LUMEA ÎN CARE TRĂIM

Nimic mai fals. De fapt se dă ceea ce e mai comod să se dea, aşa cum afirma un vechi realizator de emisiuni, pentru că e mult mai dificil să te documentezi , să fii pregătit cu întrebări serioase când ai un invitat serios, o personalitate dintr-un anumit domeniu, să poţi dirija discuţia spre subiecte de interes şi accesibile pentru public, să faci invitatul să se simtă bine, să ştii să pui întrebările potrivite, să fii partener de discuţie discret şi totodată pertinent.

La polul opus se află invitaţii facili, emisiuni cu veşnic subiect „lumea mondenă” românească, cu toată frivolitatea ei, ca să folosesc un eufemism, cu veşnice apariţii coborâte parcă dintr-un spectacol grotesc, bufoni jalnici ai unei lumi strâmbe, de care am început să fug în ultima vreme dintr-o reacţie de autoapărare. Caut aproape cu înfrigurare emisiuni calme, liniştite, fără stridenţe, fără râsete goale, emisiuni consistente, care să mă îmbogăţească, să mă încânte şi găsesc, spre marea mea bucurie, pe câteva posturi de televiziune, adevărate oaze de normalitate, unde poposesc să-mi odihnesc sufletul.

Trăim într-o lume în care oamenii nu mai au răbdare, în care din orice se naşte un scandal, în care oamenii nu numai că nu comunică, dar nici măcar nu se mai tolerează, se retrag în ei înşişi într-un individualism aproape morbid, care-i limitează şi-i face să se mişte permanent în cercul strâmt al propriului lor eu, într-un vârtej abisal al prăbuşirii în interiorul fiinţei lor.

Am uitat să mai privim în exterior nu numai la semeni, dar nici măcar la natură, alergăm grăbiţi spre destinaţii şi scopuri fără valoare şi abia când întâmpinăm vreun necaz ne dăm seama că în toată această goană, de fapt, ne-am irosit.

            Ne părăsesc valorile, fie că părăsesc ţara , fie că părăsesc această lume şi, din păcate, au devenit perene nonvalorile, care au o uimitoare putere de regenerare şi de multiplicare.

            E timpul ca oamenii care iubesc decenţa, bunul-simţ, seriozitatea, profesionalismul şi adevărul să nu mai tacă şi să facă să înceteze zornăiala aceasta infernală în care nu ne mai auzim, să alunge ceaţa aceasta densă în care nu ne mai vedem şi să facă să răsară „Soarele Dreptăţii”., „Lumina cunoştinţei”, „ Răsăritul cel de sus”,  Doamne Iisuse Hristoase, Nădejdea noastră,  Slavă Ţie!“