LOADING

Type to search

”M-am săturat să tot dau de pomană”

Ortodoxie si traire

”M-am săturat să tot dau de pomană”

Share
 


În sinea ta zici că te îndeletnicești cu milostenia după puteri. Dar te-ai săturat să tot dai de pomană acelorași cerșetori din pragul biserici, din parcarea supermarketului sau de la colțul străzii. Le-ai dat odată, de două, de nouă, de nenumărate ori, dar acum îi ocolești sau dacă le dai, o faci mai rar și fără tragere de inimă. Te gândești că le-ai dat destul sau zici că ai vrea să dai și altora, nu numai acestora. Inima ți s-a închis față de ei dar asta nu este decât dintr-o singură pricină: ți-ai adormit conștiința cu satisfacția faptelor tale bune de până acum: ”Le-am dat deja destul. De câte ori să le mai dau?”

Tot din această satifacție de sine, deși ai miluit un sărac sau doi într-o zi, totuși te-ai poticnit la al patrulea și al cincilea, gândind că ai făcut destul bine pe ziua aceea, cu toate că îți stătea în putere să-i fi ajutat și pe aceștia din urmă. Deci nu faci binele după cât îți stă în putere să-l faci, ci te amăgești cu mulțumirea de sine.

Dar ce spune Scriptura despre măsura dărniciei cu care suntem datori față de năpăstuiții de lângă noi: Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este. Și cât de milostiv este Dumnezeu cu noi? O dată, de două, de nouă ori sau de prea multe ori? Nu este Domnul îndelung milostiv, răsplătindu-ne cu toate binefacerile pe care nici nu le merităm? Se plânge Dumnezeu că suntem sărmani la suflet și pisălogi în rugămințile noastere? Dimpotrivă,  nu întârzie în a se milostivi de fiecare dată cu prisosință. Ba mai mult, Domnul se milostivește mai înainte să-i fi cerut noi ceva, căci ne rabdă, ne iartă, ne rânduiește spre îndreptare, deși adesea nu i-am cerut asta cu toate că aveam trebuință.

Pentru ce dar să ne scârbim de cererile acelorași sărmani și de ce să ne mulțumim că am dat destul necăjiților dacă Dumnezeu nu se scârbește de cererile noastre și nu se mulțumește să se milostivească de noi cu măsură mică? Deci care este măsura milosteniei desăvârșite la care este chemată creștinătatea? Să-i miluim pe săraci așa cum ne miluiește și Dumnezeu pe noi; pe îndelete, fără întârziere, ba și în preîntâmpinarea rușinii de a cere, așa încât cel lovit de necaz să nu fie nevoit să se umilească pe străzi ca să iasă din strâmtorare.

La sărmani se cade a lua aminte și când ne rugăm în timpul Sfintei Liturghii ”Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim”. Și cum altfel să ne iubim decât așa cum însuși Hristos Domnul ne-a arătat: ”Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13: 34)

Și nu e greu lucrul acesta, căci dacă Mântuitorul Hristos i-a spus lui Petru să ierte pe același frate care i-a greșit, până la de şaptezeci de ori câte şapte, oare cu cât mai ușor nu se cuvine să facem noi milă cu aceiași sărmani care ne cer, bine știind că milostenia este cu mult mai ușor de înfăptuit decât iertarea celui care ne-a greșit. Deci nu te lăsa amăgit de satisfacția faptelor tale bune ca să nu-ți pui piedică în calea desăvârșirii.

Cine nu se îndeletnicește cu milostenia și dăruiește doar ca să închidă gura conștiinței, va avea întotdeauna impresia că a ajutat destul, căzând în micimea de suflet, însă cine s-a deprins cu milostenia știe că niciodată nu este destul ca să oferi sprijin semenilor, iar nemulțumirea aceasta îi va fi pricină spre a dobândi mărinimia de suflet, asemănâdu-se cu Dumnezeu.

 

(Dan)

 


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *