LOADING

Type to search

Mângâierea unui suflet din iad

Ortodoxie si traire

Mângâierea unui suflet din iad

Share

Suntem un singur popor de suflete: cei din lumea asta, cei din rai şi cei din iad. Toţi îi aparţinem Domnului, aflându-ne mai aproape sau mai departe de El, după cum ne folosim de libertatea care ni s-a dat.

Cuvintele proorocului Isaia „mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu!” sunt primite de sf.arhiepiscop Luca al Crimeii ca un îndemn personal, adresat celui care este păstor de suflete: „Fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta dragoste şi grijă din adâncul inimii. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea zi de astăzi, a închinării Crucii lui Hristos.” (din Predicile sfântului doctor şi chirurg fără de arginţi Luca al Crimeii).

Sub mângâierea marelui, neobositului meu protector, simt nevoia să-mi evaluez crucea, privind-o cu detaşare. Sâmbătă seara, în timp ce clopotele vecerniei se auzeau până departe, simt o durere persistentă în coastele de pe partea dreaptă, cele care ar fi apăsate de purtarea în spate a unei greutăţi fără măsură. Nu-mi cunosc nici o afecţiune în partea aceea de corp. Aşadar, eşti Tu, Doamne? Vrei să-mi împărtăşeşti de pe acum, ca în iubire, ce ai simţit pe drumul Golgotei! Îmi faci onoarea asta?! Şi eu caut cauze lumeşti acestei dureri, venite de dincolo de lume…

Dimineaţa participasem la o slujbă de pomenire şi, la un moment dat, în genunchi fiind, am simţit covorul exalând un miros de smoală. Aş putea avea îndoieli asupra faptului nefiresc, dacă n-aş şti că totul este atât de curat în biserică, dacă nu le-aş vedea mereu pe minunatele nevoitoare, îndrăgostite de Hristos, spălând cu râvnă pardoseala şi orice acoperământ al ei, în aşteptarea paşilor Lui…

Îndrăznesc să cred că sâmbăta ne rugăm nespus de aproape de sufletele care se află în iad, spaţiul care ne separă de ele având grosimea uşoară şi rară a unui lăicer ţesut pe stative, ca în casa unde îmi petreceam vacanţele copilăriei. Poate că orice rugăciune a noastră, orice durere la care consimţim, micşorează iadul unui suflet iubit. Imi place sa cred ca toti ai mei sunt in rai, dar cine poate sti daca cei premianti dupa masurile lumii noastre şi-au păstrat coroniţa şi dincolo…

Sau poate sufletul pentru care ne rugăm azi, o biserică întreagă, îmi este necunoscut. Nu ştiu cum a fost ales, din mulţimea numelor, oferite cuviosului părinte spre pomenire. Dar recunoştinţa, bucuria acelui suflet mângâiat mă însoţeşte până seara, nu doar pe mine, ci pe fiecare dintre participanţii la această sfântă Liturghie, care l-a scos pentru două ceasuri din tărâmul a cărui simplă adiere ne face rău. Nu-mi duc şalul la nas, mă străduiesc să suport sufocanta duhoare a iezerului de foc, căci poate acolo este şi locul meu, iar actualizarea disconfortului în care îşi duc veşnicia atâtea suflete îmi va face postul mai uşor.

Pe o masă laterală, sub icoana sfinţilor îngeri, stau pungile cu grâu pentru sărindare.

Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui, spune sfântul Siluan Athonitul, ale cărui sfinte moaşte se află în altarul de sus al bisericii mele (Sf.Gheorghe/Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril). Poate că asta voia să-mi transmită sfântul, iar fiinţa mea a transpus în percepţie fizică sfatul său, întărindu-mă pentru deznădejdea zilnica.

În acelaşi timp înţeleg însă, că mângâierea unui suflet din iad, rugăciunea pentru acesta are o asemenea putere de răspuns a Cerului, încât poate vindeca orice dezamăgire a lumii acesteia. Şi orice răsfăţ.

Caut în cărţile marilor înţelepţi revelaţia adevărului, puţin cât ni se îngăduie, despre iad. Deschid „Filocalia de la Optina” (editura Egumeniţa), unde Cuviosul Antonie ne spune:

„Dacă auziţi de chinurile veşnice, să nu vă tulburaţi, pentru că acestea sunt de folos omului; dacă nu ar exista, atunci am fi mai răi şi mai păcătoşi. Precum părinţii îşi opresc fiii de la zburdălnicie cu varga, aşa Dumnezeu, prin chinurile iadului, opreşte lumea de la răutate.”

Vrei să scapi de depresie?

Vino sâmbăta în biserică şi roagă-te pentru un suflet din iad. Nu există tristeţe din lumea aceasta care s-o depăşească pe a lui. Mângâierea cerească pe care Domnul o revarsă asupră-i, pentru rugăciunea ta, îţi va topi şi ţie necazul.

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *