Mânăstirea Adormirii Maicii Domnului de la Troian

Troian – una dintre cele mai frumoase mânăstiri ale Ortodoxiei. Măcar o dată în viaţă, creştinul de la noi s-ar cuveni să o vadă şi să se închine plin de evlavie. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Troian, dinaintea căreia aşteaptă şiruri nesfârşite de pelerini, este darul nepreţuit al unui valah; al unui monah athonit, care s-a supus Dumnezeieştii Pronii… Aşa ar trebui să înceapă povestea Mânăstirii Troian, cu Maica Domnului a valahului…

Letopiseţul de la Mânăstirea Troian

Nu, nu e deloc o legendă, o născocire românească. Ştiţi, am avut o mulţime de „cercetători” care au tot încercat să-l românizeze până şi Asparuh, trecând cu vederea nepreţuitele şi adevăratele comori ale romanităţii sud-dunărene. (Ce-i drept, nici istoricii din ţara vecină nu se lasă mai prejos în privinţa exagerărilor, depăşind – adeseori chiar la nivelul istoriei oficiale – Maramureşul şi Galiţia ca limită a statalităţii Bulgariei în trecut!). Şi nu e o legendă povestea cu icoana valahului pentru că întâmplarea e consemnată – pe larg – chiar în Letopiseţul Mânăstirii Troian. Negru pe alb. O spun bulgarii. A povestit‑o în predicile sale, în mai multe rânduri, însuşi Patriarhul Maxim (pe numele de mirean Marin, născut la Oreşak, lângă Troian, fost frate în obştea acestei vestite mânăstiri). Totul avea să înceapă în urmă cu mai bine de 4 veacuri…

Icoana valahului

Pe la 1600, într-o pădure de lângă Oreşak, mărginită de antica Via Traiana (ce drumuri, domnule!), doi călugări athoniţi îşi vor înălţa o colibă sărăcăcioasă. În puţină vreme, un ieromonah „valah” ( după cum grăieşte letopiseţul anonim), tot de la Sf Munte, având cu sine o icoană a Maicii Domnului, pe care dorea să o ducă în „Vlaşka” (Valahia), pentru a o dărui unei mânăstiri, trecând prin acele părţi, află de stareţ şi de ucenicul său, care petreceau în rugăciune, feriţi de ochii oamenilor. Ieromonahul s-a oprit în acel loc timp de câteva săptămâni, pentru a se ruga şi sfătui cu părinţii. Locuitorii din apropierea sălaşului monahilor (iar mai apoi din cele mai îndepărate locuri, după cum aflăm din vechile însemnări) au venit să se închine la „icoana valahului”, prin care Maica Domnului a început să reverse mulţime de minuni. „De aceea, mulţi ani după plecarea sa, ieromonahul a fost pomenit cu frumoase cuvinte” – ne spune Letopiseţul. Cea mai mare minune a Maicii Domnului se va petrece însă chiar la plecarea călugărului valah de la coliba celor doi sihaştri…

Maica Domnului – ctitoriţă a Mânăstirii Troian

„Sosind vremea să pornească spre Valahia – povesteşte Letopiseţul –, s-a urcat ieromonahul pe cal şi şi-a făcut semnul crucii, luându-şi el rămas-bun”. Nu a apucat să ajungă însă nici măcar până la gardul ce împrejmuia coliba, că îndată calul s-a împiedicat şi a căzut. În această întâmplare ieromonahul a văzut un semn şi a mai rămas pentru o vreme împreună cu cei doi sihaştri. După un timp, s-a gândit iarăşi la plecare, însă, tot în acelaşi loc, calul a căzut din nou. „Şi a înţeles ieromonahul că icoana nu mai voia să părăsească acel loc”. Sihastrul şi ucenicul său l-au rugat să rămână şi să se nevoiască alături de ei, însă valahul căuta un loc mai liniştit, care să fie ferit de supărările turcilor. Aşa că nu s-a învoit. Cu lacrimi în ochi se va închina el la icoană, pornind la drum „doar cu Dumnezeu în suflet”, dăruind sfântul odor părinţilor. În cinstea icoanei, se va înălţa mai întâi o bisericuţă de lemn, în care nevoitorii şi fraţii noii mânăstiri, ctitorite de Stăpâna Cerului, vor începe să slujească. Crescând numărul monahilor şi al închinătorilor, se vor ridica mai apoi „chilii şi mai multe rânduri de case de oaspeţi”. Aşa s-a născut Mânăstirea Troian: prin purtarea de grijă a Maicii Domnului.

Minunile Maicii Domnului de la Mânăstirea Troian

Slava icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „cu trei mâini” de la Troian va face ca mânăstirea să fie tot mai căutată. La icoană primeau vindecare toţi cei care se rugau cu credinţă Împărătesei Cerului: leproşii se curăţau de lepră, muţii grăiau, slăbănogii plecau pe picioarele lor. În Letopiseţ sunt trecute mulţime de minuni petrecute „la icoana valahului”. Şi nu doar cu cei credincioşi făcea minuni Maica Domnului, ci şi cu turcii, „care se apropiau de icoană cu încredinţarea că Născătoarea de Dumnezeu îi va tămădui”. Mai aproape de zilele noastre, Letopiseţul de la Troian reţine mai multe minuni petrecute cu locuitorii din Loveci, Troian şi Sopot. Aceştia arată şi astăzi mare cinstire icoanei, întrucât consideră că strămoşii lor au fost izbăviţi de Maica Domnului, în nenumărate rânduri, de cutremure ori de felurite molime…

Minunea izbăvirii de ciumă de la anul 1837

Cumplita molimă a ciumei cuprinsese, în 1837, întreaga regiune din jurul Mânăstirii Troian. Oamenii părăseau îngroziţi oraşele şi satele, căutând locuri mai ferite, „însă şi acolo îi afla moartea” – se spune în acelaşi Letopiseţ. Creştinii nu mai aveau vreo nădejde că vor scăpa cu viaţă. Dădeau năvală cu toţii la Troian, căutând ajutorul Stăpânei. De hramul mânăstirii – Adormirea Maicii Domnului – din acel an, fraţii l-au rugat stăruitor pe egumen să închidă porţile, ca nu cumva să vină la praznic bolnavi cuprinşi de ciumă şi să se molipsească de această boală şi mirenii sănătoşi ori călugării. Letopiseţul povesteşte, lăsându-ne drept mărturie cuvintele stareţului: „Nu, fiii mei, nu pot să fac una ca aceasta, căci şi ei sunt fraţii noştri creştini şi au trebuinţă de mânăstire – de mărturisire şi pricestuire –, cum deci vom putea să-i întoarcem de pe cale?!”. Mulţi fraţi au ieşit atunci din mânăstire şi au murit „pe la colibe”, iar stareţul, cu cei rămaşi, „făcând priveghere de toată noaptea la icoana Maicii Domnului şi a doua zi Liturghia”, au fost păziţi de boală, cu toate că au venit la praznic mulţi oameni cuprinşi de molimă…

Ajuns la Troian, cercetează, pelerinule, şi însemneazăţi că nu doar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aici este prinos al unui valah, ci şi frumoasa biserică a mânăstirii a fost înălţată „ca dar” de un meşter aromân – „Constantin din Peştera”.

Acces: Din Veliko Tîrnovo (oraş situat la aprox 170 km S de Bucureşti), E 772 spre Sofia (V), 80 km; între loc. Bulgareno şi Albaniţa, drum spre S – 20 km până la Mânăstirea Troian.

Gheorghiță CIOCIOI