeleg.

Nu trebuie să cauţi suferinţa în viaţă.

Nu trebuie să-ti provoci suferinţă, nu trebuie sa alergi după suferinţă.

Trebuie să trăieşti – trebuie să te bucuri de ceea ce ţi se oferă, trebuie să experimentezi ceea ce-ţi alegi să trăieşti, trebuie să suferi ceea ce ţi se dă de suferit sau ceea ce decurge din alegerea ta – ca să înţelegi viaţa.

Rucsandra NUTA