LOADING

Type to search

Iubirea nu presupune calcule

Ortodoxie si traire

Iubirea nu presupune calcule

Share

Domnul l-a chemat la Sine pe duhovnicul Petroniu. Am castigat un rugator in ceruri pentru sufletele noastre. Chemarea clopotului ne toaca grijile. Armonia spirituala ne’ndeparteaza de fantomele propriilor idoli. Dorinta de a arunca rautatea ne elibereaza gandul zbuciumat. Azi il sarbatorim pe cel roditor in toate cele bune, Policarp al Smirnei. Desi a ramas orfan de mic, a fost adoptat de Cer. Vaduva Calista l-a ingrijit, sfatuita de un inger. Ajuns la maturitate, Policarp pune in aplicare povetele angelice, ingrijind infirmii si ducand o viata casta.

“Eram foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, “dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan (apostolul) şi cum povestea el însuşi ceea ce a auzit de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale. Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

Azi ne rugam asa: Roduri cuvântătoare aducând Domnului, Policarpe înţelepte, prin fapte dumnezeieşti te-ai arătat după vrednicie dumnezeiesc ierarh, fericite. Pentru aceasta astăzi luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm a ta vrednică de laudă pomenire, preamărind pe Dumnezeu. Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

De fiecare data cand il praznuim pe martirul Policarp, avva Ioil imi aminteste si despre Alexie, omul lui Dumnezeu, sarbatorit in a saptesprezecea zi a lui Martisor. Avva Ioil slujeste de fiecare data constiind ca sfintii sunt vii, ii cadeste la slujba ca fiind prezenti, le cere indrumarea si se bucura se pacea lor, chiar daca numai in oglinda, deocamdata. De fiecare data ascult cu emotie viata sfantului Alexie. Ma bucur de credinciosia parintilor sai, Eufimian si Aglaida. Imi amintesc de Ioachim si Ana sau de Zaharia si Elisabeta. Vad ca se poate: Eufimian hranea saracii din toata dragostea lui, deschizand cerul. Iar Aglaida nu deznadajduia din cauza sterpiciunii ei, ci inmultea rugaciunea. Domnul a vazut credinta lor si le-a daruit un baiat, pe care l-au botezat Alexie.

Ca si Policarp, Alexie se roaga: “Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pîntecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!” Pleaca la Edessa si traieste in rugaciune saptesprezece ani. Apoi eclesiarhul Bisericii Nascatoarei de Dumnezeu din Edessa are o revelatie cereasca: “Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămîie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfînt se odihneşte peste dînsul”. Omul lui Dumnezeu era saracul ce statea la usa bisericii. O, Preabunule Parinte Alexie, cel ce ai lasat casa parinteasca pentru Hristos, nu ne lasa pe noi, cei cuprinsi de multe ispite, ci te roaga pentru noi si ne implineste cererile catre mantuire, ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia! Avva Ioil are cinstire si fata de Ipatie al Gangrei, cel ucis de novatieini, precum si fata de martirii Hrisant, Daria si Ilaria si fata de toti sfintii Cerului.

In cronos de triod, ne rugam impreuna cu Palama iubitul Nascatoarei de Dumnezeu: Miluieste-ma pe mine cel smerit, milostiveste-te spre mine cel neputincios, mare indrazneala ai la Cela ce s-a nascut din tine, nimenea nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, ca toate le poti ca ceea ce esti mai presus de toate zidirile si nimic nu este tie cu neputinta, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te intoarce de catre suspinul meu, nu lepada durerea inimii mele, nu rusina nadejdea mea cea catre tine, ci cu rugaciunile tale cele de Maica silind pre cea nesilita milostivire a Fiului tau celui bun si Dumnezeu, invredniceste-ma pre mine ticalosul si nevrednicul robul tau sa-mi iau frumusetea mea cea dintai si dintru inceputuri, si sa lepad grozavia patimilor, sa ma slobozesc de pacat si sa ma robesc de dreptate, sa ma dezbrac de spurcaciunea dulcetii celei trupesti si sa ma imbrac intru sfintenia curateniei celei sufletesti, sa mor lumii si sa viez faptei celei bune. Calatorind eu, impreuna calatoreste cu mine, pre mare inotand impreuna inoata, pribegind, intareste-ma; necajindu-ma, mangaie-ma; imputinandu-ma la suflet imbarbateaza-ma, bolnavindu-ma vindecare imi daruieste, nedreptatindu-ma izbaveste-ma, napastuindu-ma indrepteaza-ma, spre moarte primejduindu-ma degrab apucand scoate-ma, vrajmasilor celor nevazuti in toate zilele infricosat ma arata, ca sa cunoasca toti cei ce cu nedreptate ma tiranisesc al cui rob sunt eu. Fierberea trupului meu stinge-o. Viforul cel cumplit din sufletul meu potoleste-l. Mania cea amara imblanzeste-o. Trufia si mandria pererii celei desarte din mintea mea sterge-o. Nalucirile cele de noapte ale duhurilor viclene si bantuielile cele de ziua ale gandurilor necurate, din inima mea imputineaza-le, invata-mi limba sa graiasca cele de folos; povatuieste-mi ochii mei sa vada drept faptele bune cele adevarate, picioarele mele indrepteaza-le sa alerge fara de impiedicare pre calea cea fericita a poruncilor lui Dumnezeu. Mainile mele fa-le sa se sfinteasca, ca cu vrednicie sa le ridic pre ele catre cel Prea Inalt. Curateste-mi gura mea ca cu indrazneala sa chem. Cu Dumnezeu ma imprieteneste, si bunatatilor celor vesnice si nestricacioase mostean pre mine ma fa.

Pacatul e o umbra; nu ne e frica de el. Nu ne poate birui impotriva vointei noastre. Nu ne poate vatama definitiv. Putem scapa prin puterea Golgotei, revarsata in inima noastra. Credinta ne scoate din hadesul tanguirii si ne inalta spre zenitul invierii. Imi place sa repet asta: sufletul pacatosului este un pescarus ranit. Jurnalul Delarohia este un bun GPS pentru a nu pierde tinta. Baricadele sunt in noi; comportamentul imoral poate fi dezvatat. In adancul nostru incepe Imparatia. In noi trebuie sa vedem oglinda iubirii. Daca nu gasim o faramitura de lumina aici, cum putem spera sa o avem vesnic Dincolo?

Ma bucura cuvantul lui C. Olinici: “Iubirea nu presupune calcule, nu este investiţie din care aşteptăm profit, ci este, pur şi simplu, un dar, este plată fără a aştepta răsplată. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, L-a rupt din inima Sa, pentru ca drumul nostru să nu coboare în întuneric. El dă ce are mai scump, mai mult decât merităm, pentru că iubirea nu are măsură. Însă omul care refuză să vadă această iubire este urmărit şi judecat de ea. Focul din iad este tocmai iubirea pe care a primit-o omul, dar a ignorat-o, a refuzat-o. Dragostea care e dată spre încălzire, în sufletul rece, ea se transformă în foc mistuitor.”

Marius Matei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *