LOADING

Type to search

Jos, române şi mai jos?

Ortodoxie si traire

Jos, române şi mai jos?

Share

Am ajuns la concluzia că dacă Dumnezeu mai îngăduie să rodească pământul şi să crească pe el copaci,iarbă sau flori asta este din milă pentru celelalte forme ale Creaţiei  nicidecum pentru noi, făptura Sa trufaşă, prea nărăvită la cele potrivnice legilor Sale. Cred că nici El  nu mai vrea să tot bată” pielea rea şi răpănoasă” şi o lasă până când îşi va veni în sine. Dacă vrem libertate atunci libertate să fie!

Românaşul nostru plimbăreţ , transformat peste noapte în turist a reuşit să invadeze absolut toate locurile unde mai încape picior de om şi după binecunoscutul său obicei le-a umplut şi pe acestea de mizerie. Mândru că se poate desfăşura fără oprelişti este gata să încerce şi să facă tot ce imaginaţia lui poznaşă îi propune dar nu-ţi vine să crezi ce stiluri de petrecere a timpului şi-a inventat, nărăvaşul!

Ce înseamnă un pui de fag pentru el , stăpânul naturii hotărât să taie şi sa spânzure tot ce-i cade în mână?

E numai bun de aplecat şi legănat deasupra apei.

Că bietul copăcel rămâne într-o poziţie nefirească fără posibilitatea de a se ridica spre a-şi împlini rostul său în pădure cui îi pasă? Viteazul şi-a făcut damblaua!

Dar cum să-i fie distracţia completă şi dusă pe cele mai intense culmi ale adrenalinei dacă-l mai îndemni să repare ce a stricat ori să cureţe acolo unde a tăbărât cu căţel şi grătărel ?

Doar a venit în concediu omul şi vrea să se simtă bine chiar dacă îi cam ustură buzunarul preţul pe care trebuie să-l dea pentru sejurul său minunat.

”-Lasă să vadă ăştia că nu suntem proşti să le acceptăm lor pretenţiile !“ 

“Atenţie! Nu aprindeţi focul !; Nu aruncaţi pe jos obiecte care ar putea provoca un incendiu!”; ”Păstraţi apele curate! Apa înseamnă viaţă” ; ”Nu aruncaţi gunoaie!” etc.

Avertismente de tot felul presărate de-a lungul drumurilor te pun în gardă oarecum şi speri că ele chiar au ajuns la ochii şi urechile voiajorilor. Unele sunt de-a dreptul penibile pentru că într-o societate care se consideră aptă să adere la valorile civilizaţiei încă este nevoie să se scrie pe panouri restricţii la comportamente  ce ţin educaţia şi de bunul –simţ al fiecăruia.

Cât de mare trebuie să fie nesimţirea acestor migratori ca să nu simtă nevoia să ocrotească frumuseţea locurilor pe unde trec şi să nu vadă că prin atitudinea lor provoacă suferinţă miilor de vieţuitoare obligate să trăiască într-un mediu poluat sub ameninţarea permanentă a dispariţiei ? Oriunde poposeşte cu maşina lui bengoasă acest tip de troglodit modern lasă în urmă o dâră de mizerie care se vede şi din satelit.

De la scutece , ambalaje de tot felul, recipiente de băuturi golite de conţinut (oare câţi degustători dintre aceştia întâlnim pe şosele?) până la pungi cu glucoză abandonate pe sub tufe sau chiar în locul unde  s-a ospătat.

Este o vorbă din popor care-l caracterizează foarte bine dar spre norocul lui “hârtia” nu suportă s-o audă.

Cum de nu-ţi crapă neamule, obrazul de ruşine când întors acasă din aventura ta nemaipomenită, priveşti la tv cum umblă copiii pe urmele tale şi-ţi adună gunoaiele? Şi te mai plângi de lipsa lor de respect?

Cum poţi pretinde că ai dreptul de a trăi decent dacă nu eşti în stare să-ţi păstrezi ţara curată? Cine ţi-ar acorda cel mai mic credit văzând cu câtă râvnă te grăbeşti să strici locul binecuvântat pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu? Trezeşte-te odată din somnul dulcei nepăsări ca să nu ajungi cerşetor în propria ogradă. Dacă ai trăi în altă parte ai face la fel?

Nu te-ai supune regulilor?

În ţara ta frumoasă şi atât de mult rănită de vrăjmaşi de ce nu te porţi civilizat?

De dimineaţă până seara ni se spune că trebuie să ne adaptăm schimbării iar noi, românii am început prin a schimba obiceiurile bune cu năravuri şi sminteli de tot felul.

Ne-am uitat eroii, nesocotim credinţa, nu mai avem respect pentru nimic, ne-am abandonat copiii… oare cât de jos ne mai putem coborî?

De mult n-a plouat şi nici rouă nu mai cade. Seceta a schimbat complet peisajul.

Poienile  care altădată ofereau privirii minunate covoare vârstate în nuanţe de verde acum sunt triste şi rar mai vezi o căpiţă de fân.

Fântânile au secat şi ele.

Nu mai plouă la munte aşa cum eram obişnuiţi.

În schimb ard pajiştile şi pădurile .

Pe de altă parte le nimicim defrişând, construind sau asfixiindu-le cu gunoi şi noxe.

Pădurea tace răbdătoare şi supusă ca sfinţii care au sihăstrit de veacuri în inima ei.

Câte un copăcel se chinuie să trăiască printre bălăriile uscate care îl înconjoară îndemnându-l parcă să se sprijine pe ele şi să se răcorească la umbra pe care i-o oferă tulpinile ţepoase.

Dacă nu l-a tras nimeni ca să-l scoată din pământul încins la limita insuportabilului poate că va supravieţui şi iernii care se anunţă că va fi cu aceleaşi temperaturi aspre ca şi vara care-a trecut.

Mulţi dintre fraţii săi au murit. Va putea oare generaţia tânără să înlocuiască bătrânii uriaşi care cad sub lăcomia afaceriştilor şi să îmbrace din nou munţii noştri cu haină verde , strălucitoare , dătătoare viaţă şi speranţă ?

Cam greu de crezut având în vedere schimbările climei şi scurtimea de minte a “patriotului” autohton care ştie atât de bine să-şi taie craca de sub picioare.

Soarele se iveşte din pâcla nopţii întinzând năframă aurie peste vârful munţilor dinspre răsărit.

Mai întâi se luminează vârful golaş muşcat într-o parte de gura unui căpcăun.

Apoi lumina se întinde biruitoare pe toată coasta muntelui alungând umbrele spre văile adânci acolo unde noaptea domneşte netulburată. Obosiţi dar maiestuoşi în neclintirea lor solemnă brazii cu hainele atârnând zdrenţuite îşi înalţă vârfurile către cer şi-n rugăciunea lor mută răzbate strigătul disperat al dorului de umbră şi răcoare. Şi ce frumoşi sunt chiar şi atunci când uscaţi pe jumătate ne îmbie să ne împărtăşim de mireasma bucuriei de a trăi sub soare!

Şi cât de nevrednici suntem noi şi cu câtă nepăsare îi privim cum se sfârşesc de jale!

 

Tudora Luca

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *