Karma

Când Alexandru M. s-a convins cã nu exis­­tã karma (cu tot ce implicã aceas­tã comedie a reîncarnãrilor), și când a înțeles taina persoanei și a mântuirii oamenilor în lumina jertfei lui Hristos, s-a rãz­bunat pe întreg trecutul sãu de yoghin: a fãcut bucãți toate cãrțile de yoga. S-a simțit atunci eliberat ca de o povarã. Dupã o vre­me, deși începuse sã meargã la Sf. Liturghie, gândurile vechi au început sã-l macine din nou. „Min­tea îmi era ca o moarã. Fãrã sã vreau îmi treceau prin cap sute de idei din perioada practicilor yoghine „ – mãrturisește Alexandru. Primul lui duhovnic i-a dãruit pentru început câteva cãrți folositoare de suflet și l-a sfãtuit sã citeascã cât mai des din Noul Testament, însã tot nu avea pace. Gândurile veneau șuvoi. Pânã într-o zi… „Rãzboiul din mi­ne nu mai avea hotar. Pe dinafa­rã pãream un om normal, însã în interior purtam un vulcan. Mã aflam pe marginea prãpastiei. Nici un medicament nu-mi ajuta, deoarece problema mea sufle­teas­cã era mult mai profundã“ – povestește Alexandru. Searã de searã, sub așternut, tremura cu­prins de fiorii morții. Ziua ocolea locurile pustii, de teamã sã nu se prãbușeascã. „Dacã voi cãdea, îmi spuneam, mãcar sã-mi sarã cineva în ajutor. Simțeam uneori, din pricina trata­men­tului, cã peronul de la metrou se fãcea valuri, valuri, ori cã ba­ra de care mã sprijineam în autobuz se ondula. Am petrecut luni în șir într-o astfel de stare, deși analizele medicale nu erau deloc rele“. Ale­xan­dru era conștient cã aceste stãri erau un ecou al practicelor yoghine și o rãzbunare a diavolului. Nu simțea nici o mângâiere sufleteascã și nu vedea vreo ieșire din starea lui, ce se înrãutãțea pe zi ce tre­cea. Po­ves­teș­te din nou: „Nu cred în vise, nici în vedenii, însã într-o noapte am visat ceva care parcã mi-a mai îndulcit puțin ama­rul de întuneric din suflet. Pãrea cã se mai slãbiserã niște chingi. Se fãcea cã eram la Mânãstirea Antim din centrul Bucureștiului și îmi sprijineam capul pe racla unei sfinte. Cineva mi-a spus: Ești la moaștele Sf. Agata. Roagã-te ei! Vã rog sã mã credeți cã era prima oarã când auzeam de Sf. Agata, ­atunci, în vis. Nu cunoș­team un astfel de nume de sfântã. I-am vorbit despre asta unui pãrinte, am citit apoi viața ei din Proloage (sfântã ortodoxã, prãznuitã pe 5 februarie), am mers peste tot, pânã și la Antim – era prin 1993, cred, – ca sã mã interesez mai cu de-amãnuntul despre Sf. Aga­ta. Un credincios, pe nume Con­stantin, mi-a arãtat atunci un mo­zaic repre­zen­tând-o pe Sf. Agata în chiar pridvorul Bisericii Antim, lângã intrare. E de mari dimensiuni. Am aflat cã era pictatã de pãrintele Sofian și am rãmas ui­mit, deoa­rece nu mã aș­tep­tam deloc la o astfel de întâlnire“. Ale­xandru crede cã nu întâmplãtor pãrintele Sofian a ales sã o zugrãveascã pe Sf. Agata la intrarea Anti­mu­lui. Va fi fost aici vreo tai­nã de-a pãrintelui. Își mai amin­tește și astãzi cât de grãbit era cel care i-a descoperit-o pe Sf. muce­ni­țã Agata ca sã ajungã la Sf. Maslu, la Biserica studen­ți­lor de la Univer­sitate. Au mers împre­unã. „M-am dus apoi, din acea vi­neri, de 9 ori la Sf. Mas­lu la Bise­rica de lângã Universitate. Acolo mi-a plãcut foarte mult. Ba chiar am repetat încã de douã ori seria de 9 Masluri“. Dupã Mas­lu, Alexandru s-a însãnãtoșit pe deplin. To­tul a pornit însã, dupã mãrturisirea lui, de la tainica Sf. Agata, din pridvorul Mânãstirii Antim.

Gheorghiță CIOCIOI