LOADING

Type to search

Mai tare decât haita

Ortodoxie si traire

Mai tare decât haita

Share

Atitudinea Noii Ordini Mondiale a cotropit si relatiile de familie. Unul dintre membrii ei se proclama, prin forta acuzatiei fara limite, dumnezeu (nu este cel la care ne inchinam noi, ci unul oarecare, un fetis psihotic, de aceea nu merita grafica cu majuscule), suspectand orice gest al aproapelui, pentru a-l transforma, din om liber intru bucurie, in suspect care ascunde ceva.

O, vai de familia creştină, în care bucuria comuniunii a fost înlocuită de o asemenea „utopie dementă (mă inspir din textul lui Iulian Capsali – Un Watergate al nimănui), în care totul este indus, chiar glasul conştiinţei”. Cum se mai poate face acolo rugăciunea împreună, când micile suflete nu mai contenesc din tremuratul de frica celui care se dă mare?
Este ca şi cum mulţi dintre noi s-ar grăbi să confirme perfecţiunea modelului securist, din tristele vremuri, ca vrednic să se perpetueze întru eternitate. Şi câţi nevinovaţi şi-au lăsat oasele sfărâmate în închisorile de la Aiud, Jilava, Periprava, pentru ca adevărul ucigaş despre „libertatea” comunistă să iasă la iveală! A importa în familie modelul torţionarilor atei este un mod de a jigni memoria eroilor noştri creştini, încă nesanctificaţi: cuviosul ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, inima Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim; părintele Ilie Lăcătuşu, cu moaştele întregi şi făcătoare de minuni, aflate în cimitirul Giuleşti; părintele Arsenie Boca, poetul Vasile Voiculescu, poetul Valeriu Gafencu, părintele Iustin Pârvu… şi câţi alţi neştiuţi pătimitori, a căror suferinţă este comoara întru mântuire a celor de acelaşi neam cu ei, a noastră adică!
Transcriu din jurnalul unei femei, a cărei viaţă poate ilustra crescânda permeabilitate a familiei la modelul noii ordini:
Altădată, dragule, povesteai despre copacii parcului enorm, prin care treci, în fiecare zi, în drum spre serviciu. Ce s-a întâmplat că, de un timp, torni în viaţa mea, de cum intri pe uşă, doar lucrurile urâte, pe care ochiul tău le-a adunat? fricile, îmbrâncelile, răutăţile colegilor, previziunea unor zile de chin… Apoi, după ce ai scăpat de zgura indispoziţiei tale sufleteşti, aruncând-o asupra noastră, a celor care te aşteptam acasă cu drag, te aşezi pe computer şi îţi faci viaţa frumoasă singur, cum ştii tu.
 
N-ar trebui să fii păstorul nostru, să-ţi pui viaţa pentru micile tale oi?
Să le paşti la cea mai bună păşune, să alegi şi să dai deoparte iarba cea amară?!
Ce se petrece cu tine, omule, onest până mai ieri? Dacă femeia îndrăzneşte să se apropie, să te întrebe ce vrei să mănânci, te simţi spionat, o repezi sau îi ceri să iasă noaptea, pe ploaie, să-ţi cumpere anume ceva bun, doar ca să n-o mai vezi, căci îţi tulbură concentrarea la ştiri.
Într-o seară, când umbla ca de obicei, să împlinească răsfăţul omului ei, bătând magazinele prin care, de-acum se spăla pe jos, o haită de câini s-a repezit asupra femeii. Nu şi-a dat seama cum, dar din adâncul fiinţei, îndelung şi pe nedrept atacate, a scos un urlet mai înfricoşător decât al lor şi câinii au plecat toţi, schelălăind.
Abia atunci şi-a dat seama ce devenise şi cum se putea numi viaţa ei
Din fericire, avea în bibliotecă o carte de poezie, scrisă prima oară pe foiţa subţire a memoriei celor care făcuseră puşcărie în anii 50-60, apoi editată în 2011 de Mânăstirea Petru Vodă: Poeţi după gratii. Era destul să o deschidă la întâmplare şi să citească o singură pagină, ca tremuratul ei să înceteze. Exista ,aşadar, o ieşire din iad, chiar în odaia ei.
Citind din cartea aceasta rară, a intuit brusc adevărul acelei seri, a vieţii ei, de fapt: era mai puternică decât haita.O lumină plină de pace a invadat-o şi a putut să se întoarcă la slujirea ei.
 
Întrucât în 17 noiembrie a trecut la Domnul poetul martir Daniil Sandu Tudor, ucis în bătăi şi tortură în închisoarea Aiudului (1962), voi cita din poezia sfinţiei sale: Vecernica
„Din gol de bronz un dangăt se tânguie arar/Amurg, singurătate și unde mari de pace./Pe pălimar agale se leagănă-n ceardace/roși inimi spânzurate, grei trandafiri de sânge,/cădelnițând vecernic parfum de basm bizar./Pe un chilim în prispă stau jos și-ascult cum plânge/bătrânul glas de clopot vuind în zvon domol./A serii umbră scrie cu slove mari pe zid./Sub streașini scapă luna rotundă ca un blid./În bătătură crește Hristos cu trup de tuci/și cu mătănii ritmic lovesc cu fruntea-n țol/și-n lung și-n lat țes trupul cu fir de nouă cruci./O, Tată! Din roși inimi cu suflet de parfum/din trandafiri în șoapte zefir pornește-n drum/și adu-mi oaspe străinul ce rătăcește-n noapte,
drumețul care cată fereastra cu lumină/flămândul sol al lumii, să-mi frâng pâinea de cină/să-mpart cum se cuvine cu cel trimis de Tine.”

Recomand întreaga operă a ieroschimonahului Daniil, publicată şi încă nepublicată, ca antidot poetic la noua ordine a tremuratului.

 

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *