LOADING

Type to search

Mieii mei

Ortodoxie si traire

Mieii mei

Share

Am citit postările din ultima vreme. Le-am citit cu atenţie şi interes. M-am simţit bine, mulţumit şi oportun. Şi fericit că stimulentul meu, pe nume Cenaclul Lumină Lină, a început să dea roade concrete, zilnice şi pline de semnificaţie duhovnicească.

 

Copiii mei, mieii care pasc din iarba trăirilor mele, încep să clocotească în misterul creaţiei personale, să se agite pentru o idee, să zburde pe pajiştile dialogului electronic, să se pună în slujba aproapelui şi a bunului simţ.

Mieii mei. Desigur, că nu îi voi considera cei mai albi şi mai sublimi. Dar sunt ai mei. Aşa cum sunt. Când mai buni, când mai delăsători. Odată îngeri, odată oameni. De multe ori lumeşti, dilematici şi ciudaţi. Alteori convingători de afabili, jertfitori şi sensibili. Gata să guste din mustul prejudecăţilor cotidiene, gata să mă judece chiar şi pe mine, gata să mă facă să mă simt prost. Sau, gata să-mi ofere visul lor, viaţa lor şi inima lor.

 

Mieii mei. Ce să mai spun despre ei. Ce să mai cred. Cum să-i mai stimulez? Cum să-i fac să fie mai creştini sau să-şi mai taie din aripi? Nu ştiu. Habar n-am. Până una alta văd că ei scriu. S-au pus pe lucru în acest site şi e mai frumoasă lumea. Lumea mea. Lumea cenaclului. Lumea lor. Lumea voastră. E timpul mieilor sublimi. E rost de iarnă şi de alb dumnezeiesc. E ceas de iertare, de muncă şi de iubire. Iarna când nu se taie nici măcar un miel. Şi în curând va ninge cu flori de pace. Spor la treabă!

 

Lăcrimez.. Şi nici de aş fi avut ochi de izvor nu aş fi avut atâtea lacrimi. Dar ce mai contează…

Lacrimile sunt cel mai sfidat semn de  iubire. Cred că dacă mâine voi muri, mulţi se vor regăsi în  lacrimile mele. Ele sunt adevărul meu cel nespus în cuvinte. Peste care cei mai mulţi au trecut cu politeţe şi nepăsători.

Vă mulţumesc că nu aţi fost cinici. Aţi fi putut să vă găsiţi şi voi o pustie în care să vă retrageţi din calea lacrimilor mele. Totuşi nu aţi făcut-o. Nu v-aţi ascuns după alibiul „ascultărilor” sau după legi temporare. ca să vă fardaţi trecutul. Aţi fost drepţi. Să rămâneţi aşa. De câte ori eu încerc să lăcrimez cu mahrama lui Hristos aşezată peste ochii mei.

Ce încerc eu de fapt prin aceste cuvinte. O să fiu sincer şi o să vă spun că încerc să vă sparg iluziile. Să vă educ caracterele întrebătoare şi să vă învăţ că nu e nevoie să te asociezi cu nimeni ca să descoperi puritatea din propriile lacrimi. Pentru că fiecare plânge altfel. Unii o fac de ochii lumii. Alţii de ochii lui Dumnezeu. Alegeţi! Singurătatea lacrimilor sau delirul social. E dreptul vostru de a alege. Şi altceva nu are rost să vă mai spun…

 

 

 

Catalin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *