JERTFA BRÂNCOVENILOR

   – Scenetă – 

Autor :    Elena Dinu-Gavrilă 

 Personaje: 

–         Prezentatorul

–         Constantin Brâncoveanu

–         Constantin – fiul cel mare

–         Ştefan – al doilea fiu

–         Radu – al treilea fiu

–         Matei – mezinul

–         Ianache – vistiernicul

–         Sultanul

–         Iscoada

–         Selim – comandant de oşti

–         Temnicerul

–         Călăul

–         Doamna Marica

–         Bocitoarea                                  

 Prezentatorul: Domnul Ţării Româneşti,Brâncoveanu Constantin, A stat drept în fruntea obştii Mare domn!   Mare creştin! Douăzeci şi cinci de ani Epoca mult strălucită A culturii româneşti, Prin mâna sa ctitorită. Libertate, faimă-n lume Pentru ţară şi-a dorit. I-au spus turcii „Prinţ de aur” Domnului cel iscusit. Averea-i de turci râvnită, Intrigile de la curte,I-au grăbit sfârşitul tragic Încoronând a sa frunte. 

Iscoada (către Sultan): La Brâncoveanu – Domn român Avere este multă – multă!Palate, aur, bogăţii Care pe ochii mei încântă. Zidit biserici, mânăstiri Şi galbeni mulţi a dăruit La cei săraci şi în nevoi, De toţi el s-a milostivit. 

Selim: Mărit sultan Ahmed, aduc Din Ţara Românească veste: Ghiaurul – Domnul Brâncovean Un trădător să ştii că este! 

Sultanul: Ce spui? Bătrânul „Prinţ de aur” Trădează Semiluna? Oare ? De e cum spui, Sultan Ahmed Îl v-a strivi fără cruţare. Selim! Să iei cu tine oaste Plecaţi acum la Bucureşti! Pe Vodă Constantin-ghiaurul Mai repede să-l mazileşti! Adu-l aici cu-ai lui feciori Şi mult vestita-i bogăţie! Se vrea independent ghiaurul?Trădează a noastră împărăţie? 

Prezentatorul: Şi a plecat Selim la drum Din a sultanului poruncă, Şi-n joia Patimilor, iată, În foişor la Vodă urcă. (Vodă trezit din somn ia sabia) 

Selim : Păstrează sabia în teacă!Sultanul nostru iţi trimite Năframă neagră de mătase. Eşti mazilit! Să iei aminte! (Selim cu faţa spre culise porunceşte) Repede prindeţi feciorii!  Pe Văcărescu – sfetnic bun,Vreau să-l văd acum legat, La dreapta lui – lângă stăpân! Scotociţi în tot palatul, Galbenii care-i găsiţiPuneţi-i în lăzi şi-n sacii Dinainte pregătiţi. 

Prezentatorul: Puşi în lanţuri, au fost duşi Cu o parte din avere La Sultan, la Istanbul Drum cu spini, drum cu durere… 

Sultanul: A! Ce surpriză, ce surpriză! „Prinţ de aur” în izmene A sosit la Nalta Poartă Să ne facă temenele. Ha! Ha! Ha! În sfârşit, am înţeles… Ce-ai crezut ghiaur spurcat? Este prost Sultan Ahmed Nu ştie că l-ai trădat? Ai? 

Brâncoveanu: Mărite Sultan! Mărite Sultan! 

Sultanul: Taci! De nu, în clipa astaPe vecie amuţeşti. Domn viclean şi fără minte,Tu crezi că mă păcăleşti? Hei, ce mândreţe de feciori Ce făloşi sunt! Ca şi tine. Dar averea BrâncoveneAi ascuns-o tu de mine… Nu vorbeşti? N-auzi, eşti surd? Memoria-ţi joacă feste? La Edicule cu ei! Poate acolo-şi aminteşte… 

Prezentatorul: Poarta neagră se deschide Şi-n vestita închisoare Cei şase români creştini Vor avea zile amare…                                 Patru luni de chinuri grele, Patru luni de jar cumplit. 

Temnicerul(lovindu-l cu piciorul): Spune bre, ghiaure, spune! Averea unde-ai pitit? 

Brâncoveanu: Nu mai am nimic, nimic Mi-aţi luat tot ce am avut. Da-s bogat! Îl am pe Domnul Pe Domnul nu L-am pierdut. Dragii tatei fecioraşi Ascultaţi ce vă spun eu: Cu iubire şi credinţăSă-L slăvim pe Dumnezeu! (Rostesc împreună „Tatăl nostru”)  

Temnicerul: Voi, creştinii toată zâua „Doamne, Doamne”, vă rugaţi. Mai taceţi, taceţi o dată! Că de nu, batai mâncaţi. (Temnicerul îl loveşte pe Matei) 

Matei: Ce ai turcule cu mine ? Nu  ţi-am făcut nici un rău. Eu sunt un copil cuminte Întrebă-l pe tatăl meu.    

Temnicerul: Întrabă-l pe tatăl tău Poate s-o-ndura să spuie, Unde a ascuns spurcatul Acea mare bogăţie ?                          

Brâncoveanu(apărându-şi fiul): Lasă-mi copilaşu-n pace! Nu da-n el, loveşte-n mine ! Turcule, ce bărbat eşti … Nu ai teamă, nici ruşine? (Temnicerul îi loveşte pe ceilalţi) 

Brâncoveanu(îl mângâie pe Radu căzut): Fecioraş , băiatul tatei, Azi trebuia să fii mire, Lângă fata ce-a jurat Să-ţi aducă fericire. Iar tu zaci aproape mort Pe acest pământ străin.  Doamne, rogu-Te mi-L scapă Din aşa un mare chin ! 

Doamna Marica(se roagă la icoana Maicii Domnului): Tu, Măicuţă Preacurată,Tu, Măicuţă bună ştii Ce e-n sufletul de mamă Când îşi plânge-ai săi copii. Patru fecioraşi ca brazii Dumnezeu mi-a dăruit. Zi şi noapte îi audÎntr-un plâns neostoit… Roagă Maică Preacurată Pe-al tău Fiu- Domnul Hristos, Cu-a Sa milă nesfârşită Să-i atingă spre folos! 

Temnicerul: Iată ce veste v-aduc: Mâie-n zori, de Stă–Mărie Pe butuc veţi pune capul…Cum s-a zis, aşa să fie! 

Brăncoveanu: Neclintiţi până la moarteÎn credinţa lui Hristos, Îi vom duce ruga-n dar Să ne fie de folos! (Toţi se roagă) 

Prezentatorul: Şi în ziua Adormirii Preacinstitei Maicii Sfinte, I-au  dus în văzul mulţimii În piaţă să-i execute. 

Călăul: Iată ce promite vouă Măritul nostru Sultan: Lasă viaţa celui care Se face mahomedan. (pauză)………………… Hai, vorbeşte, care vrei Să te lepezi de credinţă?Cum, din şase chiar niciunul? Asta nu e cu putinţă!   

Brâncoveanu:  Ce insultă, Doamne Sfinte, Mi se-aruncă-n ochi cu sârg!S-a  gândit prea mult Sultanul De-mi propune acest târg? Cine n-a aflat, să ştie! Că în legea creştineascăVrea să moară Brâncoveanu Cum i-a plăcut să trăiască! Fiii mei, urma-vor pilda! Sunt vlăstare de român! Nu ştiţi că poporul nostruS-a născut popor creştin? 

Prezentatorul: Ca un leu turbat, Sultanul A tunat şi-a fulgerat. Călăul în aşteptare Paloşul le-a arătat. 

Sultanul: O portiţă de scăpare Ghiaurilor, v-am deschis. Refuzând, sunteţi nedemni De-a primi darul promis. Unde-i Dumnezeul vostru Pe Care Îl preaslăviţi? Nu vine să vă salveze? Pentru ce nu-l părăsiţi? Grabnic vreau să văd căzând Capetele în ţărână! În credinţa lor să moară Cu-a lor dragoste creştină! 

Brâncoveanu: Fiii mei, coconi iubiţi, Staţi tare, staţi bărbăteşte! Nu băgaţi seama la moarte Şi la cel ce ispiteşte! Nu fiţi trişti, că-n astă lume Am pierdut tot ce-am avut! Să ne salvăm sufletele, Din credinţă – facem scut! Să dăm Domnului Iisus Viaţa noastră! Jertfă vie! Căci prin sângele vărsat Vom intra-n Împărăţie! 

Călăul:  Vi se îngăduie ghiauri, Să spuneţi o rugăciune. Şi iute-apoi am să vă tai, Vă trimit în altă lume! 

Ianache: Sunt Ianache , Doamne Sfinte, Primeşte sufletul meu! Ţi-L încredinţez, Stăpâne, Preaiubite Dumnezeu! 

Constantin: Eu, Constantin , mă lepăd De tot ce e lumesc! Prin moarte, lângă Domnul În cer vreau să trăiesc! 

Ştefan: Primeşte-mi Doamne ruga!Eu, Ştefan, mă închin! Te rog să-mi dai putere!La Tine vreau să vin! 

Radu: Cu fraţii mei, eu Radu, Alături de-al meu tată Te rog, Doamne Iisuse De Ţi-am greşit, ne iartă! 

Matei: Eu sunt Matei, mezinul Ajută-mi, Doamne Sfinte! Nu ştiu ce se întâmplă Dar.. sunt băiat cuminte! 

Brâncoveanu: Priviţi! Mântuitorul nostruCât a răbdat, a suferitŞi  ce moarte de ocară, Între tâlhari L-au răstignit. Curaj, copii! Mare-i nădejdea! Ca Domnul să ne răstignim! Pentru Hristos şi Sfânta Cruce, E mare cinste să murim! Ni se deschide astăzi cerul Şi îngerii ne vor cânta, La Sfânta slujbă a Liturghiei Urmaşii nu ne vor uita! 

Prezentatorul: Se repede-apoi gealatulŞi înverşunat loveşte, Capul vistiernicului În ţărână se roteşte. 

Călăul: Ia să văd, cine-i la rând? Din coconi, cine urma? Cel mai mare, tu ghiaure! 

Brâncoveanu: Doamne, fie voia Ta! 

Călăul: Următorul, la butuc Şi … nu te mai închina. 

Prezentatorul: Greu oftează Brâncoveanu…    

Brâncoveanu: Doamne, fie voia Ta! 

Călăul: Hai şi tu, de-ţi pune capul!Ce te uiţi la mine-aşa? 

Prezentatorul: Se cutremură tătucul 

Brâncoveanu: Doamne, fie voia Ta! 

Matei: Vai, vai, frăţiorii mei!Moartea neagră vă răpune. Pe care să vă mai strig?Radu! Ştefan, Constantine!………………………………Eu sunt mic şi-s îngrozit De ce văd – urgia creşte. Moartea aripa-şi întinde Simt, o simt… mă urmăreşte. (adresându-se tatălui plângând) Lasă-mă, tătuţă bun, În legea turcească eu Să trăiesc şi să mă ierte Milostivul Dumnezeu! 

Brâncoveanu: Taci fiule! Nu mai plânge!Mori în legea strămoşească! Nimbul sfânt al nemuririi, Capul să-ţi împodobească! 

Prezentatorul: Glasul îngeresc îi zice Gâdelui ce aştepta: 

Matei: Vreau să mor creştin! Loveşte! Vreau cerul a căpăta! 

Brâncoveanu: Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Că l-ai întărit din plin! Mateiaşul meu se face Demn de numele – creştin. 

Prezentatorul: Cu amar oftând bătrânul Cu amar, amar grăia Lângă ultimul vlăstar: 

Brâncoveanu: Doamne, fie voia Ta! 

Prezentatorul: Apoi, ca lovit de trăsnetPe copii se arunca, Sărutându-i cu iubire, Înainte de-a-i urma. 

Brâncoveanu: Câini turbaţi, lifte păgâne, De patru ori m-aţi tăiat… Radu, Ştefan, Constantin, Matei  –  v-aţi încoronat! Vino repede călău Şi ajută-mă să trec În Cereasca Împărăţie Cu fiii mei să petrec. Haide, vino, scumpă moarteViaţa mea de-acu e chin, Lângă Tronul Nemuririi Cu-ai mei fii vreau să mă-nchin! 

Prezentatorul: Paloşul a şasea oară Se ridică şi loveşte… Capul Voievodului Cade. Se rostogoleşte… Lângă Mateiaş, mezinul, S-a  oprit şi lung oftează Înainte de-a muri. Părea, că-l îmbrăţişează… 

Doamna Marica: (jeleşte) Doamne, Doamne, ce pârjolSufletului dă ocol!Arde inima-mi văpaie!De cinci ori turcii mă taie: Pentru  Constantin o dată,Pentru  Ştefan înc-odată, Pentru Radu şi Matei Dragii mamei feciorei. Pentru soţul cel mai bun Brâncoveanu Constantin. Îndură-te, Doamne Sfinte, Milostivule Părinte, Să-i duc în pământul lor Odoare românilor!   

Bocitoarea: Brâncovene Constantine, Plănge Ţara după tine! Plânge spicul grâuluiÎn  bătaia vântului! Plânge roua dimineţiiPrinsă-n lacrima tristeţii! Plânge glia ta stăbună Că mori în ţară păgână! Plânge glia şi te-aşteaptăSă sfinţeşti a noastră vatră!  Plânge Dâmboviţa, plânge… Apa ei – lacrimi de sânge! Plânge fir de iarbă crudBrâncovenii te aud!  Au plecat spre nemurireSus , la Domnul să se-nchineŞi prin ei să se sfinţeascăNeamul, Ţara Românească!         

         – Sfârşit –