LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Lipsa cea mai mare

Share

Lipsa de cumpătare nu aduce decât necazuri. Mereu suntem îndemnaţi la moderaţie. Lipsa de cumpătare este un defect. Mai bine zis, un păcat. Ortodocşii nu sunt extremişti, ci predică pacea, liniştea şi armonia dreptei măsuri în toate.Cea mai mare lipsă nu poate fi decât lipsa lui Hristos. Când Mesia e prezent, toate celelalte sunt complete. Şi dacă El nu ne părăseşte, de ce Îl alungăm? 

Un om credincios nu poate fi decât cumpătat. Nici nu îşi va arunca televizorul pe geam, dar nici nu va sta non-stop în faţa hipnotizatorului de sticlă. Nu va exagera cu postul alimentar, novice fiind, ci va purcede treptat la descoperirea bucuriilor duhovniceşti. Un zel prea mare poate fi dăunător, agresiv. O râvnă prea mică este neroditoare; deci, ineficientă. Calea de mijloc este cea împărătească: nemoralizatoare, ci înduhovnicită. 

Suntem nemoderaţi pentru că ne lipseşte iubirea. Şi, mai ales, nu avem smerenie. Ne fălim cu mediocrităţi şi valorizăm banalităţi, omiţând că nu omul e în centrul preocupărilor. Vrând să Îl detronăm pe Dumnezeu, ne idolatrizăm patimile şi ne flagelăm inexplicabil. Tatăl ceresc ne oferă Raiul Său: să nu ne încăpăţânăm să vânăm gheena. Lipsa de bani nu e un obstacol, cea de idei, însă, da. Având ideile mesianice drept tezaur, nu putem rata ţinta. Păcatul: o revoltă la adresa divinităţii, un ghimpe imens care ne dereglează busola Raiului. Nici un canon exagerat dat de un duhovnic nu poate reprezenta o soluţie. Nici canoanele „ciudate” nu ne ajută: dimpotrivă, ne obturează Calea. Singura salvare este ucenicia pe lângă o persoană harismatică, care să iradieze lumina în sufletul nostru. 

Doctor de suflete: duhovnicul nostru. Îl evităm doar pentru că ne complacem în zgură şi sărutăm lanţurile care ne ţin robiţi. Nu ne putem vindeca doar cu bomboane, avertiza Nicoale Velimirovici, sfântul Ohridei. Nu putem minimiza credinţa, ci evităm religiile-caleidoscop. Tratamentul euharistic vindecă. Atunci, de ce mai căutăm tămăduirea în altă parte, câtă vreme în Biserică avem totul?

Boala păcatului este extrem de primejdioasă: să nu aşteptăm metastaza. Ci să ne asumăm Crucea lui Hristos. Şi nu pierdem sfinţenia ca ideal. Sfântul Ohridei ne sfătuieşte: „În suferinţa si slăbicunea lor, bolnavii caută un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va căuta un doctor care să le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva să le dea unul tămăduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul dat este mai amar si cu cât lucrarea de vindecare este mai complicată, cu atât se pare că bolnavul are încredere mai mare în doctor.”

Drumul spre Rai, descris de Nicolae din Biserica truimfătoare: „Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar dacă omul care este desculţ moare de sete si există un izvor de apă dincolo de spini, nu se va hotărî mai degrabă să meargă prin spini si să-si rănească picioarele în drum spre apă, decât să rămână pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si să moară de sete?

În plus, multe „bomboane” sunt mici şi inutile. Frustrarea iadului: să ştii că eşti veşnic pedepsit pentru nişte păcate pe care le-ai fi putut evita! Efectul scurt al bomboanelor etnobotanice postulează o lungă suferinţă. Surogatele nu pot ţine de foame.

Revelaţia nu minte:

(Ioan 3:36) Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

(Ioan 5:24) Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.

(Ioan 5:39) Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.

(Ioan 6:47) Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.

(Ioan 6:54) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

(Ioan 12:50) Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.

Pe cine înghite leul urlând?

 

Doamne, scapă-ne de iad. Iartă-ne necredinţa, desfrânarea şi arghirofilia. Ce repede trece plăcerea! De ce să fim osândiţi în iad pentru nişte păcate pe care le putem ocoli? Plăcerea unui moment va fi pedepsită cu o veşnicie de suferinţă.Dacă ştim că există iad, de ce mergem pe calea către chinuri? Înaintea păcatelor noastre merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea, nepăsarea. Să eliminăm din mintea noastră gândurile răutăţii: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de putere.Pornim în bine, creştem în bine. Nu mai pomenim pe alţii de rău: bârfa este rugină a sufletului şi cui înfipt în inimă. Oricum, diavolul nu ne poate muşca mai mult decât un câine legat: să nu ne apropiem! Să fim treji, ştiind ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a evita capcanele.

Marius MATEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *