LOADING

Type to search

Maria Magdalena la mormânt

Ortodoxie si traire

Maria Magdalena la mormânt

Share
Tăcute, blânde smerite. Ajung la mormânt şi nedumerite aşteaptă un semn. Înfiorate, chip al feminităţii mişcate de candoare, ele încep să bată din pleoape scrutând pâcla de ceaţă a unei dimineţi reci. Mai întâi se privesc unele pe altele, dar nici una nu poate să spună vreun cuvânt. Piatra mormântului este dată la o parte şi peştera este goală. Primele gânduri ce le străbat în tăcere sunt un amestec de uimire şi iluzie. Asemenea femeilor care nădăjduiesc neîncetat într-o clipă de supremă bucurie şi mironosiţele femei se găsesc gata să accepte fără rezerve neverosimilul, incredibilul,imposibilul: Învierea Domnului.
Confirmarea vine simplu, printr-un cuvânt care anticipează singura condiţie existenţială a creştinismului, adică bucuria. Domnul li se arată simplu, firesc şi netemător. Vorba i se face mângâiere şi strălucire: Bucuraţi-vă!
X
Femeia în accepţia mironosiţelor nu mai este asimilată ca un mister nedefinit şi imprevizibilă în manifestări. Credinţa puternică naşte rădăcini puternice şi manifestări laborioase. Mironosiţele se deosebesc de femeile zilelor noastre poate şi numai prin felul simplu în care acceptă minunea. Sunt sigure pe ceea ce se va întâmplă, anticipează scurt şi profund întâlnirea cu Hristos cel Înviat. Nici urmă de emoţii prăpăstioase, de labilitate comportamentală, de senzaţii alunecoase. Mironosiţele acceptă totul fără rezerve, opusul femeii care în iluzia unui mod de viaţă fericit acceptă compromisul şi se mulează pe puterea masculinităţii. Fără teamă, având un curaj debordant, călcând ele însele cu moartea pe moarte, mironosiţele ajung la mormânt gata de a unge cu miruri trupul celui „răstignit”. În însăşi faptul prezenţei lor la mormânt străluceşte ziua cea mare şi continuă a învierii, semn că umanul îşi revine din toropeala păcatului şi suspinul morţii.
X
Vorbind de mironosiţele femei nu mă lasă să sufletul să nu mă reîntorc la lucrarea perfectă şi roditoare a Maici Domnului. Interesant este ceea ce spune Vladimir Lossky „Dacă primul Adam a dat trup femeii, acum noul Adam îşi ia trup din fecioară”(V. Lossky, Prea Sfânta în Revista Patriarhiei din Moscova nr. 1/1968) Aceasta înseamnă că umanitatea se află în plenitudine în Fecioara Maria şi deci în femeie şi prin ea am răspuns de fapt cu toţii. Însăşi faptul că Dumnezeu întră în dialog creator cu o femeie şi se întrupează din ea constituie o dovadă că femeia e capabilă să intre în dialog, să primească şi să întrupeze în ea pe Hristos, în aceeaşi măsură ca şi bărbatul păstrând doar distincţia ei feminină. Iar această femeie nu este una oarecare atinsă de păcat, ci un vas curat, o fecioară.
E limpede că Dumnezeu nu poate rodi şi lucra decât într-o inimă neprihănită de fecioară. Castitatea Marie înseamnă oferta virgină a umanităţii, ca Dumnezeu să se întrupeze într-un loc binecuvântat, din care darul să sporească şi să se desăvârşească. De aceea, conştientizând marea lucrare ce s-a pornit prin trupul ei, Fecioara Maria rămâne într-o asceză permanentă şi în puritate până la sfârşitul vieţii pământeşti. Fecioara singură poartă în ea misterul jertfei curate, perfecte; fecioria singură cum spune Părintele Galeriu înseamnă „disponibilitate totală a sufletului şi a trupului pentru Dumnezeu şi pentru adevăr”.
Atât de gol ca însuşi iadul,
Acest mormânt ne regăseşte,
Şi el a fost suspinul, vadul,
În care viaţa se plăteşte.
Nu avea nici o rază blândă,
A fost săpat pentru o taină,
O tâmplă i s-a pus pe tâmplă,
Şi peste ea un fel de haină.
Dar niciodată dăruirea,
Nu poate sta pe piatră rece,
Iubirea a născut iubirea,
La ceasul vrednic, doisprezece.
Şi Domnul a ieşit din rele,
Ca o lumină din lumină,
El însuşi un mănunchi de stele
Materie de trup divină.
Privind mormântul simt fiorul,
Primei secunde de durere,
Când după ce mi-am ars noroiul,
El m-a iertat cu grea tăcere.
Şi piatra ce-o ţineau în mână,
Tovarăşii de dănţuire,
S-a prefăcut într-o fântână,
Cu apă caldă, de iubire.
De-atunci aştept să vină clipa,
Când un răspuns va fi să fie,
Şi Domnul îmi va da risipa:
E Înviere! Bucurie!
X
Sunt încă la Moeciu. Am scris mai multe poeme pentru tot ceea ce înseamnă şansa divină de a avea un pământ sfânt, frumos şi binecuvântat. Mulţumesc tuturor celor ce mi-aţi scris pe adresa dumitreancatalin@yahoo.com
Prin tara
Trec ca un vis pe poteci,
Muntele-mi arde privirea,
Simt toate pietrele reci
Şi amintirea.
Lângă izvor mă opresc,
Pun peste ape speranţa,
Cetini de rai îmi şoptesc
Doar cutezanţa.
Aud un cal de demult,
Poate e Iancu sau plânsul,
Stau ca un zeu şi ascult
Viaţa, cuvântul.
Zimbrii aş vrea să-ntâlnesc,
Stema iubirii de ţară,
Peste hotar românesc
Şi primăvară.
Dar sună totul a vechi,
Ce triste, blânde mioare,
Unde e cerul străvechi
Din fiecare?
Vine un dor de sublim
Ca o nălucă fierbinte,
Astăzi mă simt mai divin
În crezăminte.
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *