LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

LA MOARTEA AUROREI

Share
           Sunt oameni a căror trecere pe Pământ nu este una obişnuită, ci face parte din categoria trecerilor care aproape că schimbă legile firii, ca apele Iordanului care curg înspre izvoare în Ziua Bobotezei, ca Marea Moartă care s-a despicat în două, ca Soarele care a stat mai mult pe cer.
Am întâlnit astfel de Titani în viaţa mea şi, spre marea mea bucurie şi mândrie, în familia mea, iar printre ei s-a numărat o mătuşă pe care am iubit-o şi am admirat-o enorm, Aurora, un om la care ceilalţi se raportează ca reper, ca model, un om care a schimbat cursul vieţii celor din jur spre o vieţuire mai înaltă.
Vineri, 28 iunie, inima Aurorei a încetat să mai bată.
Acum, Aurora, o minune celestă, aşa cum spune despre ea şi numele pe care îl poartă, odihneşte negreşit în lumea drepţilor.
La ruga preoţilor către Dumnezeu: „ Dumnezeu să o ierte!”, niciodată nu am auzit un răspuns al mulţimii atât de deplin, ca o cerere pe care o adresau lui Dumnezeu cu sentimentul că acel om merită cu adevărat. Cereau iertarea lui Dumnezeu, nu cu îndoială, nu cu reţineri, formal sau cu jumătate de gură, ci din toată inima, ca o cerere legitimă, justă, de care nu se ruşinau nici un pic, dimpotrivă erau mândri că cer îndurarea lui Dumnezeu pentru un Om care a păzit poruncile Lui.
Toţi care am cunoscut-o am trăit sentimentul întâlnirii cu un om ales, un om dăruit de Dumnezeu şi care şi-a înmulţit talanţii într-o viaţă în care a muncit neobosit şi pe care şi-a pus-o în slujba aproapelui până la epuizare.
Încerc să nu intru in clişee, pentru că le detesta.
Era exigentă cu sine însăşi, şi cerea aceeaşi exigenţă şi celorlalţi, de aici un motiv de întristare.
În profesia sa de om al legii, a fost de un profesionalism dus la superlativ.
A fost un „NUME” atât în profesie cât şi în viaţă, cu o rezonanţă ieşită din comun, un nume clădit pe seriozitate, muncă şi mai ales dăruire faţă de profesie şi faţă de oameni.
Constat cu surprindere că toate cuvintele mari au o notă de artificial şi clişeu fiindcă de obicei ele sunt golite de conţinut, formale, apologetice, însă în cazul Aurorei sunt prea sărace, sunt prea fade, sunt prea mici.
Era o minune de OM, uşor neînţeleasă, uşor inabordabilă, dar atunci când îţi permitea să intri în UNIVERSUL ei, te scufundai în adâncimi nebănuite de gândire şi trăire.
Credea foarte mult în potenţialul uriaş al fiecărui om ca fiinţă creată după Asemănarea lui Dumnezeu şi încuraja pe cei apropiaţi şi mai ales pe tinerii care veneau la ea să gândească liber, să se exprime „cu propriile cuvinte”, să sondeze adâncimile sufletului şi să descopere Unicitatea lor  pe care să o radieze în afară şi să creeze, poate, tocmai acel joc miraculos de lumini al aurorei boreale, pe care ea însăşi îl întruchipa.
Aprecia creativitatea, originalitatea, bunul-simţ, dreptatea, dreapta măsură şi îşi dorea cu ardoare ca oamenii să descopere şi să dezvăluie frumosul din ei.
Credea foarte mult în rolul femeii în familie şi societate, în potenţialul ei de a schimba lumea în care trăim, se lupta pentru afirmarea femeii şi pentru accesul ei la nivelurile decizionale.
Îl iubea pe Dumnezeu şi credea în dragostea Lui nemărginită pentru oameni. Avea o veneraţie deosebită pentru Maica Domnului.
Credea în ideea de neam, de continuitate, respecta tradiţiile şi obiceiurile din străbuni şi încerca să ne transmită nouă, tinerilor, valoarea şi importanţa lor pentru devenirea noastră.
Era sensibilă faţă de cei aflaţi cu adevărat în nevoie şi nu pregeta să-i ajute.
Nu dorea să epateze prin cunoştinţele sale vaste şi nu avea o atitudine superioară ci, din contră, încerca să-i ridice pe ceilalţi la nivelul ei.
 S-a dăruit la modul cel mai deplin profesiei, despre care vorbea aproape cu religiozitate. De fapt, ea nu o numea profesie sau serviciu ci o numea „ slujbă”. Considera avocatura profesia cea mai generoasă, pentru că luptă pentru oameni şi mi-a recomandat Facultatea de Drept ca o şcoală care te pregăteşte nu numai pentru o profesie ci mai ales te formează ca om, îţi dă un mod de gândire şi chiar mai mult,  un „modus vivendi”.
Mi-a explicat într-una din întâlnirile noastre ceva care mi s-a părut atunci surprinzător, dar pe care l-am realizat mai târziu, că în profesia de jurist, esenţial nu este să cunoşti cât mai multe acte normative sau cât mai multe noţiuni juridice, ci să ştii şi să aplici principiile dreptului (vorbea de cele originare, pornite din dreptul roman) principii care se împletesc armonios şi invariabil cu principiile morale. Aici stă cheia unui mare jurist.
Nu-mi vine să cred că nu mai este printre noi, căci personalitatea ei are reverberaţii şi în prezent şi va avea mult timp de acum încolo.
Îmi vin acum în minte, cu gândul la ea, cuvintele unui refren:
„ STELELE CARE CAD NU PIER. STELELE CARE CAD SE DUC PE UN ALT CER…..”
Ruxandra Nuţă

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *