LOADING

Type to search

La pomana porcilor autohtoni

Ortodoxie si traire

La pomana porcilor autohtoni

Share

  Am scris chiar acum un cuvânt aprins de robie naţională. Din ipostaza robului care a făcut prea puţin pentru neamul său. Din unghiul de vedere al unui român care mai crede într-o Românie independentă, depărtată de acest IMPERIU EUROPEAN. 

Da, ştiu că suntem robii străinilor şi am căzut în plasa imperialismului ocult de mulţi ani. Ne-am vândut de dragul unui MOL şi a unui paşaport internaţional. De dragul unui pachet de Kent şi a unuia de AMAROY. Pentru o licoare de CINZANO şi de dragul unei ieşiri la propria cabană. În schimbul acestora ne-am dat interesul pentru patriotism, fiorul pentru ROMÂNIA MARE şi adevăratul creştinism. 

 Îmi dau seama că ceva nu e în regulă. Vă dau doar un exemplu. Cei mai mulţi cântă doar la beţie cântecele naţionale. Îi vezi pe bieţii “foştii” români, îmbrăcaţi în blugi cum pe la cabane, pe la 12 noaptea îi apucă sentimentul naţional şi încep să spumege bahic cu AŞA-I ROMÂNUL. Iar luni, după chef, se reîntorc la furt, la lene, la “afaceri”, la speculaţia TVA-ului şi la alte posibilităţi de a “face ceva pentru ţară”.

Acum e 1 Decembrie. Cei mai mulţi şi-au luat paltonul şi s-au bătut pentru o porţie de fasole cu cârnaţi. Nici nu ştiu de care. De la porcii români sau cei de import. De mâine cei mai mulţi îşi vor aprinde ţigările, îşi vor bea liniştiţi cafeaua de dimineaţă, vor face planuri de Revelion, vor cere colindători de “sezon” şi vor constata că viaţa e frumoasă…

NOAPTE BUNĂ ROMÂNI!

Aş fi dorit să cunosc ROMÂNIA eternă. Nu doar pe cea căruntă. Să scriu enorm şi să trăiesc puţin. Să aud miliarde de stele cum cântă sărbătoarea neamului şi să nu simt că în ţara mea se schimbă ceva.

Avem „darul” scrisului şi al „discursului” patetic. Dar nu avem autenticitate, sinceritate şi continuitate. Îmi este din ce în ce mai greu să mai cânt neamul. Să văd chipuri mirate că fac acest lucru. Că nu sunt interesaţi de ceea ce gândesc cei din cer, eroii din morminte şi sfinţii din labirinte.

 Degeaba facem parastase. Degeaba agităm drapelele naţionale. Degeaba ne mândrim cu Plevna, cu Putna, cu Alba Iulia, cu Oituz şi Călugăreni. Noi suntem morţi în sinceritate. Hăulim pe altarele patriei cântece patriotice, cântăm la pomene „VEŞNICA POMENIRE”, ridicăm troiţe de slavă deşartă la duşi şi în rest suntem cinici, pătimaşi, viciaţi, pamfletari şi ipocriţi. O ţară de vechi români şi de noi europeni. O ţară în care veşnicia a murit la oraş. O ţară ciudată.


E 1 Decembrie. Şi aş fi vrut ca măcar astăzi să cânt până la epuizare soarta neamului. Să curgă cu telefoane, cu emailuri, cu invitaţii la jertfă naţională. Poporul însă tace. Doar din Germania, ce umil paradox, o credincioasă mi-a scris ceva frumos despre neam. Şi poate mai sunt şi alţii care au vrut… Dar, vorba lor, nu ai cu cine… Şi ei sunt dispuşi să facă ceva numai când ai cu „cine”…
  Chiar, cu cine? Cu ei, cu noi… Şi ce să facem? 
Uf…Ce greu. Ce iluzii… Ce spirit adormit într-un popor amorţit. Închei cu un citat dintr-un discurs al părintelui Ilie Moldova: “Sunt atâţia nori pe pe cer, că numai o furtună îi mai poate risipi!”
LA MULŢI ANI, ROMÂNI!
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *