Mărturisirea pruncilor

Copiii.

Nimic nu-i mai frumos şi mai limpede ,mai plin de strălucire !Nu ştiu încotro se duc,n-au cunoştinţă de obstacolele care le stau în cale dar păşesc încrezători zâmbind,iubind,iertând.

Caută,iscodesc,explorează,pritocesc în minte întrebări şi răspunsuri,leagă fapte şi acţiuni pentru a înţelege lumea în care trăiesc.Ne uimesc uneori cu precocitatea gândirii şi cu  spontaneitatea reacţiilor. Atunci când se roagă ,Cerul pogoară şi se leagănă  în inima lor curată. Şi când privesc o fac uitând de sine detaşaţi de restul lumii,contemplând cu toată fiinţa .Mărturisirea lor este sinceră,lipsită de viclenie.

 

Datorită inocenţei lor societăţile au avut de-a lungul istoriei vrednici ”purtători de cuvânt”în faţa Lui Dumnezeu. Copiii sunt ofranda vie pe care suntem datori s-o aducem pentru păcatele noastre şi prin ei “cetatea”poate fi salvată de la pieire. De aceea părinţii îşi duceau copiii în mânăstiri pentru a-i închina slujirii Domnului când încă inima lor nu era atinsă de duhul lumii. Toate rugăciunile pe care Biserica le ridică pentru popor au şi o invocare la Dumnezeu pentru prunci pentru că ei sunt nevinovaţi dar suferă din cauza păcatelor omenirii.

Deşi sunt neputincioşi ,incapabili de a săvârşi ceva rău tot ei sunt expuşi răutăţii,sunt exploataţi şi folosiţi în felurite chipuri le sunt pervertite minţile li se strivesc sufletele.

“Fugind după stele,copiii se lovesc de lume”spune un aforism.

Crezând că-i pregătesc pentru viaţă unii părinţi îi aruncă de fapt în braţele societăţii lăsându-i să se descurce şi pentru a-i “căli”pun la baza personalităţii lor “cărămizi” care-i vor face să devină duri,nesimţitori la durerea celorlalţi ,nemulţumitori şi ce-i mai rău – lipsiţi de credinţă.

 

Puţini se străduiesc să-şi educe copiii în virtutea legilor moral-creştine şi dacă o fac se împiedică de opacitatea şi ironia celor din jur. Puţini sunt şi cei care îşi învaţă copiii să se roage . În schimb îi poartă după ei prin diverse locuri de umplere a timpului oferindu-le distracţii şi petreceri pentru a-i astâmpăra.Dar nu reuşesc pentru că pacea şi liniştea vin numai de la Hristos.În El ne odihnim de toate neliniştile şi de tot zbuciumul vieţii noastre pământeşti. Inconştient ,copilul Îl caută pe Dumnezeu pentru că simte nevoia de stabilitate şi temeinicie în tot ceea ce ţine de aspiraţiile şi nevoile lui . Numai credinţa în Cineva mult mai puernic decât tata şi mai iubitor decât mama care nu-l părăseşte indiferent ce ar face şi în care să aibă încredere absolută îl va ajuta să răzbească în lume şi să treacă netulburat prin greutăţile şi încercările vieţii.Cineva care să stea permanent în inima lui care să-l încălzească de viforul ispitelor şi să-i lumineze întunericul necunoştinţei.

Copilul oricât ar fi de mic înţelege dacă-l învăţăm şi-i arătăm cum trebuie să se raporteze la Dumnezeu căci de la El vine toată milostivirea. Iar acest lucru  se poate realiza numai  învăţându-l să se roage. Să rostească o rugăciune începând chiar cu Îngeraşul  dar urmându-ne exemplul  personal.Degeaba îi dezvoltăm teoria rugăciunii arătându-i binefacerile ei asupra altora dacă nu ne implicăm şi nu legăm rugăciunea de viaţa în familie.

Odată un copil le spunea bucuros colegilor de joacă :”Eu m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un frăţior şi mi-a dat!”În acest chip şi-n diferite alte moduri copiii învaţă să-L cunoască şi să-L mărturisească pe Domnul şi mărturisirea lor se va extinde pe toată durata vieţii  în toate ipostazele ei. Şi nu se va mai teme în vreme de ispită  nici nu se va ruşina de numele Dumnezeului său înaintea oamenilor.Va duce mai departe mesajul Învierii şi prin el se va slăvi numele Domnului.

”Lăsaţi pe copii să vină la Mine şi nu-i opriţi…”

 

–          Ai fost duminică la biserică?

–          Nu,că mami n-are timp.

–          Ai vrea să te duci?

–          Da.

 

Să-i învăţăm pe copiii noştri încă de la vârsta prunciei să se roage ,să contemple chipul Lui Dumnezeu în icoană,al Maicii Sale Preacurate şi al Sfinţilor şi în El să-şi pună nădejdea .Să se roage Lui ca să-i apere de toate relele şi de legile pe care oamenii în marea lor neghiobie le fac pentru a-i “proteja”.

“Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă!”

 

De ce oare a pus Dumnezeu în gura celor neprihăniţi mărturie spre  lauda numelui Său? Nu cumva ca să ne arate adevărata comoară pe care fiecare dintre  noi o avem şi poate n-o preţuim? Cei neprihăniţi care nu ştiau să vorbească ,au strigat: Osana!(mântuieşte) căci ei cu duhul au cunoscut în Iisus Nazarineanul pe Dumnezeu Întrupat.

Acum două mii de ani o pruncă de trei ani urca în zbor treptele Templului din Ierusalim.Venise să împlinească pronia pe care Tatăl o sorocise pentru neamul omenesc şi să odrăslească în ea cununa Creaţiei spre jertfă şi răscumpărare.

Noi pe cine vom mai trimite la Dumnezeu cu rugăciunile noastre dacă ne lăsăm copiii să rătăcească de la calea cea dreaptă ?

 

Să ne rugăm la Maica Domnului ca să ne  lumineze şi să ne ajute să-L mărturisim pe Domnul împreună şi prin copiii noştri.  Amin!

 

Tudora Luca