LOADING

Type to search

Scurte lămuriri despre pomelnice, acatiste, sărindare

Ortodoxie si traire

Scurte lămuriri despre pomelnice, acatiste, sărindare

Share
pomelnice

Pomenirea nominală periodică, în cadrul consfinţit şi consfinţitor al Bisericii, a celor vii şi a celor adormiţi este o practică răspândită în toată lumea creştină şi în multe feluri împletită şi cu tradiţia noastră ortodoxă, dar uneori evlavia populară ignoră adevăratele rânduieli şi tinde să adopte practici greşite sau neîntemeiate, pe care unii preoţi se întâmplă să evite a le amenda cu promptitudine, fie din comoditate, fie din teama de a nu intra în conflict cu anumiţi credincioşi habotnici sau de a nu leza anumite sensibilităţi elementare. E bine de aceea să reamintim, măcar pe scurt, care sunt rânduielile recomandate de Biserică în privinţa pomelnicelor de acest fel, din rândul cărora fac parte şi popularele acatiste şi sărindare.

Rânduiala unui pomelnic

Pomelnicul (de la a pomeni: pomenire, aducere aminte) este, în accepţia cea mai răspândită, o listă cu nume de persoane vii sau răposate, aparţinând Bisericii şi pentru care se solicită (de către rude, prieteni, cunoscuţi) pomenire (prin intermediul preotului) în cadrul slujbelor bisericeşti.

Într-un astfel de pomelnic se obişnuieşte să fie trecute, unele sub altele, în partea stângă numele celor vii, iar în partea dreaptă numele celor răposaţi. În unele locuri se dau liste separate cu viii şi cu morţii, pe cele cu numele morţilor obişnuindu-se să se pună o cruce. Numele trebuie scrise citeţ, de preferinţă cu litere mari, pentru a ficât mai uşor şi mai corect vizualizate de preotul care face pomenirea. E bine să nu ne grăbim, să grafiem numele cu atenţie şi să recitim la urmă întreaga listă, ca nu cumva să se fi strecurat greşeli (omisiuni. repetiţii etc.).

La rigoare, se recomandă ca pomelnicul să înceapă – la ambele rubrici, după caz – cu numele ierarhilor bisericeşti (patriarhul Bisericii şi mitropolitul, arhiepiscopul sau episcopul locului), al preotului care ne-a botezat, al preotului care ne-a cununat, al părintelui duhovnic. Apoi trecem numele membrilor familiei, ale naşilor de cununie şi de botez, ale altor persoane pe care le dorim pomenite, iar la urmă de tot şi numele nostru (al celui ce aduce pomelnicul la biserică).

Se indică numele de botez al celor pe care-i vrem pomeniţi, în forma lui oficială, nu sub forme prescurtate sau diminutivate (de pildă: Alex în loc de Alexandru, sau Mişu în loc de Mihai, sau Nuţi în loc de Elena etc.). Nu-i cazul să se treacă şi numele de familie (sau vreo poreclă încetăţenită), căci ştie Dumnezeu despre cine este vorba şi nu are nevoie de mărci suplimentare de identificare.

Nu e de trebuinţă să trecem în pomelnice diferite cereri sau precizări (de pildă, la cei vii: “să treacă la examen”, “să se vindece de cancer”, “să fie promovat la serviciu” etc., sau la cei morţi: “fără lumînare”, “nespovedit”, “neîmpărtăşit”), căci ştie Dumnezeu întocmai starea şi nevoile fiecăruia (nu ne îndoim de atotştiinţa dumnezeiască).

Nu pot fi pomeniţi în Biserică decât cei botezaţi (nu se trec în pomelnice nume de persoane nebotezate, sau de alte religii şi confesiuni). Nu se pomenesc copiii avortaţi sau morţi nebotezaţi, nici sinucigaşii.

Pomelnicul se predă preotului la altar, prin stânga, înainte de începutul Sfintei Liturghii, însoţit de o lumânare aprinsă. Unii obişnuiesc să îl însoţească şi cu o prescură sau alt mic dar de uz ritual (tămâie, ulei de candelă etc.), dar nimic nu este necesar sau obligatoriu, după cum nu există nici un preţ în bani: fiecare dă dacă poate şi cât poate (cei mai mulţi obişnuiesc să dea un leu/RON, ca şi când l-ar pune în cutia milelor).

A da acatist

Cuvântul acatist (gr. akatistos – ceea ce înseamnă că se citeşte în picioare sau în genunchi, iar nu stând jos) are în limbajul bisericesc două sensuri: cel originar, străvechi, este de imn de laudă şi mulţumire închinat lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau unui sfânt/unei sfinte, putându-se citi fie în biserică (în cadrul unei slujbe), fie individual, acasă, de către orice persoană credincioasă; sensul mai nou este cel de pomelnic (scris de mână) încredinţat preotului spre pomenire în cadru liturgic. Aici ne interesează acest al doilea sens, consacrat prin expresia “a da (un) acatist”.

Deşi tendinţa este de a se echivala cu pomelnicul în general, la rigoare acatistul este pomelnicul care conţine numai numele celor vii. Acatistele se pot da şi pentru perioade mai mari de timp: 40 de zile, 3 luni, 6 luni, un an etc.

Din păcate, în popor mai există ideea smintită şi smintitoare că s-ar putea da şi “acatiste de blestem”, anume împotriva celor cu care te afli în duşmănie (“Să-l bată Dumnezeu” etc.), transformând pomenirea în… afurisenie! Iată un caz relatat chiar de un preot: “Într-o zi a venit la mine un om înaintat în vârstă, dintr-o comună din apropiere de Dunăre, şi m-a întrebat: «Părinte nu cumva ştiţi unde este aici, în Craiova, biserica neagră, pentru că vreau să mă duc acolo şi să dau un acatist de blestem pentru nişte vecini de‑ai mei care mi-au făcut mult rău în viaţă». Eu i-am spus: «Tăicuţă dragă, biserica neagră nu se află în Craiova, ci în Braşov, şi nu se numeşte aşa pentru că acolo s-ar primi acatiste de blestem, ci pentru că au incendiat-o turcii pe vremuri. Însă iată ce ne-a poruncit nouă Dumnezeu: Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi… Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul…
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele [cf. Romani, cap. 12]»”. Dumnezeu să ne ferească de asemenea reminiscenţe superstiţioase de tip magic şi păgânesc!

Despre sărindare

Tot o varietate de pomelnic este şi sărindarul: dacă acatistele se dau la rigoare pentru cei vii, sărindarele îi au prioritar în vedere pe cei răposaţi. Sărindarul îşi trage numele de la cuvântul grecesc ta sarantaria, care înseamnă un grup de 40 (în slavoneşte, sărindarul se numeşte soroc). Lista de nume este dată spre pomenire în biserică timp de 40 de zile (lucru posibil peste an doar în mânăstiri, unde Sfânta Liturghie se săvârşeşte zilnic), sau, mai precis, la 40 de Liturghii consecutive.

La bisericile parohiale, creştinii aduc sărindare mai cu seamă la începutul posturilor mari, de regulă la începutul Postului Sfintelor Paşti, când în toate sâmbetele se face pomenire specială pentru cei adormiţi întru Domnul, săvârşindu-se slujba Liturghiei şi a parastasului, iar zilnic se face slujba litiei pentru cei adormiţi. În Postul Sfintelor Paşti, dezlegarea sărindarelor se face în ajunul Floriilor.

Credincioşii care aduc un sărindar se cade să se roage mai mult în toată perioada respectivă, să participe cât mai des la slujbe (şi neapărat în sâmbetele anume rânduite pentru pomenirea morţilor), iar în ziua dezlegării sărindarelor (la capătul celor 40 de Liturghii) să fie pregătiţi a împărţi colivă şi alte daruri bineplăcute lui Dumnezeu.

Răzvan CODRESCU

3 Comments

  1. Elena 26 februarie 2017

    Se cere 50 lei PTR Sărindarului făcute in postul Pastelui,nu zic un leu de pomelnic dar nici 50 ,este f mult ,nu este posibil sa fie TAXA.

    Răspunde
    1. Elena M. 25 aprilie 2017

      Buna ziua doamna,

      Va intreb, ati dat suma aceea pentru sarindar sau mai putin?
      Vreau sa dau si eu, sa stiu la ce ma astept.
      Multumesc.

  2. Flori 17 iulie 2017

    La manastirile Radu Voda si Antim din Bucuresti nu exista un tarif , mi s-a spus sa dau cat pot si vreau.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *