Leac pentru „doctori”

Catalin Dumitrean

   Nu aş putea să tac decât prin vorbe frumoase. Se zice că aşa tace însuşi Dumnezeu… Nu ştiu sigur… Probabil… Deşi El mai degrabă tace prin lacrimi. Teologii însă nu au făcut până acum expertiza lacrimilor divine. Nu mă întrebaţi de ce. Probabil nu şi-au terminat încă banalele teze de doctorat despre exegeza lucruririlor imposibile. Altfel nu ştiu de ce a vorbi despre lacrimi înseamnă în opinia „drepţilor” pietism, dulcegărie, trufanda etc.

    Mintea celor ce plâng nu este expusă soarelui pustietor. Insolaţia este doar o consecinţă a extremelor. Şi uneori este extenuant să tot trăieşti la extremă, prin bibleoteci,prin pustiu, prin închipuiri de sine. Mai ieşiţi oameni buni şi la iarbă verde. Nu am zis la grătar, la ospăţ şi la răcoriri cu licori demenţiale. Ieşiţipur şi simplu din anonimatul obsesiile şi frustrărilor voastre. Raiul nu înseamnă durere. Raiul e horă, e veselie, e cor de îngeri care cântă până la paroxism. E soare ce naşte soare. Părinţii îi spun „epectaza”, eu o numesc joc de iubire.

Iată de ce scriu şi eu câte un vers, câte un rând. Şi mai e ceva. Să nu mă judecaţi. Ar fi cinic să vă puneţi ochelarii pe nas, să priviţi atent ce se ascunde după sticla computerului şi în minte să gândiţi: „Oare ce ne mai spune acum Părintele?” Eu, vă dau cuvântul de onoare nu vă spun nimic deosebit. Habar nu am dacă existaţi. De multe ori poate că voi înşivă nu sunteţi decât produsul bucuriei mele. Eu însuşi v-am creat, în lume, în texte, în poezie, în credinţă. Vă salut din cer! Doamne, bine mai este aici…