LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

«Meseria» de părinte şi familia creştină

Share

M‑am convins că încă mai există în România adevărate familii creştine, unde darul lui Dumnezeu se face pe deplin simţit. Familia Ferendino (numele este de origine greacă, după bunici) duce o viaţă cu adevărat creştinească în mijlocul unui oraş destul de aglomerat cum este portul la Dunăre, Galaţi. Deşi ancorată în viaţa agitată şi plină de probleme, această familie, formată din 5 membri, şi‑a transformat apartamentul cu 2 camere, dintr‑un bloc oarecare, într‑un loc binecuvântat. Nu este ca o biserică  sau ca o chilie de mânăstire, dar toţi pereţii dinspre răsărit sunt împodobiţi cu icoane (multe şi frumoase!) şi ard pe ei, neîncetat, nu mai puţin de 5 candele.
Cei trei copii, băieţi, între 16 şi 3 ani, au tot confortul unei familii de români modeşti, trăind din câştigul cinstit al unui economist şi al unei învăţătoare. Au televizor şi calculator, haine şi tot ce le trebuie, dar şi o educaţie în dreapta credinţă, cu măsura dreptei socoteli şi a bunului simţ. Toate după învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi după îndrumările părintelui lor duhovnic. Pentru că, da, toţi au un duhovnic, toţi postesc, toţi se roagă, toţi merg la biserică şi caută să‑şi trăiască viaţa în aşa fel încât ea să fie plăcută lui Dumnezeu, spre mântuire.
Băiatul cel mare, Andrei, în vîrstă de 16 ani, merge în fiecare vacanţă la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), unde stă ca frate de mânăstire şi lucrează cot la cot cu călugării de acolo. El vrea să urmeze acum seminarul teologic.
Ca părinţi, Adrian Ferendino (39 de ani) şi soţia sa Elena nu‑i forţează cu nimic pe copiii lor, dar au reuşit să‑i îndrume bine pe calea cea dreaptă şi să‑i ţină pe ea! Care e secretul acestei reuşite? Un prieten bun al familiei, monahul Ghelasie (iată ce gen de oameni le calcă mereu pragul casei!), mi‑a furnizat amănunte din viaţa acestor creştini exemplari.

