LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Lacrimile Maicii Domnului

Share

O icoană care plânge… Câte controverse, câte nedumeriri, întrebări, speranţe sau regăsiri la auzul acestui fapt!
O icoană a Maicii Domnului plângând… Când? Unde?… Poate acum o mie de ani, poate acum douăzeci, poate chiar azi. Poate la Muntele Athos, poate la biserica din satul vecin… Contează? Cine aude o astfel de ştire ar spune că da. Ar dori să meargă să facă fotografii, să cheme specialişti iscoditori, sau poate ar dori să-şi plece genunchii, ca să se vindece de necredinţă, de boală sau de frică…
Căutăm, ne interesăm… Când auzim de o icoană care plânge, unii o iau ca pe un semn al sfârşitului lumii, alţii ca pe o posibilitate de izbăvire personală, alţii ca pe un bun subiect de polemică (vorbim mult – şi uneori doar ca să vorbim…).
Maica Domnului plânge necurmat pentru noi, dar nu ne gândim la lucrul acesta decât dacă vedem lacrimi pe icoană. Unii dintre noi, însă, poate nu le vor vedea niciodată. Nu asta contează. Contează că Maica Domnului plânge!
Care mamă n-ar plânge pentru copiii ei?! Fotografia mamei care ne-a născut o ţinem aproape (dacă o mai ţinem…), dar icoana Maicii Domnului o dăm jos de pe perete, să nu vegheze asupra copiilor noştri în şcoli. Mamei noastre trupeşti îi spunem măcar de ziua ei că o iubim, dar Maicii Domnului câţi dintre copiii ei nu au ajuns să-i spună că nu e vrednică de cinstire? Oare cum să nu plângă atunci?
În ceruri, Maica Domnului şi a întregului neam omenesc stă în genunchi şi plânge pentru toţi copiii ei, chiar dacă s-au rupt de Sf. Biserică. Ea nu se dezice de ei, chiar dacă ei s-au dezis de ea. Dar, ca o mamă iubitoare, nu-i forţează, îi lasă să aleagă. La fel cum mama noastră, de la o vreme, ne lasă pe drumul nostru, dar în taină se roagă pentru noi.
Avem o Zi a Femeii, a Mamei (8 Martie), avem, mai nou, chiar o Valentine’s Day (a persoanelor iubite), şi avem – cum ştie orice creştin – şi zile închinate Maicii Domnului. Dar oare ne mai aducem noi aminte de acestea din urmă? Din păcate, o facem adesea numai prin prisma Mariilor sau Marianilor pe care-i avem în familie. Şi ni-i sărbătorim de multe ori fără a mai ajunge măcar cu un gând de-al nostru la Maica Domnului (darămite să mai şi participăm la Sf. Liturghie)!
Nu sunt de ieri şi nici de azi lacrimile Maicii Domnului, căci cine a fost la Cruce, plângându-şi Fiul răstignit? Apoi nestorienii (şi alţi eretici pe urmele lor, până la sectanţii de azi) câtă tristeţe nu i-au adus în suflet? Şi Maica Domnului a plâns şi pentru ei, pentru toţi. Nu pentru ea, că nu era cinstită după cuviinţă (pentru ea cinstirea oamenilor nu e o necesitate, căci o slăvesc îngerii şi sfinţii în ceruri, neîncetat!), ci pentru ei, că singuri se depărtau de binecuvântarea Fiului ei. Şi câte lacrimi nu vor mai brăzda obrazul trist al unei Mame ce cuprinde în durerea sa durerea a milioane şi milioane de mame ce au plâns în faţa icoanei ei, de-a lungul a două mii de ani!
Icoanele plâng, dar să nu vedem în plânsul lor doar „miraculosul“ sau „senzaţionalul“, ci să plângem fiecare dintre noi, la rândul nostru, pentru lacrimile pe care noi le-am pus pe obrazul Maicii Domnului!

Mihaela COSTEA

1 Comment

  1. Ioan 15 august 2018

    Ateii, ar trebui să înțeleagă că în natură există o lege a compensației. Despre sectanți, eretici, e treaba lor, dar e bine că măcar se declară ca atare. Problema arzătoare e a noastră, care ne declarăm ortodocși, dar majoritatea nu vor să audă de Biserică, de Sf. Liturghie…

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up