Aţi fost dintotdeauna un om ­credincios?
Nu în sensul în care ar trebui să fie toţi binecredincioşii creştini, cu credinţă tare şi adevărată. Pentru că eu, fiind copil în anii comunismului, nu am fost foarte apropiat de biserică. Am prins dragoste de Biserica noastră strămoşească şi de lucrurile frumoase ale credinţei ortodoxe mai târziu, când m‑am căsătorit şi au început să apară încercările şi greutăţile. Atunci am înţeles din scrierile Sfinţilor Părinţi că toate necazurile care vin sunt cu ştirea lui Dumnezeu şi că trebuie să învăţăm să trecem peste ele, pentru că ele ne vor întări în viaţa trecătoare de pe pământ, ca să ajungem la speranţa şi dorinţa de a căpăta Viaţa Veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.
Când v‑aţi căsătorit, aţi ţinut cont de poruncile Domnului?
Atunci, la data căsătoriei, aveam încă min­tea copilului crescut în comunism şi nu ştiam de importanţa Tainei Cununiei, nici cum trebuie să fie doi tineri la căsătorie. Din pă­cate, nimeni dintre cei din jurul nostru, la acel moment, nu ne‑a făcut să conştientizăm impor­tanţa jurământului în faţa lui Dumnezeu.
Ca tată credincios, cum vă educaţi ­copiii?
Cu ajutorul şi voia lui Dumnezeu, avem 3 copii, 3 băieţi, pe care ne străduim să‑i creştem în dreapta credinţă ortodoxă şi să‑i deprindem de mici cu tot ceea ce înseamnă un trai creştinesc în adevăratul sens. Este greu în vremurile noastre, dar nu imposibil, dacă respectăm poruncile Domnului şi suntem acoperiţi şi de sfaturile părintelui duhovnic şi ne ajutăm cu tot ce este la îndemână, la slujbele Bisericii, din cărţile sfinte… Este important, după părerea mea, să înţeleagă şi copiii de mici ce înseamnă adevărata credinţă şi că aceasta nu este un obiect de studiu în viaţa omului, ci chiar viaţa lui.
Ce program le faceţi copiilor?
I‑am obişnuit de mici să meargă la Sfânta Biserică, duminicile şi în sfintele sărbători, şi dacă se poate şi în cursul săptămânii, dacă le permite programul şcolar. I‑am învăţat să respecte şi să facă măcar rugăciunile de dimineaţă şi de seară, care sunt obligatorii pentru orice creştin şi, de asemenea, să înţeleagă importanţa de a‑şi face canonul dat de duhovnic (pentru băiatul cel mare, de 16 ani, deocamdată). Preferăm să eliminăm din vizionarea programelor de la televizor care sunt aducătoare de rele în mintea şi viaţa lor şi să le înlocuim cu studiul din cărţile necesare la şcoală şi în special al celor sfinte, mai ales că au apărut atâtea chiar şi pentru cei mici, cu povestioare şi pilde, poezii, dar şi cărţi de colorat cu tematică religioasă. De asemenea, ei folosesc calculatorul, dar numai pentru folosul educaţional, şi ascultă multe predici ale duhovnicilor aflate pe site‑u­ri­le Ortodoxiei.
Ţineţi posturile toţi membrii familiei, chiar şi băieţii cei mici?
Cu binecuvântarea părintelui duhovnic, am reuşit să ţinem toate posturile, pentru că ele au mare importanţă, pentru că ne apropie unii de alţii în familie şi pentru că, pe lângă postul trupesc, încercăm să înţelegem importanţa postului cu toate celelalte simţuri şi că trebuie să postim pentru a ne curăţi trupeşte şi sufleteşte. Asta chiar dacă în lumea în care trăim se spune că e greu de ţinut postul, dar nu contează unde trăieşti ca să duci o viaţă creştinească adevărată şi să te mântuieşti! Aşa cum Lot s‑a mântuit în Sodoma, contează credinţa puternică pe care trebuie s‑o ai în suflet şi nu locul în care trăieşti. Aşadar, da, ţinem cu toţii posturile, cu mic şi mare. Copiii ţin postul după cum au înţeles care este necesitatea lui în viaţa lor, şi după putere, şi după cum îi învăţăm noi, părinţii. Important este ca ei să înţeleagă necesitatea şi importanţa postului pentru viaţa lor viitoare, în a‑l ţine cu toate simţurile şi cât de sănătos este şi pentru suflet, şi pentru trup.
Ţineţi, cu adevărat, cuvânt de învăţătură (folos) familiei în timpul mesei, întocmai ca la trapeza mănăstirilor?
Cu sfatul duhovnicului, am întărit fru­mu­seţea şi importanţa sfintelor zile de duminică şi sărbători cu citirea cărţilor sfinte şi mai ales din Cazanie la masa de prânz, unde suntem adunaţi toţi membrii familiei şi nu învăţăm decât cum să ne comportăm în lumea în care trăim, cum să ne ferim de deşertăciunile lumii, iar copiii ascultă cu interes tot Cuvântul Domnului din sfânta carte a Cazaniei, din Vieţile Sfinţilor şi chiar din Filocalie, din care citesc mai rar, că e mai greu pentru înţelegerea lor. Este foarte important să ţinem la sfatul duhovnicului în a citi duminica din Cazanie, care a fost de fapt Cartea după care au învăţat străbunicii şi bunicii noştri. Dacă am lega acest lucru de intenţia rea a unora de a elimina religia din şcoală, care au uitat că aşa a început Şcoala Românească, în cadrul Bisericii, cu învăţare din Cărţile Sfinte, aş spune că trebuie să facem ceva să nu ne lăsăm duşi de modernismul vremurilor care ne acoperă.
Aveţi ca duhovnic un preot de mânăstire sau de mir?
Da, avem duhovnic de mânăstire. Dar nu este o laudă lucrul acesta, pentru că este de la Dumnezeu. Fiecare îşi alege duhovnicul după cum spun şi Canoanele Bisericii: pe măsura fiecăruia şi dacă e de la Dumnezeu. Unii spun că e mai greu să ai duhovnic de mânăstire, pentru că dă canon mai greu, alţii că e bine, pentru că dă sfaturi mai bune, dar numai Dumnezeu ştie ce e rânduit pentru fiecare şi ce este bun pentru sufletul lui. Eu cred că dacă avem un astfel de duhovnic, am primit acest lucru ca de la Dumnezeu. Astfel încercăm să respectăm sfaturile şi canonul dat de duhovnic ca de la Dumnezeu şi că trebuie să facem ascultarea care ne‑a dat‑o El s‑o facem.
Sunteţi un tată aspru cu cele duhov­ni­ceşti în familie?
Trebuie să recunosc că sunt şi eu neputincios şi păcătos ca oricare, şi poate nu reuşesc să ţin întotdeauna linia dreaptă a credinţei în cadrul familiei mele; şi nu vreau să‑mi caut scuze sau să‑mi justific neputinţa, dar trebuie să învăţăm să ne ridicăm ­atunci când cădem într‑o greşeală, aşa cum ne în­vaţă Sfinţii Părinţi, şi atunci ne întărim şi mai mult să respectăm poruncile Domnului, care nu sunt decât 10, dar mari aducătoare de bine! Nu se face aceasta cu forţa! Din tot ce am citit şi am învăţat de la alţii, copiii nu pot deveni buni creştini cu forţa, dar nici nu‑i las pe copii în totala libertate a alegerii lor; ei trebuie sfătuiţi şi îndrumaţi. E o artă pentru un părinte să‑i arate copilului care este adevărata credinţă, şi să o respecte şi mai ales să o trăiască! Şi eu mai cred că mai importante decât orice sunt rugăciunile părinţilor pentru copii! Rugăciunile părinţilor pentru copii nu ar trebui să lipsească niciodată din viaţa lor! Rugăciunile m‑au ajutat mereu să‑i strunesc pe copii şi mă ajută să‑i cresc aşa cum trebuie.

A consemnat
Antoaneta VELCOVICI

1 Comment

  1. Ioan 17 martie 2018

    Cum să nu placă lui Dumnezeu astfel de familii ?! Și cănd te gândești că antihriștii zilelor noastre îi acuză pe astfel de oameni de „îndoctrinare” a copiilor… Neamul nostru, ne-am perpetuat două milenii cu acest mod de a gândi și trăi, cu credința în Dumnezeu, iar acei inconștienți exponenți ai satanei, nu gândesc că dacă le-am urma preceptele, am avea soarta Sodomei și Gomorei.
    Doamne, ajută-ne să avem numai astfel de familii binecuvântate de Tine !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *